Lupta cu gheața

Pe hârtie, echipa feminină de patinaj artistic a luat cele mai bune locuri la jocurile olimpice curente. Aurul, argintul și locul al patrulea.

Dincolo de hârtie, s-au văzut crize de ego, drame meschine, răutăți. Ale antrenoarei față de fetița de numai 15 ani, Kamila Valieva, care, chit că era marea speranță a patinajului rusesc, a ajuns numai pe locul al patrulea, după un scandal de dopaj. Ale sportivei care a luat argintul (Alexandra Trusova), față de cea care a obținut marea medalie (Anna Scherbakova, și da, a trebuit să caut pe google aceste nume, să mă asigur că le-am scris corect), și față de tot restul echipei. Din limbajul corporal și intensitatea crizei de isterie, se pare că Trusova era bully-ul grupului, un fel de big bo$$ gigi duru cu fustă, nemaivorbind de faptul că executase cinci sărituri cvadruple, un program mai dificil tehnic, și se pare că se considera mult mai bună decât toți ceilalți.

Pe hârtie, Rusia a condus detașat. În realitate, au dezvăluit o interacțiune profund disfuncțională și extrem de toxică, absolut lipsită de sportivitate și de spirit de echipă.

Nu pot decât să-mi imaginez ce calvar de nedescris e să fii silit să interacționezi zi de zi cu un astfel de grup. Și nu doar să interacționezi. Să mai și oferi performanță. Să te antrenezi ore în șir sub ochii cuiva ca Trusova mi se pare o traumă și un chin.

Faptul că este vorba de fete foarte tinere nu face decât să mă întristeze și mai mult. Pentru că fetele foarte tinere sunt mai ușor de rănit și tind să internalizeze mai profund impactul abuzului inițiat de cineva ca Trusova. Mă uitam la fata care câștigase aurul. Parcă îi era teamă să se bucure. Stătea cu privirea țintită în pământ, ca un copil care a greșit și căruia îi este frică să nu țipe mă-sa la el. Medalia de aur era pentru ea o povară și o rușine.

Iar eu mă întreb: de ce încă există oameni care cred că e nevoie de genul acesta de venin și de toxicitate pentru performanță?

De ce unii antrenori consideră că un mod eficient de a ambiționa e să îl încurajeze pe bully (în cazul ăsta Trusova) și să le inoculeze restului fetelor spiritul ăsta de cetățean secundar?

Eu să fi fost fata care a luat aurul, cu un program mai puțin dificil, dar executat cu sentiment și grație, cu punctaj covârșitor la impresia artistică, i-aș fi rânjit în nas jigodiei și aș fi derivat intensă satisfacție din spumele ei. În nici un caz nu i-aș fi permis să-mi răpească bucuria unei medalii de aur.

Dar hei, asta e Lorena de azi. Lorena de azi care înțelege că nu ai de ce să pleci capul în fața jigodiilor narcisiste. Lorena de la 17 – 18 ani era exact ca fetița aia rușinată de medalia de aur. Își cerea perpetuu scuze tuturor invidioșilor că le-a inoculat invidie.

Poate din cauza asta m-au și înfuriat imaginile de la campionatul de patinaj artistic feminin. Și cel mai mult m-a iritat antrenoarea. OK, pot înțelege că Trusova e un copil răsfățat, imatur, care are impresia că toată lumea îi datorează temenele și că, dacă altul ia aurul la un concurs, e ca și cum i l-ar fura ei de pe raftul de trofee.

Dar nu pot înțelege un om matur care permite această dinamică atât de agresivă și de nedreaptă, și nu face nimic să o corecteze. Sau, poate, Trusova e copilul de familie bine situată, ai cărei părinți vin mereu cu câte o atenție, iar Scherbakova, copilul de muncitor sau de mamă singură, care a venit doar cu trei ghiocei pârliți de 1 martie. Unii pedagogi fac într-un mod destul de brutal această diferențiere.

Și totuși.

E vorba de un eveniment sportiv internațional, unde toate aceste rufe ar trebui spălate în familie, și nu fluturate ostentativ din vârful bastonului.

Deși, din punct de vedere al notelor, echipa rusească a triumfat, din punct de vedere uman, a pierdut toate punctele. Ar vrea cineva să fie parte din acest grup și să trăiască, și să lucreze zi de zi în acest climat insuportabil?

În fond, după ce te duci acasă, și emoțiile dispar, o medalie de aur e doar o bucată de metal. În schimb umilințele de zi cu zi, jignirile, hărțuirea te urmăresc toată viața.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.Ce le-a fătat mintea

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Violeta says:

    A doua zi a fost proba pe perechi si o patinatoare din Canada a cazut. Cand a iesit de pe gheata, antrenoarea a inceput cu intrebarile: “Are you hurt? Sure you are ok?” si tot asa. Cand copilul minune Kamila a cazut de 5 ori si apoi a iesit de pe gheata, Eteri Tutberidze, antrenoarea a luat-o la rost:”De ce ai renuntat sa lupti? De ce ai renuntat??” Copil ce fusese sub o imensa presiune mediatica si cedase. Diferenta a fost enorma.
    Si acum Etri e amuzata ca presedintele Comitetului Olimpic, dl. Bach, i-a caracterizat comportamentul “coldness, chilling, abusing”

  2. AdrianaRo says:

    Eu cred că ar trebui să ne oprim, să ne trezim și să ne uităm unde am ajuns.
    Cred că performanța sportivă în ziua de azi nu se mai poate face natural, de drag, din pasiune, ci doar cu traume și ajutor medicamentos, și nu merită.
    Nici un copil care a investit minimum 10 ani de antrenamente zilnice, renunțări, diete și accidentări ca să ajungă sus nu va avea puterea să spună „ia mai duceți-vă voi undeva, că eu m-am săturat” și să plece. Cum ar fi ca un actor să ia câteva palme ca să plângă cel mai credibil, că nu ia altfel medalia de aur?
    Nu susțin sportul profesionist. Sportul e ceva ce se face pentru sănătate, ca să te simți bine. Dacă iau energizante și analgezice, să nu zic de steroizi, dacă plec o lună în cantonament cu trezirea la 5 dimineața, dacă renunț la prieteni, la cărți, filme, telefon, calculator etc – oricum nu am timp de prostii din astea – cum mă simt bine, cum e asta sănătos?
    Nu vreau să mă uit la oameni care au fost copii chinuiți. Mi se rupe sufletul când mă gândesc la gimnastele noastre olimpice, fetițele alea care vor avea dureri de articulații toată viața ca să se bucure niște necunoscuți că „am luat toate medaliile” și să fie mândri că sunt români, de parcă le-au adus vreodată măcar o salată verde, de parcă ei le-au șters lacrimile când plângeau noaptea, la 10-12 ani, singure în centrele de performanță.
    Nu e normal ca un copil de 16 ani ia pastile cu pumnul pentru că trebuie să ridice mai mult, să alerge mai repede, să sară mai sus, dincolo de posibilitățile și fiziologia umană, altfel nu se uită nimeni la el.
    Sunt de învinuit nu numai antrenorii, dar și părinții, medicii care prescriu inclusiv vitaminele, statul care nu pedepsește acest abuz, și chiar noi, care îl încurajăm sau îl ignorăm. Competițiile sportive ar trebui interzise. Reclamele de la competițiile alea și televizarea acelor competiții ar trebui interzise.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: