Marusia

Notă: Acest text a apărut în revista Cosmopolitan de august anul trecut. Mi-au cerut un text de dragoste. Iar mie, textul ăsta mi s-a întâmplat în felul următor. Tocmai mă împrietenisem pe Facebook cu Marusia, iar numele ăsta slav îmi dăduse complet sistemul peste cap.
Aşa funcţionez eu. Un nume auzit pe undeva îmi dă o poveste. De data, una de iubire cosmică.

 

—–

 

E greu să accepţi că au trecut zece ani de când ai terminat facultatea. Ai aruncat toga închiriată cu ziua într-o plasă şi ai dus-o înapoi de unde ai închiriat-o, ţi-ai băgat lucrarea de licenţă undeva, adânc în bibliotecă, să uiţi de ea, şi ai plecat întâi într-o vacanţă, să-ţi revii, apoi ai început să-ţi construieşti viaţa. Sau, mă rog, ce te-a lăsat societatea să construieşti din ea.

Andrei nu putea dormi. Da, ok, nu era cel mai prost poziţionat din fosta lui grupă de română-engleză. Avea un job stabil la o corporaţie, cu salariu mare, care-i permisese să-şi facă un credit pentru locuinţă. Se îngrăşase un pic, e adevărat, pentru că-şi petrecea mare parte din timp pe scaunul şoferului, pe scaunul ergonomic de la birou şi pe canapeaua de acasă. Pur şi simplu, nu îl entuziasma ideea de mişcare, iar de dietă nici nu putea fi vorba. Un om care munceşte cu creierul are nevoie să fie bine hrănit. Şi totuşi, pentru 35 de ani arăta bine, era un bărbat prezentabil, sau cel puţin aşa spera. Oare cum erau fostele lui colege? Şi, mai important: va veni şi Marusia?

Marusia. Parfumul rusesc, plin de soare şi flori de câmp al numelui care îi făcuse inima să-i bată în gât pe tot timpul facultăţii. Fiori de teamă, pentru că Marusia era o seminaristă exigentă, care adora să te pună în dificultate, să te prindă cu tema superficial făcută.
Fiori de dorinţă, pentru că Marusia era o rusoaică blondă şi frumoasă, pasională şi pasionată – pasionată de literatură rusă, mai exact. O discuta cu un nesaţ infinit şi o trăia ca pe o iubire cu năbădăi. Fiori de emoţie, de câte ori era băgat în seamă.
Şi, acum, retroactiv, un fior nostalgic, pentru că, la petrecerea de după licenţă, se oferise s-o conducă acasă pe Marusia cu maşina, iar ea acceptase. Încă îşi amintea fiecare secundă de apropiere, în maşină. Încă îşi amintea cum ea aţipise, după o noapte de băut vodcă şi dansat fără pauză şi încă îşi amintea cum oprise maşina la un colţ mai întunecat şi se lipise cu obrazul de buzele Marusiei bete şi adormite, să-i simtă respiraţia, să îi simtă pielea, să îi simtă genele. Ar fi vrut s-o şi sărute, dar nu aşa, ca pe un corp inert, din care proprietarul plecase în excursie undeva pe planeta vecină. Ar fi vrut să sărute o Marusie vie, prezentă, care să-l privească adânc în ochi şi să îi răspundă cu foame la fiecare mângâiere.
Nu, Marusia nu se trezise. Şi nici el nu făcuse decât să-şi plimbe palma pe corpul ei blond şi tare, să-şi lase degetele mângâiate de pielea ei. Simţise că ar fi putut profita uşor de moment, dar nu se simţea atras de asta. Nu-i înţelegea pe fetişiştii somnului. Fantezia lui era femeia trează, înfocată, care să-l implore printre gemete şi care să-i dea senzaţia că va muri în secunda următoare fără să-l simtă adânc în ea.
În cele din urmă, mai întărâtat decât la început, demarase. Aproape că făcuse accident. O condusese pe Marusia acasă. O trezise ferm, poate puţin prea ferm, dar nu avusese de ales. Evitase cu greu alte două accidente până să ajungă în propriul lui pat. Unde îşi iubise profesoara imaginar, iar, şi iar, şi iar, până când adormise epuizat, cu gustul pielii ei roz pe buze.
Şi, după aceea, n-o mai văzuse zece ani.
O fi îmbătrânit Marusia? Oare mai are sânii ăia ca două mere, tari şi cărnoase, pe care le visase patru ani şi le descoperise în acea noapte de beţie? Oare mai are umerii ăia neînchipuit de frumoşi, de statuie, coapsele musculoase şi puternice, care probabil că încolăceau un bărbat şi-l storceau de toată forţa fizică, modelându-l după formele ei?
Oare a îmbătrânit? S-a urâţit? Şi-a pierdut energia copleşitoare, pofta de a provoca, te a pune pe jar? Oare o să-i apară ca o ruină, să-l facă să se ruşineze de tot ce a simţit, să-i stârnească milă de ea. Milă de sine însuşi?
„Marusia, Marusia”, oftă Andrei, privindu-se pe sine.
Mda, se vedea că trecuseră zece ani, se vedea că s-a îngrăşat, se vedea că are ceva burtă, că are ceva bărbie în plus, se vedea că exagerează cu maioneza. Ce drept avea să-i pretindă Marusiei ceea ce nu putea nici el să ofere: carnea proaspătă şi clocotitoare de la 25 de ani?
Acţionă decis, fără ezitare. „Îmi pare rău, nu reuşesc să ajung. Delega…”
Nu. Se lăudase că e şef şi face ce vrea.
„Probleme de fami…”
Prea vag, prea ca la ţară.
„Mama e foarte bolnavă, n-am putut pleca din Sibiu.”
Sent! Uneori, ce-a fost frumos merită să rămână în trecut, ca o imagine impecabilă, pură, neviciată de prezent.
Apoi sună la o pizzerie online şi ceru o Capricciosa. Da, mare, logic. De două persoane. Cu sos picant. Şi două beri. Ba patru. Pachet de şase, vă rog.

—-

 

„Nu v-aţi schimbat cu nimic, doamna profesoară!”, remarcă timidul grupei, Viorel, care între timp se relaxase într-atât încât să devină vedetă de televiziune.
„A, mulţumesc, Viorel”, râse cochet Marusia. „Voi însă v-aţi schimbat. Aţi devenit oameni frumoşi”.
Se uită în jur. Era o minciună; mulţi lucrau ca vânzători la hipermarketuri, ca secretare sau în alte joburi nedemne de un absolvent la Litere. Mulţi îşi arătau vârsta, ba chiar nişte ani în plus. Mulţi erau învinşi vizibil de viaţă, lipsiţi de scop şi de perspective. Dar o minciună care face ziua cuiva mai bună merită spusă.
-Era un băieţel… simpatic. Andrei. Ce mai e cu el? întrebă Marusia pe un ton cât se poate de casual.
-E corporatist, doamnă. E domn serios, o duce bine, răspunse o colegă.
Marusia zâmbi binevoitor şi cu o urmă de regret. Încă îşi amintea cum mimase beţia şi abandonul, din plăcerea de a se lăsa mângâiată stângaci de un puşti rupt de dragoste, într-o noapte de vară.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Tipsynel says:

    M-au trecut fiori! Pana la un punct seamana cu o amintire faina ce o am cu profesoara de biologie. Numai ca eu am fost la revedere si nu a venit ea. Plecase in rai cu leucemie la 28 de ani.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: