Ieri, SUA totalitaristă de rit nou a întreprins o manevră abuzivă, controversată, dar eficientă. I-a săltat pe președintele dictator opresiv și sadic al Venezuelei, Nicolás Maduro, și pe nevastă-sa, noaptea ca hoții din propriul dormitor, și așa, cu pierderi minime de vieți umane și distrugeri de bunuri, au pus capăt unui regim.
Cum am un simț al umorului extrem de dubios, admit că m-a amuzat că au luat-o și pe nevastă-sa. Poporul de rând își iubește dictatorii de ar juca numai dansuri latino săltărețe pe cadavrul lor. Dacă rămânea în urmă femeia, o rupeau în dinți de vie.
Evident că toată lumea a simțit să aibă o părere. O parte, postăcimea rusă, pe linie de Kremlin, îl înjura pe Trump, care mai ieri era alfa male și conducătorul autentic al datinilor. Se întâlneau pentru prima oară în viața lor cu progresiștii care spuneau, pe bună dreptate, că așa, orice dictator dotat cu arme și trupe poate sălta pe oricine de oriunde, dacă aruncăm în aer cartea cu reguli ale jocului. De unde știm că mâine, Putin nu îl saltă pe Zelenski, apoi pe Maia Sandu și tot așa?
Postăcimea americană îl lăuda pe Trump că în sfârșit ia calul de coarne (da, e o glumă, nu sări să mă corectezi) și se întâlnea, din nou paradoxal, cu o parte din sorosiști care detestau din rărunchi regimul lui Maduro.
Pentru prima oară, ieri pe Facebook, dușmani declarați s-au lins în bot și prieteni de conjunctură politică s-au pwlit cu sete.
Eu nu am făcut nici, nici, dintr-un simplu motiv: americanii au și ei fărâma lor de dreptate.
Predecesorul lui Maduro, Hugo Chávez, cel care a inițiat dictatura feroce din prezent, a ajuns președinte cu baliverne de tip guru Dilimache: vrem să fim stăpâni în țara noastră, străinii ne fură averile, ne luăm țara înapoi, naționalizăm companiile, blabla.
Și imbecilii similari sugeraniștilor noștri au pus botul la vrăjeală.
Înainte de Hugo Chávez, Venezuela, o țară realmente bogată în resurse naturale, avea o economie prosperă și competitivă, bazată pe investiții străine, joburi bine plătite și da, cine nu muncea era sărac și gălăgios, cum sunt sugeraniștii acum.
Iar Chávez a aplicat exact ce promisese: a naționalizat (a se citi „furat”) toate patrimoniile companiilor investitoare, și evident că le-a gestionat cu curul, pentru că diferența între un antreprenor calificat în business și un demagog calificat în blabla e că demagogul o să îți ucidă și cea mai prosperă afacere, din ignoranță și corupție.
Acum, americanii tind s-o ia personal când ei bagă miliarde de dolari în țara ta, iar tu te trezești cu impresia că poți pune cwrul pe ei, pur și simplu. Și pe bună dreptate. Orice naționalizare este o hoție cu acte. Iei bunul unui cetățean sau al unei companii, exact cum îți fură un găinar mărunt cardul în 311 dacă ești căscată și nu ții poșeta la piept.
Faptul că scrii în jur o lege plină de termeni cheie ca ”patrie”, ”popor”, ”neam”, ”glie”, ”țara mumă” nu o face mai puțin ciordeală, aruncă doar praf în ochii punătorilor de bot la vrăjeală.
Acum: dacă tu furi de la Vasilica din 311, aia e hăbăucă și sunt șanse să nici nu facă o plângere la poliție, deci scapi 100% neșifonat. Când furi de la poporul american, o să ți-o iei la mooye. Mai devreme sau mai târziu, mai cu penetrare feroce sau cu limbi în zigzag, dar mooya aia e inevitabilă, ca nașterea, decesul și articolul aproape zilnic semnat Lorena Lupu.
Cu dictatura dată jos de pe tron, probabil că firmele păgubite de naționalizare vor fi primele care să-și recupereze businessul, și din nou: pe bună dreptate. Probabil că angajații lor o vor duce mult mai bine decât în întreprinderea de stat, unde singurii promovați erau pilele șefului.
În concluzie: e nasol să iei un dictator pe sus și să te piși cu boltă pe tratate internaționale și cutare? Da. E ăla un hoț nemernic și pot înțelege de ce ai făcut-o? Din nou, da.
Și anul trecut, m-ați văzut declanșându-mă pe curu’ lu’ guru când a scos pe clonț termenul magic ”naționalizare”. S-o naționalizeze armata poporului pe mă-ta. Vreau să trăiesc într-un stat care respectă proprietatea privată și nu ne jucăm de-a ”aceasta nu e bicicleta ta, ci bicicleta națiunii”, că eu am muncit să pun bani deoparte pentru bicicleta aia și nu a contribuit națiunea niciun leu la ea.
Și sper ca gestul americanilor să fie lecție pentru orice politruc dobitoc care se trezește într-o bună zi să vândă ideea ”luăm bunurile tale și le facem ale noastre”.
***
Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say