Marina Minoiu: Fantomele de la Operă

În ultima lună, Opera Naţională din Bucureşti a fost teatrul (pun not intended) unor conflicte violente de culise care au răzbătut până pe scenă, ba mai mult, au izbutit să coboare de câteva ori cortina. Numit director interimar, apoi retras din funcţie, Tiberiu Soare a reuşit să işte un conflict de interese fără precedent, care a dus la plecarea directorului artistic al instituţiei, balerinul de renume internaţional Johan Kobborg, a partenerei acestuia, Alina Cojocaru, şi la anularea a o serie de evenimente. Totul într-un spirit de „noi nu ne vindem ţara”, de pândeai din clipă în clipă lămpaşul de miner la cotitură.
Am stat de vorbă cu balerina Marina Minoiu, una dintre cele mai talentate şi mai solicitate artiste ale instituţiei. Sâmbătă seara, artista, care se bucurase recent de un succes strălucit cu rolul titular în Manon, a asistat neputincioasă, împreună cu colegii ei, la refuzul orchestrei ONB de a-şi interpreta partiturile la spectacolul DSCH. The Dream, în faţa sălii pline ochi de public plătitor, obligat să asiste fără să vrea la spălarea unor rufe care nu aveau de ce să îl intereseze.

TROLLYWOOD: Bună, Marina, şi îţi mulţumesc că ţi-ai făcut timp de noi, mai ales că eşti sub un stres greu de descris.
MARINA: Cel mai nedrept lucru care se întâmplă zilele astea e faptul că Johan Kobborg e ponegrit acum de oameni care au beneficiat de mult ajutor şi promovare din partea lui şi a Alinei Cojocaru. Oamenii ăştia se vaietă că sunt umiliţi, dar nu se ştie de ce şi de cine, că nu suntem în stare să ducem la capăt un argument, se pare. Cine o umileşte pe una dintre prim-balerinele noastre, care afirmă că „nu mai poate, că i-a ajuns”? A fost umilită oare când Johan şi Alina au trimis-o la Londra pe banii lor, şi au ajutat-o sa se faca bine?

TROLLYWOOD: Stai, că noi nu ştim povestea asta.
MARINA: Una dintre prim-balerinele bine ştiute ale Operei Naţionale Bucureşti a avut o afecţiune serioasă a coloanei vertebrale, iar Johan şi Alina i-au plătit drumul până la Londra, tratamentul şi cazarea. Şi tot ea se simte nedreptăţită. E greu de înţeles această atitudine. De unde atâta umilire? Că dansezi nişte partituri din marile teatre? Că ai beneficiat de ajutor şi sprijin? Ca apoi să arunci cu noroi şi să te întorci împotrivă?
Un pic de discernământ, oameni buni. Johan e unul dintre marii balerini ai lumii. A obţinut nişte rezultate deosebite intr-un timp extrem de scurt, pe care acesti oameni, în felul în care se poartă, n-o să le atingă niciodată. Rezultate recunoscute pe plan internaţional şi admirate.

TROLLYWOOD: E ca şi cum s-ar răscula figuraţia simplă şi specială că Tom Cruise ia 25 de milioane de dolari pe rol?
MARINA: La noi nu se înţeleg chestiile astea. În plus, oamenii care s-au unit în a-l contesta pe Johan sunt oameni care, înainte, se împungeau unii pe alţii pe la spate. „Uite ce prost e ăla” / „Uite ce proastă e aia”. Sper să se simtă cei despre care vorbesc. Acum, însă, e momentul oportun pentru ca spiritul de turmă să distrugă tot ce s-a făcut bun şi să uităm cum erau de fapt lucrurile înainte.

 

TROLLYWOOD: Când şi cum a început colaborarea între Kobborg şi Opera Naţională?
MARINA: A venit să monteze Silfida în noiembrie – decembrie 2013. Johan a readaptat coregrafia lui August Bournonville, a dat o notă de actualitate întregii lucrări. Colaborarea a fost foarte frumoasă şi a adus schimbări imense de mentalitate. A distribuit oameni care nici măcar n-ar fi visat la vreo şansă. În viaţa lor, vreau să zic. A pus oameni din ansamblu în roluri de solişti.

TROLLYWOOD: Şi implicit n-a pus în roluri pe cei care credeau că li se cuvin?
MARINA: Înainte, numai prim-balerinii primeau roluri principale, soliştii numai roluri de solişti, iar dacă intrai în ansamblu, rămâneai în ansamblu până ţi se termina tinereţea. Johan a ignorat aceste departajări şi a rănit orgolii foarte mari.
În Operă nu există contracte distincte pentru aceste categorii. Titlurile sunt strict onorifice.
Când vii într-un loc prăfuit şi uitat de lume să faci astfel de schimbări, deranjezi oameni care se vedeau prim-balerini până la adânci bătrâneţi. Numai ei.
Mare supărare a provocat dând roluri balerinilor tineri! „Ai primit rol pentru că ai ceva cu el!” sau „Ai primit rol pentru că ai plătit!”

TROLLYWOOD: Pe bune? Plăteai pentru a fi distribuit?
MARINA: Înainte, se întâmplau şi astfel de lucruri. Ia un interviu cuiva care a trăit pe atunci şi are curaj să vorbească. Eu n-am cerut niciodată nimic, n-am plătit niciodată nimic, în schimb, ameninţări am primit din primul an în care am intrat în teatru. Am schimbat trei directori, şi, în afară de Johan, sub fiecare am fost ameninţată şi condiţionată.

TROLLYWOOD: Ce ameninţări ai primit?
MARINA: Am intrat în Operă sub conducerea Simonei Şomăcescu, care a terorizat compania. Ea era şefă de compartiment la balet, director general era Cătălin Ionescu-Arbore. Care acum e în tabăra adversa, şi nimeni nu-l cercetează şi pe domnia-sa, deşi are multe dosare penale. Dar asta e altă discuţie.
Primul meu scandal a fost la semnarea contractelor de colaborator. Mă chemase în Operă la sfârşitul liceului: „hai că am rol pentru tine, sunt fericită că vii…”

 

IMG_5090

Marina şi Xander Parish în Marguerite şi Armand, foto Cristian Lăzărescu 

 

TROLLYWOOD: Tu te-ai angajat direct după liceu?
MARINA: Am avut colaborări cu Opera încă din clasa a X-a. Baletul e profesie de tinereţe. Revenind la semnarea contractelor, ţin minte că mi s-a ataşat o foaie cu toate contractele colaboratorilor, iar eu aveam cel mai mic salariu. În condiţiile în care aveam un coleg de promoţie care făcea un singur spectacol, Baiadera, o dată la nu ştiu cât timp, şi avea mult mai mult decât mine. Şi atunci am protestat: De ce? Pe ce criterii se fac salariile colaboratorilor?
Atunci, mi s-a ordonat să ies din Operă şi să eliberez cabina, că nu mai am voie să intru în clădire. Iar eu am zis că ba da, am voie să intru în Operă, că nu e instituţia doamnei Simona Şomăcescu. A fost un mare scandal. În discuţie cu directoarea adjunctă de atunci, i-am cerut criterii clare de salarizare. Eu eram zilnic la antrenamente şi la repetiţii, nu lipseam niciodată. Mi-a răspuns: Taci şi tu şi-nghite!
Anul următor, sau după doi ani, dna. Şomăcescu a fost dată jos în urma plângerilor şi contestaţiilor unor oameni care, acum, sunt iar prieteni cu ea. E de râsul lumii. Şi a venit Alin Gheorghiu, fost prim-solist, care a promis că, sub şefia lui, totul va fi altfel. O perioadă de timp, lucrurile au mers pe un făgaş liniştit, apoi am intrat în conflict. A dat afară nişte maeştri de studii care nu-i plăceau şi a adus alţii, incompetenţi. Balerinii au început să se plângă. Şi ni s-a spus că degeaba cerem un anumit maestru de balet, cu care avea războaie din trecut, că nu-l va aduce pentru că nu are contract de maestru. Un pretext ridicol. Eu m-am dus să-i spun: „Aduci nişte oameni care nu ne antrenează. Noi suntem în regres.” Şi m-a întrebat: „Pe ce te bazezi când spui asta, ce experienţă ai tu?” „Am experienţă de la ieşirile mele în străinătate, de la stagii cu profesionişti veritabili. Am văzut ce înseamnă să ai o oră structurată bine, să faci corecturi pertinente şi să ajuţi un dansator să se dezvolte.” Mi-a zis că e părerea mea, că nu-l interesează şi mi-a zis „Ai grijă în ce tabără eşti, că s-ar putea să-ţi pară rău.” I-am răspuns: „Nu accept ameninţări” şi am plecat.
Anul trecut, am avut discuţii cu Departamentul Salarizare pentru lipsa comunicării cu angajaţii instituţiei, în vederea întârzierii salariilor. Referitor la alt departament, acela de Resurse Umane, e de precizat cum anumite contracte, anul trecut, au fost publicate în presă, ceea ce e inadmisibil.
Apoi, Alin Gheorghiu a făcut greşeli enorme, din punctul meu de vedere, cu dansatorii în studiouri, lucru remarcat de multă lume, deşi puţini recunosc acum.

TA3B0547

Şi aici, şi în foto deschidere, Marina şi Dawid Trzensimiech, în Manon, foto de Cristian Lăzărescu. 

TROLLYWOOD: Ce greşeli?
MARINA: Corecturi de genul „să facem variaţia mai spectaculoasă, că e puţin plictisitoare”. În loc să se uite la dansatori, la nevoile lor, şi la moduri de a-i ajuta, ofta că se plictiseşte. Niciodată nu l-am văzut la spectacole. Nu dădea niciodată feedback după spectacol. Dar nu numai el, ci şi  predecesorii săi. Rămâneai cu multe întrebări fără răspuns. Ca artist profesionist, ştii ce ai făcut; dar ai nevoie de o părere şi de un ochi extern. Se trecea cu un „a fost bine” blazat.

TROLLYWOOD: Ce alte lucruri te mai deranjau înainte?
MARINA: Erau trei maeştri de studii cu nişte orgolii greu de stăvilit. Dacă făceai studii în Studioul nr. 1, trebuia să faci studii NUMAI în Studioul 1. Dacă într-o zi ţi se căşuna să faci studii în Studioul 3 sau 2, nu mai călcai în Studioul nr. 1. „Ori vii numai la mine, ori nu mai faci balet”. Dacă te duceai în Studioul 2 şi apoi mergeai la alţii, ţi-o luai pe scări: „Aaa, n-ai mai venit să faci studii la mine”. Numai maestrul din Studioul 3 n-a pus niciodată condiţii. Tot pe vremea lui Alin Gheorghiu, dansatorii străini erau condiţionaţi: „Nu mergeţi în Studioul 1, că nu vă mai dau să dansaţi şi vă sunt în pericol contractele.”

TROLLYWOOD: Erau şi pe atunci dansatori străini?
MARINA: Da, au fost şi înaintea venirii lui Johan Kobborg. De aceea vorbesc de naţionalism apărut hodoronc-tronc.

TROLLYWOOD: Continuă povestea, scuze de întrerupere.
MARINA: La repetiţii, era o atmosferă tensionată şi încărcată.„Dacă n-ai făcut acum bine, ţi s-a crăpat capul”. Scopul repetiţiei nu era să descoperi rolul şi partitura, ci să fie totul perfect. Nu conta că poate erai accidentat, sau poate aveai nevoie de ajutor să ajungi în punctul ăla.
Anumiţi maeştri de balet te corectau doar dacă erai în relaţii ok cu ei. Rareori am avut parte de un feedback. Neavând, mă duceam eu să întreb: „Nu vă supăraţi, am nevoie de o părere, bună sau proastă. Dar pentru mine este importantă.”
Dacă greşeai, nu mai erai băgat în seamă la studii. Era un fel de pedeapsă aşa, mă înţelegi? Dacă greşeai un pas, pentru ei era terminarea baletului. Ţin minte şi acum cât de terorizate erau fetele de ansamblu de anumite persoane. Ce atmosferă e asta, să te dezvolţi ca artist?
Pe scenă nu trebuie să intri cu frică; pe scenă trebuie să intri cu bucurie, deschis, să oferi. O spun din proprie experienţă.
Apoi, înainte, erai încadrat într-un tipar. Şi eu am fost. „Tu trebuie să dansezi Myrtha şi Gamzatti.” Roluri care presupuneau săritură, un fizic mai dur şi o anumită postură pe scenă. Myrtha e regina ielelor din Giselle, Gamzatti e o prinţesă din Baiadera. Rolurile negative. Am iubit aceste roluri, dar când ţi se spune: „tu eşti numai pentru chestia asta”, ajungi să crezi.

marina-minoiu-nelatiberiuphoto-8

foto: Nela & Tiberiu Photographers 

TROLLYWOOD: Şi Johan a schimbat toate astea?
MARINA: A făcut exact opusul a ce ţi-am povestit. Prin modul lui de lucru la Silfida, prin încurajarea constantă, chiar dacă, poate, noi nu străluceam în ziua aia, prin faptul că plecai optimist de la repetiţie şi abia aşteptai să te întorci a doua zi, lucrurile creşteau de la sine. Niciodată până atunci n-am văzut atâta bucurie din partea dansatorilor, cum am văzut la premiera Silfidei. Atâta nerăbdare să intre pe scenă.

TROLLYWOOD: Şi unii din ăştia vor acum afară cu străinii din ţară?
MARINA: Probabil.
Înainte se împungeau: „uite-o pe aia cum ridică piciorul”, şi aşa mai departe. Apoi a venit Johan şi a dat şanse tinerilor. Eu am fost printre ei. În Silfida, am dansat întâi un pas-de-six – un grup de şase oameni – în actul I. Apoi, am debutat în Prima Silfidă din actul II. Iar anul trecut, am debutat în Silfida, rolul principal. Dacă mă uit la ce am avut şi stagiunea asta, şi stagiunea trecută, pot să spun că niciodată n-aş fi visat că le voi face. Nici Opera nu-ţi oferea un repertoriu atât de variat. Erau balete clasice, în montări care, fără răutate, nu mai sunt actuale, şi câteva lucrări contemporane. Lucrări pe care nu le puteai prezenta afară, într-un turneu. De ce nu recunoaşte nimeni chestiile astea? Toată lumea le spunea. Acum însă ne-a apucat pe toţi naţionalismul, iar eu nu înţeleg.

 

TROLLYWOOD: Când a devenit Johan director artistic al companiei de balet?
MARINA: În 2014. Şi de atunci au început schimbările frumoase. A început să ne provoace la mai mult. Până la el era aşa: de la 10 la 11.15 ora de studiu, de la 11.30 la 2, repetiţia de dimineaţă, şi apoi, aveai patru ore moarte, şi reveneai să repeţi de la şase la opt. Cât timp pierdut, pe care l-ai fi putut folosi lucrând!
Johan a decis ca repetiţiile să dureze până la şase. Aveai ora de studiu, repetiţia de dimineaţă, de la 2 la 3:30 pregătirea balerinilor pentru roluri noi, o jumătate de oră pauză sau mai mult- depinde ce dansai- şi repetiţia de seară de la 4 la 6. În primele trei zile cu programul schimbat, am fost epuizaţi. Dar era chestie de adaptare. Mulţi dansatori s-au plâns că nu mai au timp. Dar Johan a adus aici ceva cu care e obişnuit. De ce teatrele de afară sunt unde sunt? Pentru că muncesc nonstop. Prietenii din afară mi-au spus: „De multe ori n-avem pauză şi intrăm în spectacol direct din repetiţie, doar ne machiem şi ne costumăm.” Corect, noi nu suntem plătiţi ca ei; dar asta nu e vina lui Johan Kobborg, ci a sistemului acestei ţări. Dar până la urmă, tu ca artist, ce faci? Te mulţumeşti cu puţin sau cauţi tot timpul mai mult în tine?
Dar Johan a adus fizioterapeuţi specializaţi pe dans. Nu pe sportivi, pe dansatori! Care ne-au învăţat exerciţii utile pentru corpul nostru. A adus sponsorizare de la Gaynor Minden, un mare producător de poante american. Înainte, când a venit domnul Dincă director, s-a mirat de ce bugetul alocat nouă de către minister e returnat. Ne-am mirat şi noi: Cum? Noi primim o pereche de poante pe stagiune şi ni se spune că nu sunt bani de poante. În rest, scoatem noi bani din buzunar să le cumpărăm. Acum, de la o pereche – două pe stagiune, avem trei – patru.
Magazinul Sansha ne-a sponsorizat cu flexibili, pantofii de studiu, iar MAC, cu produse de machiaj. Aceste sponsorizări au venit datorită lui Johan. Lumea îl ştia pe Johan şi a vrut să-l ajute. Pe el şi compania.
A făcut o cameră de relaxare pentru dansatori, un green room, să ne putem odihni între repetiţii. A făcut o sală de gimnastică, iar fizioterapeuţii ne-au învăţat să lucrăm cu anumite aparate, cu greutăţi. Am avut colaborare cu o clinică foarte bună, Ortomed Isokinetic, cu terapeuţi extraordinari, care ştiu ce înseamnă dansul, nu ortopezi din categoria: „Te doare genunchiul? Te operăm!”
Tot prin Johan, clinica Sanador ne-a făcut card de membru şi ne-a oferit gratuit nişte radiografii, RMN-uri şi CT-uri, şi alte facilităţi.
A adus spectacole de talie internaţională.
Dar hai să dăm în cap, pe motivul că Johan Kobborg are mai mulţi bani decât noi. Un director din afară, în poziţia lui, primeşte un salariu mult mai mare decât al lui. Şi nu investeşte nimic din banii lui personali.
Johan ne-a schimbat până şi podelele. Oamenii au uitat cum se plângeau când aproape că-şi rupeau picioarele din cauza gropilor. El a comandat podelele speciale pentru dans, care-s foarte elastice şi previn accidentările, atât în sălile de studiu, cât şi pe scenă. Înainte de asta, din cauza unei denivelări, unul dintre dansatori a aterizat ciudat dintr-o săritură şi şi-a accidentat glezna, dar foarte urât. De astea am uitat. Gropile şi denivelările pot fi fatale pentru cariera unui om.
Nu-ţi convine programul? Du-te şi vorbeşte, nu bombăni pe la colţuri. Spre deosebire de cei dinainte, acesti oameni chiar te ascultă. Ai comunicare, ai înţelegere.
Înainte, dacă te accidentai, erai şi persecutat şi certat, să strângi din dinţi şi să faci spectacolul. Prima dată când i-am zis lui Johan că am un accident, dar cred că pot să duc, a zis: „Nu, tu te duci acasă şi te faci bine, pe cine pun în spectacol e treaba mea.” Am zis „wow!” A existat înţelegere şi susţinere: artistică şi umană.
Şi a dat şanse. A fost un debut în februarie al Francescai Velicu de 17 ani, care a terminat şcoala în Rusia, la Balshoi, şi al lui Cristian Preda, de 23 de ani, ambii în Don Quijote. Şi sora mea, Alice, a debutat în acest spectacol. Un spectacol superb. Aşa ceva nu se întâmpla înainte.

marina-minoiu-nelatiberiuphoto-11

foto: Nela&Tiberiu Photographers 

TROLLYWOOD: În lucru, ce a schimbat?
MARINA: A eliminat aceste restricţii: dacă te duci în Studioul 2, nu mai calci în 1 sau invers. Mai ales că erau maeştri plătiţi de stat, nu erau stăpâni pe moşii. Faptul că un om are cunoştinţe nu-i dă nici un drept să-şi trateze urât dansatorii.
Apoi, Johan a adus foarte mulţi maeştri din afară. Cei de la noi se pare că nu au fost foarte fericiţi din aceasta cauză.
În studiile cu maeştrii din Opera, nu ne permiteam lucruri normale, cum ar fi să râdem dacă era un moment amuzant. Nu ne permiteam o glumă. Iar dacă greşeam, unii dintre ei ne făceau de ruşine în faţa întregii companii. Cei din străinătate ne-au învăţat să ne relaxăm şi ne-au arătat greşelile pe un ton constructiv şi normal. Complet altă abordare. Îl făceau pe dansator să conştientizeze în corp unde a greşit, fără să-i dea în cap. Am văzut ca se poate şi altfel.
Am auzit de la un prieten ce a spus un maestru la English National. Mi-a zis că pe ea o interesează să vadă ca, dacă un dansator greşeşte pe scenă, cum repară greşeala. Ceea ce se poate într-o atmosferă de lucru caldă, pozitivă, constructivă. Şi ţine de conştientizare: Dacă mi se întâmplă asta, ce fac? Mi s-a parut o remarcă foarte interesantă.

TROLLYWOOD: Dar ca antrenament?
MARINA: Să fiu sinceră, şcoala românească de dans are în prezent nişte lipsuri foarte mari.Din păcate. Am văzut audiţii peste audiţii. Foarte mulţi dansatori veniţi din afară, chiar proaspăt ieşiţi din şcoală, sunt mai bine pregătiţi decât cei mai mulţi elevi de aici. Tehnic vorbind. Artistic. Şi uman, până la urmă. Sunt mai maturi, mai pregătiţi de munca în teatru, fură informaţia imediat, şi au un bagaj mai mare de cunoştinţe. Dar asta nu înseamnă că n-avem copii talentaţi. Ba din contra. Avem foarte mulţi studenţi români plecaţi din ţară. Asta se întâmplă în mare pentru că, şi în Liceul de Coregrafie, sistemul e învechit. Cu toţi maeştrii aduşi de Johan în operă, oameni care lucrează şi cu elevi şi fac workshopuri în toată lumea, n-am văzut nici măcar o dată un grup de elevi de la Coregrafie şi un profesor să vină să asiste la o oră de studii, să vadă cum abordează oamenii ăia nişte lucruri.

TROLLYWOOD: Sindromul „noi le ştim pe toate”.
MARINA: De când e Johan manager, s-au făcut propuneri de colaborare între Operă şi şcoală. Dar au fost refuzate. Sunt copii din şcoală care habar n-au – şi nici eu n-am ştiut, până când n-am intrat în contact cu oameni care să ştie să aibă grijă de mine ca dansator – cum să se recupereze. Ce înseamnă pregătirea în plus faţă de ora de studii, la un nivel de dansator profesionist. Dacă un copil le învaţă pe astea de mic, se dezvoltă altfel.
Foarte mulţi balerini internaţionali lucrează extra, nu se mulţumesc doar cu un studiu şi o repetiţie. Iar lucrul ăsta nu e predat la noi în şcoală.
Iar tehnica nu e totul. Baletul nu înseamnă doar o sută de piruete perfecte. Dacă vrei piruete şi picioare-n sus, du-te la gimnastică. Baletul e o artă. Trebuie să vorbeşti cu mişcările din suflet.
Asta a făcut Johan. Ne-a dat libertatea de a căuta. Puteai discuta cu el. Cum vezi un personaj. I-am zis, de exemplu, că Silfida, după părerea mea, nu e fiinţa inocentă, cum e percepută aproape de toată lumea. Ştie exact ce face, de la un capăt la celălalt. Dar altă colegă a mea vede altfel rolul şi e normal. Şi aşa, la acelaşi spectacol, am avut interpretări diferite, iar lucrul ăsta e minunat. Asta s-a întâmplat în toate rolurile. Iar pentru mine, a fost o redescoperire a mea ca artist.

2161_ONB_Dream_Xander_Marina

Marina şi Xander Parish în The Dream, foto Emma Kauldhar 

TROLLYWOOD: Asta îţi dă curajul să lupţi public cu tot angrenajul?
MARINA: Da. Niciodată n-am fost de acord cu ceea ce era înainte. Există maeştri de la noi care se pare ca nu înţeleg conceptul de asistent de coregrafie, atunci când vine un coregraf din străinătate să monteze un balet. Nu e cazul să stai în fund şi să butonezi pe telefon când omul acela învaţă oamenii un dans nou. Pentru că atunci când respectiva persoană va pleca, tu eşti următorul responsabil.
Apoi, în contractele anumitor balete montate, sunt clauze foarte clare legate de coregrafie, lumină, costume, decor. Dacă n-am casa bine aşezată pe scenă, avem probleme. Dacă lumina nu e cum vrea coregraful, se poate anula spectacolul. Dacă costumele nu sunt cum vor ei, la fel.
Nimic din toate astea nu se respectă cum ar trebui. Noi, dansatorii, ne-am însuşit de multe ori atribuţii care nu erau ale noastre. Decorul nu era niciodată unde trebuia. Ca lumini, ba nu vedeai nimic pe scenă, ba te orbeau reflectoarele şi nu ne vedeam între noi.
Avem dirijori care nu se uită la noi când dansăm. Persoane care nu au venit niciodată la o repetiţie cu noi, iar când dansăm pe scenă, nu au nici cel mai mic interes de a ne urmări. Iar un dirijor la un spectacol de balet exact asta trebuie să facă. Aşa, hai să dansăm pe o bandă înregistrată, că e acelaşi lucru.
O surpriză plăcută a fost Martin Yates, care a dirijat spectacolele cu Manon. Am simţit atâta linişte. Figurat vorbind. Dar linişte e cuvântul. Un mare dirijor internaţional, care ştia ce înseamnă să urmăreşti un dansator. Munca noastră ar trebui să fie în echipă, nu separat. Noi, dirijorul şi orchestra, voi, baletul pe scenă. Există şi dirijori care au venit şi ne-au întrebat – doresc să-i menţionez pe domnul Ciprian Teodoraşcu şi pe domnul Ciprian Sandu – cum să ne dea tempo-ul pe anumite momente. Iar după aceea, au venit să ne întrebe dacă a fost bine. E vorba de feedback. Şi le mulţumesc.
Dar cu unii oameni NU AI CE SĂ FACI. Sunt nişte chestii atât de adânc înrădăcinate şi îndoctrinate, fără nici un argument, încât nu-ţi vine să crezi că e 2016.

TROLLYWOOD: Şi xenofobia cum a apărut?
MARINA: Mi se pare un pic fabricată. Noi nu-i avem pe străini printre noi de ieri de alaltăieri. Iar când s-au făcut distribuţiile, noi, toţi, români şi străini, am avut şanse egale, fără urmă de discriminare, pe listele preliminare de propuneri. Din punctul acela, a fost vorba de munca fiecăruia.
Domnul Răzvan Dincă a avut ideea să divizeze compania în două, în Balet şi Divertisment. În compartimentul Balet sunt oameni tineri care pot atinge performanţe. Asta e. E o meserie a tinereţii. Cu tot respectul, nu poţi compara un om de 40 de ani cu un tânăr de 20 de ani. Nu mai ai acelaşi corp. Pe cei care au trecut de o anumita varsta i-a pus la Divertisment. Iar ei au început să protesteze că se simt umiliţi. De ce?

TROLLYWOOD: „După o viaţă petrecută pe scenă…”
MARINA: Da, exact. „Pe vremea mea eram…, şi uite unde am ajuns.” Unde ai ajuns? Poţi să te duci în formaţie în Lacul Lebedelor? Ai avut toată viaţa şi cred că nimeni nu ţi-a luat dreptul să dansezi. Chiar dacă au fost răutăţi. Răutăţile vor fi mereu într-un teatru. Dar fii lucid în legătură cu ce poţi face acum. Nu i-a dat nimeni la o parte, ba din contră. Dar eu mă întreb: un om care are o experienţă de viaţă şi de scenă, în loc să urască şi să tot atace, dacă tot îşi iubeşte corpul şi meseria, de ce nu lucrează să facă lucruri care să i se potrivească acum? De ce să nu-şi convertească ura în ceva creativ şi constructiv? Putem colabora. Sunt atâtea lucruri care lipsesc în teatru. Nimeni nu face nimic şi toţi dau vina pe X şi pe Y, deşi nu e în atribuţiile acelor persoane să rezolve acele lucruri.
Şi ştii, deşi toată revoluţia împotriva lui Dincă e în Operă, Orchestră şi Cor, el a propulsat ONB către internaţional. Traviata a fost împrumutată de o companie din America. Când până acum s-a întâmplat asta la ONB? A adus regizori mari în operă: Graham Vick, Paul Curran şi alţii. De ce să fim nemulţumiţi? Că vrem să ne ridicăm la un nivel internaţional unde se munceşte pe bune?
Am avut şansa să mă duc în Rusia anul trecut sa repet pentru spectacolul Marguerite şi Armand şi să repet cu partenerul meu, Xander Parish, un artist uriaş de o modestie uimitoare, prim-solist la Teatrul Mariinski. L-am întrebat de curiozitate :când se închide Teatrul Mariinski? Şi mi-a răspuns: Teatrul Mariinski nu se închide niciodată. Dacă lucrul la un spectacol nu merge bine, oamenii vin în timpul nopţii şi lucrează.

 

dsc_1000

Rolul Myrtha, Giselle 

 

TROLLYWOOD: Care e faza cu Gala din New York?
MARINA: Domnul Soare a afirmat că noi am fost duşi la New York, din timpul nostru care nu era liber, având în vedere ca noi eram plătiţi aici la Bucureşti. Şi că activitatea noastră de acolo nu a fost în beneficiul publicului românesc, dar în beneficiul altui public. Curioasă afirmaţie….
Gala de la New York a fost o gală de caritate. Printre numele celor prezenţi la gală: Ulyana Lopatkina – stea a baletului rusesc, Tamara Rojo- directoare la English National Ballet, Issac Hernandez. Dansatori internaţionali. Toţi aceşti oameni au venit fără să fie plătiţi, să ne ajute pe noi.
Scopul galei a fost strângerea de fonduri pentru compania de aici.
Apoi tot domnul Soare a afirmat că banii de la Gala din New York şi i-a băgat Johan în buzunar . Brusc, când au apărut dovezi că nu e aşa, deodată a uitat de subiect.
De altfel, despre Gala de la New York se pot citi impresii chiar din New York Times, care a fost prezent la spectacol.

TROLLYWOOD: Dar înainte să afirme aberaţiile acelea, domnul Soare nu s-a documentat, să vadă dacă nu pot fi infirmate uşor?
MARINA: Domnul Soare a facut multe afirmaţii contradictorii. Când a fost numit director, i-a ameninţat pe dansatori: dacă nu dansaţi spectacolele în semn de refuz, sunteţi concediaţi sau sancţionaţi. Dar, cu protestele din ultima vreme, au anulat ei deja trei spectacole, cu prejudiciile aferente. Care ar fi în mod firesc acţiunea care ar decurge de aici?
Prima greşeală a fost chiar în prima zi după ce a fost numit director. Ştii că ai dansatori români şi străini. A venit in două dintre studiourile în care aveau loc studiile zilnice, declamând: Bună ziua, sunt Tiberiu Soare, sunt noul director al Operei Naţionale, vă mulţumesc! Într-unul dintre studiouri, cineva a zis: Vorbeşte şi în engleză, că sunt şi dansatori străini. Iar el a zis: Nu, pentru că suntem Opera Naţională Română.
În studioul în care eram eu, 90% erau străini, inclusiv maestra de studiu, invitată. Tu, ca director, vii, arunci nişte cuvinte şi închizi uşa după tine? Cred că puteam citi asta pe o hârtie. Atitudinea şi abordarea au fost complet greşite din partea unui director general.
Al doilea lucru pe care-l faci e că scoţi numele lui Johan Kobborg de la director artistic, că nu există funcţia. Pai atunci scoate-ne pe toţi de la prim-balerini, prim-solişti şi solişti, că nici astea nu-s funcţii pe hârtie. Când i s-a atras atenţia, a zis că o să verifice.
L-a pus pe Johan la corpul de balet, la litera K. Pe unul dintre cei mai mari balerini ai lumii. Că era ilegal. Dar ce a făcut domnia-sa la ultimele trei proteste e „foarte legal”. Poate că nici noi n-am fost de acord cu directoratul dânsului sau al lui Vlad Conta, dar ne-am ţinut spectacolele. Cu sălile pline. Din respect pentru artă, profesie, noi ca artişti şi public.
Dar să se anuleze două spectacole de operă şi să se anuleze în bătaie de joc un spectacol de balet la care lumea a venit chiar şi din alte oraşe sau din străinătate, să-l vadă.
Unde e legalitatea în chestia asta?
După, a dat multe interviuri şi a explicat că a făcut totul legal. Am ripostat şi noi public. Apoi, ministrul l-a pus pe Vlad Conta director general şi pe Tiberiu Soare adjunct. Eu trebuia s-o dansez pe Manon pe 9 aprilie, iar Alina Cojocaru, pe 10. Alina Cojocaru a explicat foarte clar prin comunicatele pe care le-a dat de ce nu a fost pe scena în spectacolul de pe 10 aprilie. Motive bine intemeiate si juste. După prima decizie a ministrului, ei i-au cerut să mintă în legătură cu spectacolul şi să dea vina pe partenerul său, Friedmann Voggel. „Să mintă pentru binele instituţiei”.
Vă las să trageţi concluzii referitoare la abordările manageriale…
Care bine al instituţiei?
A urmat demisia lui Johan. Apoi s-a anulat Gala Internaţională de Balet, unde ar fi trebuit să vină Ivan Vasiliev, marele dansator.
Şi s-au gândit ei să dea un comunicat de presă că dacă Gala ar fi avut loc vineri, el n-ar fi putut participa, pentru că avea spectacol în Rusia duminică. Şi au încercat să-i atace din nou pe Alina şi pe Johan.

TROLLYWOOD: La ei în sat nu s-a inventat avionul.
MARINA: Ei nu înţeleg viaţa unui dansator de talie internaţională. Azi într-un oraş, mâine în altul. Alte informaţii uşor de contrazis.

TROLLYWOOD: Dar ce s-a întâmplat sâmbătă?
MARINA: Noi, baletul, am repetat normal până la 1, studiu, repetiţie pentru spectacol şi repetiţie pentru premiera din iunie. După pauză, când am venit să ne pregătim de reprezentaţie, am auzit că va fi şedinţă în sala de spectacole, cu susţinătorii domnului Soare, un meeting răsărit de nicăieri. Nu m-am dus, că nu fac parte dintre ei.
După meeting, domnul Soare, domnul Conta, domnul Rareş Zaharia, fost consilier al ministrului Culturii şi domnul Gigel Ungureanu, actual şef al baletului, erau toţi într-un grup şi vorbeau.
Noi, dansatorii, n-am fost anunţaţi de nici o grevă si nici un protest. Iar la ora şapte eram pe scenă gata să dansăm. În loc să auzim muzica lui Şostakovici, am auzit vocea foarte cunoscută în ultima vreme a domnului Soare care spunea că noi protestăm pentru că suntem umiliţi în urma numirilor făcute de minister şi a lipsei de respect. Noi am zis: Deschideţi cortina, pentru că publicul e-n sală. Nimeni n-a deschis-o. Atunci, doi colegi au făcut lucrul ăsta. Publicul ne-a văzut. O parte ne-a aplaudat, cealaltă îi aplauda pe ei. Mi se pare inadmisibil să-ţi baţi joc de munca unor oameni pentru că n-ai chef să cânţi. Şi pentru că tu, Tiberiu Soare, dirijor şi atât, eşti în fruntea lor.
Apoi domnul Soare a zis că ce e acum pe scenă nu reprezintă tot baletul, că mai sunt unii şi jos în fosă. Ţin să precizez: nu, nu era tot baletul Operei Naţionale. Mare parte din balet aştepta să intre în a doua parte a spectacolului.
N-am auzit din partea domniei sale, măcar o dată, un discurs diplomat, civilizat, cu argumente. Să pot să privesc lucrurile din perspectiva lui şi să zic: poate are dreptate. Totul e agresiv, violent şi distrugător dar se declară „corect” si „legal”.Şi tot domnia-sa se plânge de lipsă de respect.

TROLLYWOOD: Dar de ce a fost numit Tiberiu Soare director general? Pe bază de ce?
MARINA: Nu ştim. A fost o decizie care ne-a luat in surpindere pe toţi. Era mijloc de stagiune, exista deja un director interimar, George Călin. Care a vrut să clarifice lucrurile şi a dat un comunicat de presă precizând că sub interimatul lui nu s-a întâmplat nici un act de corupţie şi degeaba mă atacaţi cu Curtea de Conturi, că uite, totul e în regulă.

TROLLYWOOD: Dacă totul era în regulă, de ce l-au mai schimbat? Sau asta era problema? Că erau prea în regulă?
MARINA: De bine, de rău, sub domnia sa, lucrurile mergeau într-o direcţie de bun simţ. Dar s-a gândit domnul ministru să facă ceva… după cum spunea, „vrea să lase în urma lui lucruri ireversibile”. Ei, uite că îi iese, hihi.

TROLLYWOOD: Al patrulea protest cum a fost?
MARINA: Oamenii au urcat pe scenă cu banderole albe. Grevă japoneză. Apoi, am văzut un filmuleţ de pe o reţea de socializare. Domnul Soare intră pe scenă cu doamna Iordăchescu şi cu domnul Tomulescu şi zice: Am venit să protestăm împotriva domnului Mihai Cozma, muzicolog, care e în această seară pe scenă şi care face parte din echipa domnului Dincă. Rămâi şocat. În ce ţară se întâmplă asemenea lucruri?

TROLLYWOOD: Să protesteze în legătură cu ce?
MARINA: Din nou, că se simt umiliţi probabil. E clar că au niste directive, planuri bine stabilite . Iar eu întreb: Pe ce se bazează? Noi luptăm pe baza unor rezultate obţinute. Le putem demonstra oricând. Intrebarea mea este dacă s-ar face o restructurare pe valori a companiei, am mai fi toţi aici? Suntem toţi capabili să susţinem posturile pe care le avem? Greu de răspuns….

