Aberatul fără creier la purtător

Într-una dintre zile, dădusem eu o întrebare teaser pentru unul dintre interviurile mele: cu cine fac interviu? Şi o gagicuţă se năpustise să dea tag la diverse doamne, ca să creeze un moment extraordinar de jenant, în care eu trebuia să refuz un om care nu-mi ceruse nimic, uite aşa, din simplul fapt că unii oameni sunt inoportuni şi needucaţi până la nivel de comedie cu proşti.

De ce să dai tag când nişte oameni nu au obligaţii unii faţă de alţii? Fiindcă nu gândeşti. Nu gândeşti că poate A nu vrea interviu de la B, că poate B mai degrabă ar muri fript decât să-i dea interviu lui A, care l-a parodiat pe toţi interneţii, important e să îi scoţi tu ochii lui B, dându-i tag, că îi plimbi interesul prin lume.
După ce am dat un răspuns răutăcios, pentru că, asta e, inadecvarea şi inoportunismul îmi asmut demonul interior să fută în gură până face ploaie de dinţi, persoana s-a luat de mine privat că m-am folosit de ea nu ştiu cum.

Ce, mă?
A te folosi de oameni presupune să le CERI lucruri care presupun efort din partea lor, şi care presupun UN BENEFICIU pentru tine. Un bărbat pe care l-am păcălit că vreau să i-o trag, dar de fapt l-am jupuit doar de bani. O fată pe care am muls-o de toate pilele şi apoi i-am retezat accesul la ale mele. Etc. etc. Astea-s folosiri. Să fii tu ţărancă proastă la mine pe wall şi să te taxez aferent nu îmi slujeşte cu absolut nimic, nu mă interesează şi, până alta, tu încercai să câştigi puncte prin mine în ochii celor pe care îi taguiai de zor, deci, cel mult, te foloseai tu de mine.

Când am confruntat-o, mi-a dat o explicaţie de mi-au filat toate lămpile: “Ştii, nu trebuie ca un lucru să fie adevărat, ca tu să i-l spui altuia.”
Pă bunee?

Azi, un băiat posta tâmpenie după tâmpenie în secţiunea mea de comentarii. Şi-mi explica ce bine se simte s-o facă. Când i-am spus că starea lui de bine contează foarte puţin spre absolut deloc, mi-a dat o brăilă năucitoare, în exact acelaşi regim: “A, tu vrei să comentez obiectiv?”

Oh. Nu. Vreau ca eu să scriu articole foarte obiective, iar voi să bateţi câmpii foarte aiurea sub ele. Lipsa acordului între subiect şi predicat e un bonus.

Şi acum să-mi explice şi mie cineva ce e cu divorţul ăsta între ce emiţi şi justeţea a ceea ce emiţi. De ce unora valoarea de adevăr şi de obiectivitate li se pare opţională. De ce mai arunci cu nişte vorbe spre cineva dacă nu verifici iniţial că spui ceva valabil, corect şi justificat cu ele?

Aici chiar las comentariile libere, şi pe Facebook, şi pe blog, şi aştept să-mi explicaţi, cititorii mei mai deştepţi decât mine, acest fenomen.

Aţi mâncat fecală perfect conştienţi de asta? Ce v-a determinat? Ce aţi avut de câştigat din asta? Aţi câştigat real ce aţi preconizat că aţi avut de câştigat?

Mulţumesc anticipat. Cum vedeţi, am şi eu o limită de înţelegere şi ţine numai de voi să mă luminaţi.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Nautilus says:

    Nu trebuie ca un lucru să fie adevărat, ca tu să i-l spui altuia. Spre exemplu: propunerile de afaceri ale ţiganilor din cartier, scenele de gelozie ale nevestelor din cartier, sau comentariile publicului de cartier despre Băsescu 😛

  2. LadyRose says:

    Chiar ai lasat comentariile libere???
    Cred ca asta i-a intimidat pe multi.`
    Imi pare rau, eu nu te pot ajuta, incerc sa nu practic asemenea mizerii.

  3. Lorena Lupu says:

    Mircică, vezi că pula se suge la masa de vizavi. Comentarii libere pentru oameni normali, nu pentru gunoaiele societăţii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger