Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată, contra cost.
Scrisorica de azi zice următoarele:
***
Bună, Lorena!
Am citit ultimul tău articol despre locuitul cu părinții ca adult și voiam să te întreb ce părere ai despre următoarea situație. Mă țineam să-ți scriu, să-ți cer părerea mai demult, dar ultimul articol a fost imboldul care a determinat scrierea acestui mail:
O tânără se mută în alt oraș pentru a face facultatea, într-un apartament deținut de părinți, doi părinți buni, implicați si iubitori, dar cu mici defecte, ca toată lumea. Libertatea de a face orice, fără să primească un torent de întrebări și fără sa fie nevoită sa dea explicații, balansează decisiv talerul în favoarea locuitului singură. Cu bani primiți săptămânal de la părinți, bineînțeles, pentru că face o facultate solicitantă, ea își dă seama că locuitul fără părinți e cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată, chiar dacă are de gestionat buget săptămânal (nici mic, dar nici mare), de făcut curat, mâncare, ordine, bla bla bla. Avantaje și dezavantaje, dar avantajele depășesc clar dezavantajele. Ce e amuzant este că și părinții au avut aceeași revelație, motiv pentru care protagonista noastră este mereu binevenită în cuibul părintesc, dar doar ca musafir 2-3-4 zile. A încercat să se mute înapoi acasă în prima vacanță de vară, dar cu mult înainte de încheierea vacanței, și-a împachetat lucrurile și s-a dus înapoi la liniștea apartamentului său, spre bucuria ambelor părți implicate. Rămânem în continuare o familie apropiată, nu mă înțelege greșit, însă locuitul împreună nu este pentru noi. Vorbim zilnic la telefon, ei se ocupă în continuare de tot ce ține de îngrijirea apartamentului (utilități, facturi, dar și renovări, ba chiar mama trimite la ceva timp inclusiv o doamnă care să ajute la curățenie).
In ultima vreme însă, au apărut discuții referitoare la ce se va întâmpla dupa ce termina facultatea (mai are 2 ani). Fetei i s ar părea normal sa ramana in apartamentul respectiv, dat fiind ca părinții mai au si alte imobile pe lângă acel apartament si cu siguranța nu stau in banii obținuți din închirierea lui, mai ales ca nu presupune un deranj efectiv, as fi înțeles dacă nu ar fi fost de acord să mă mut înapoi cu ei în casă (presupunând ca aș fi vrut așa ceva), dar, altfel, nu văd nicio piedica. Chiar dacă voi avea o meserie bună și cu siguranță, nu voi face foamea după ce termin facultatea, voi simți cu siguranță o chirie sau o rată, și, sincer nu vreau să muncesc ca să plătesc lunar așa ceva, când pot sta în apartamentul alor mei și să îmi cumpăr altceva cu banii ăia, sau să-i pun deoparte, sau orice decid eu să fac cu banii mei munciți.
Ideea “briliantă” a mamei este să-mi dea bani de avans, iar eu să-mi achiziționez un apartament și să-mi plătesc ratele singură. Tata m-a asigurat că nu o să vină banca să-mi ia casa dacă nu voi putea plăti ratele, că mă va ajuta el, dar nu mă pot baza pe asta ca să mă înham la un credit de 20-25-30 de ani. Plus de asta, nu vreau să mă leg de orașul în care stau acum, momentan îmi place foarte mult, dar ce garanție am că la 30 de ani nu voi avea o oportunitate mai bună și nu voi decide să plec în alt oraș? Și ce voi face atunci, voi plăti rata la apartament, chiria în noul oraș, și îmi vor rămâne bani să-mi iau o franzelă și o cutie de pateu. Nu, mulțumesc. Să plătesc o chirie iar nu mi se pare normal, să arunc niște bani pe fereastră doar ca să se laude mama la birou că fata ei e independentă complet și peste 5 ani să calculez câți bani am dat pe chirie și că nu am rămas cu nimic?
Am încercat să îi explic mamei că are în jur atâtea exemple de copii care încă locuiesc cu părinții pentru că e singura proprietate a acestora din urmă și nu au de ales, cum ai spus și tu în articol, “să se bucure copilul de bani”, și că ar trebui să nu mai fie atât de înverșunată pe problema asta a locuitului în apartamentul respectiv, pentru că nu vin s-o deranjez în casa ei și să-i mănânc telemeaua din frigider, nu o incomodez cu absolut nimic dacă stau acolo. M-am adaptat foarte bine locuitului singură și nu m-aș muta decât cu un viitor partener, dar cu părinți ori cu prieteni nu aș locui decât în situații de strâmtorare financiară extremă. Nu a înțeles decât că “nu vreau să fiu independentă” și că “o să atârn toată viața de ei”, ceea ce e complet fals.
Nu am nici cea mai mică intenție să le cer vreun ban după ce termin facultatea, în afară de a-mi păstra ce mi-au dat deja, și anume o casă și o mașină, nu mai vreau să-mi plătească nici facturile, nici mâncarea, nici asigurarea la masină, nici nici nici. Sunt un copil alintat pentru că nu vreau să-mi grevez bugetul de debutant pe piața muncii cu 4-500 euro lunar pentru a avea un acoperiș deasupra capului, sau am dreptate când spun că ar fi normal și de bun simț să mă lase să stau în continuare acolo până simt eu (și îmi permit) să mă mut în ceva mai spațios ?
X.
***
Dragă X.,
Tu ai niște părinți foarte mișto, deși nu îți dai seama în acest moment. Ei încearcă să cultive în tine o gândire de investitor. Mă gândesc acum, retroactiv, cât de mult m-ar fi ajutat să am părinți ca ai tăi și să-mi ofere o sumă mare ca avans pentru o locuință și, din ce plătesc pe chirie, să fi achitat rata la casă, iar la final, să mă aleg cu o casă cu care pot face orice: birou de imobiliare, salon de mani – pedi sau club de fetișuri și kinks. Sau s-o închiriez și să am încă un venit.
Știu că e scary, dar viața e scary în general. Multe decizii grele, cu consecințe pe care trebuie să le anticipezi, că dacă nu o faci, vin să te muște de kuhr.
Dar înțeleg și faptul că tu te-ai atașat de casa în care stai acum, și atunci, iată cum aș pune eu problema față de părinții tăi, să dovedesc independență și maturitate:
„Dragă mamă, dragă tată. Am înțeles că vă doriți să fiu o persoană independentă, care să stea pe propriile picioare. Dar casa asta e perfectă pentru mine și nu vreau să mă mut din ea, de aceea, propun următorul compromis: Faceți-i o evaluare. Să zicem, 70.000 de euro. Din momentul în care mă angajez, vă virez lunar 500 de euro din salariu, pe post de rată la casă, că măcar voi nu-mi cereți dobândă. Când ajungem la 70.000, facem frumos un act de donație, să economisim impozitul de vânzare – cumpărare, și treceți casa pe numele meu.
Sună destul de independent pentru voi?
Iar dacă vă doriți de fapt o nouă proprietate, cumpărați o altă casă și plătiți voi rata din cei 500 de euro trimiși de mine.”
Și dacă îți cunoști iubirea vieții și te muți cu ea, poți închiria apartamentul, că pamperșii sunt scumpi și orice venit suplimentar e bineVENIT.
Sper că ți-am fost utilă,
Lorena.
***
Dacă apreciezi această rubrică, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Am un amic care pana pe la 30 de ani a dus o viața boema, prin imobilele părinților, pe banii părinților etc. Nu s-a obosit sa isi găsească vreun job macar decent plătit, macar de dragul independentei, s-a mulțumit cu ceva mărunt intr-un SRL obscur, salariul acoperindu-i doar țigările. Desi avea chiar masterat intr-un domeniu destul de dificil, luat pe bune. Toate bune si frumoase pana intr-o buna zi, când si-a făcut o noua prietena. Parintii nu au placut-o absolut deloc si i-au tăiat băiatului imediat finanțarea. Fata, nefiind nici ea prea “ajunsă”, ba dimpotrivă, au ajuns sa ducă amandoi un trai sub mediocru, ea fiind oricum genul asta de om, trăgându-l si pe el in jos, iar pentru el fiind prea târziu sa mai înceapă o cariera in domeniul in care se pregătise, nereușind sa depășească stadiul de angajat in SRL obscur din cartier. Ea chiar se complace in sărăcie. Deci putea fi bine, dar nu e. Așa ca, oricât de copil de bani gata ai fi (ferice de tine), preocupa-te din timp sa devii independent financiar. Realitatea dura e ca perioada in care pui bazele unei cariere e 20-30.
Adevărat.
apropos de ideea de a da părinților banii și a rămâne în apartament, cu contract la final.
sincer, ca jurist de formație și momentan grefier de profesie (plus alte profesii în domeniul juridic în trecut), am văzut muuuulte nasoleli la viața mea.
cel mai corect- contract de vânzare-cumpărare de la început, cu tot cu impozit cu condiția ca plata să se facă în rate.
aproximativ ca la bancă, dar fără dobânzile ucigătoare.
un contract de la început o va proteja pe tipă de oricine, frați, rude, în cel mai negru coșmar, chiar de proprii părinți.
și dacă ei sunt amabili, prețul și rata pot fi stabilite în lei, așa că poate fi protejată inclusiv de fluctuațiile de schimb valutar, nu doar de dobânzile bancare.
plata unui impozit pe prețul vânzării merită pt liniștea sufletească pe care o poate aduce un contract clar de la bun început.
Poate că ai dreptate.
Mihaela,pet sitter
cred ca multe tinere inca nu vad , faptul unui buget care vine, dca nu vrei sa fii legata de locatia resepctiva ..poate pleca oricand ..daca isi gaseste o chiriasa pe masura , sa plateasca la timp cihria si sa aiba grija de apt ..
cu banii din chirie plateste rata la banca .
MULTE persoane nu realizeaza ca o femeie la 40 45…50 ar inchiria orounde ceva …nu ai sa poate sa aiba lisnite , ma gandesc putin si la ofemeie ca sora-mea ..si alte femei cu care am vb in ultimile 5 luni ..ca ar pleca de acasa dar nu au cum ..ptr ca chiriile sunt mari iar o femeie la 40 ..50 au salariu mic si multe dintre ele au copii …
da, sunt multe situații dificile.
Pai ori esti independenta ori nu.
“după ce termin facultatea, voi simți cu siguranță o chirie sau o rată, și, sincer nu vreau să muncesc ca să plătesc lunar așa ceva”
Aici e buba. Independenta presupune sa te intretii singura nu doar cu mancare – pe care esti mandra ca o vei plati vad – dar si cu locuinta.
Daca ai tai iti zic “hei, lucreaza aici” sau mai rau, nu te casatori cu x sau y, ce faci?
Spui ca te muti in alt oras…siiigur nu o sa zici ca “aici am casa, masina, e caldut, lasati asa”?
Plateste o rata. Daca ai tai iti dau avansul, il vinzi si nu iesi in niciun caz in pierdere. E bine sa ai niste bani pusi deoparte in caz ca te muti.