TROLLYWOOD: Ce îţi dă putere să lupţi cu mafia acestor oameni?
MARINA: Faptul că nu suport lipsa de coloană vertebrală şi ipocrizia. Dacă eşti într-o funcţie, fă-mă să cred c-o meriţi. Asta o faci prin comunicare şi prin comportament adecvat. Vino cu argumente plauzibile, nu cu ‘X e omu’ lu’ Y’. Eu nu mă bag în compartimentul Orchestră, de aceea nu accept ca cei din alte compartimente să intervină în compartimentul nostru, de balet, pentru că sunt în necunoştinţă de cauză. În ultima vreme, compartimentul Balet chiar avut rezultate deosebite cu impact internaţional. De exemplu, cine şi când a mai dus baletul Operei Române la New York pe Broadway? Asta e miza mea. Ei pentru ce luptă? Pentru glorie? Pentru bani?
Şi nu-i înţeleg pe colegii mei balerini care au beneficiat de o promovare atât de frumoasă, iar acum sunt impotrivă. O colegă promovată de Kobborg ca prim-balerină a declarat ceva de genul: „Dacă-s româncă, eu ce limbă să vorbesc?” A debutat de curând şi ea în Manon şi a declarat că şi-a văzut visul cu ochii. Păi visul ei s-a îndeplinit învăţând coregrafia de la oameni vorbitori de limbă engleză.
Am fost cumva ameninţată au mai degrabă „atenţionată” că voi intra în comisia de disciplină dacă voi refuza să dansez, că aduc prejudicii instituţiei, acum câteva săptămâni. Dar ei acum ce fac?

TROLLYWOOD: Tu ce-ţi doreşti?
MARINA: Îmi doresc să dansez. Să mă dezvolt cât mai mult ca artist. Nu ţin cu dinţii de roluri. Mi s-a dat o şansă la un rol, am fost în sală, am lucrat şi am muncit pentru el. Uite, experienţa cu Manon a fost minunată. Nu mă aşteptam să dansez eu premiera. A trebuit să prind multe, să acumulez enorm, să învăţ lucrul cu partenerul – încă o lipsă majoră a şcolii noastre de balet, spre deosebire de străini.
Iar în ultimii trei ani am avut parte de multe provocări ca artist, datorate repertoriului extraordinar adus de Johan. Şi asta m-a bucurat şi m-a împins către mai mult şi mai bine.
Mă pasionează personajele complexe. Uite, cum e, în cazul lui Manon, trecerea de la inocenţa primei iubiri la starea pasională a tinereţii, apoi felul în care cedează în faţa avuţiei, apoi e iar pusă faţă-n faţă cu prima ei dragoste, dar ea nu mai e copilă, ci femeie. Iar în actul III îşi dă seama că a pierdut tot, nu mai are nici frumuseţea, nici bogăţia. Înţelege dragostea înainte să moară. Foarte multe treceri, foarte multe stări. Şi asta nu ţine doar de dans, ţine de actorie.
Vezi, chiar dacă nu e cu happy end, Manon e un spectacol mult mai actual decât unul cu prinţul şi prinţesa care se otrăvesc. Din acest motiv, publicul iubeşte spectacolul ăsta.
Şi asta îmi doresc. Roluri cu multe nuanţe, în care să te poţi regăsi ca om al zilelor noastre. Nu-mi doresc să dansez zâne. Oricum, nu m-am considerat niciodată o zână…

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

14 Responses

  1. Oana Brustur says:

    Bravissimo Marina! Pentru talentul si curajul tau! Multumim.

  2. Greta says:

    Demult n-am mai citit cu atâta plăcere un text. Mulțumesc amândurora 🙂
    Și totuși, am un mare nod în gât. Păcat, mare păcat de munca lui Johan Kobborg și de tot ce-a construit el. Mărgăritare în calea unor porci…

  3. Lorena Lupu says:

    mulţumesc mult.

  4. Am intrat cu gândul să citesc câteva rânduri, dar am citit tot interviul. Nu sunt un consumator avid de operă, balet, dar mentalitatea asta de dac comunist, rege până la moarte pe banii statului, mă enervează la culme. Până la urmă totul se rezumă la principii, capitol la care românii, marea majoritate, stă foarte prost. Foarte bun interviul. Felicitări.

  5. Lorena Lupu says:

    mulţumesc mult. aveam ezitări, mai ales că e lung ca postul paştelui.

  6. Cred că am greșit o virgulă, să nu mă injuri…

  7. Lorena Lupu says:

    Nu înjur decât dacă mă înjuri / insulţi / iei de sus.

  8. E lung pentru cine îl ține :)))

  9. M.A. says:

    Jurnalism de primă mână. Mulțumim amândurora. Și pozele sunt grozave.

  10. Lorena Lupu says:

    mulţumesc mult.

  11. George says:

    Mi-a placut interviul. N-am fost in viata mea la un spectacol de balet dar ma gandesc serios sa vad un spectacol in care dansaeaza Marina.

  12. Lorena Lupu says:

    excelent. du-te!

  13. Cristina says:

    Foarte bun interviu! Şi atât de necesar! De când l-am citit (atunci când a apărut), am tot vrut să-ţi mulţumesc, Lorena. Bănuiesc câtă muncă stă la baza lui. Şi felicitări şi Marinei, rar am văzut artist care să vorbească aşa logic şi coerent. Mulţumesc încă o dată.

  14. Lorena Lupu says:

    cu multă plăcere.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger