Te iubesc, prietena mea

Mi se plângea zilele trecute cineva că nu are succes la dame.

Am cerut mai multe detalii și mi-a povestit următoarele: a cunoscut-o pe o zână, a fost fermecat (asta fac zânele, farmecă muritori de rând) și a inițiat o amiciție. Apoi s-a trezit că zâna i-l bitchuieşte over and over again pe un ipochimen, și că el ascultă cu interes și îi spune că merită mai bine, etc. Și cunoștința asta a mea mă întreabă de ce nu remarcă zâna cât de special e el ca bărbat, cât de diferit de celălalt, și de ce nu îl “încearcă” şi pe el.

Răspuns: pentru că masculii nu înţeleg noţiunea de prietenie aşa cum o înţeleg femeile.

Pentru bărbaţi, prietenia e mai mult o formă de camaraderie. Ne vedem, bem o bere, o ardem pe glume superficiale, cine cu cine şi-a mai pus-o, dacă înghite bunăciunea de la contabilitate sau nu, ce gadgeturi cool au apărut pe piaţă, ce echipe vor ajunge în finală la campionatul de fotbal şi ce pisăloage sunt nevestele, dar n-ai ce face, toţi chiloţii ăia nu se spală de unii singuri, deci, gotta take it.

Bărbaţii o pot arde într-un separeu bând beri patru ore fără să fi spus nimic relevant despre problemele sau sentimentele lor. De aceea, şi mie în poşta redacţiei îmi scriu 90% femei, iar puţinii bărbaţi care completează suta sunt majoritar sub 30, din generaţia care a descoperit că are un suflet.

Pentru femei, prietenia e o interminabilă consiliere psihologică reciprocă. Ele îşi deşartă una alteia necazurile de la muncă, din cuplu, de la şcoala copilului, din vecini, ce c***e proaste şi ieftine a mai văzut pe stradă (femei cu poşete şi funduri mai mişto) şi ce gherţoi siniştri au mai abordat-o pe net. Prietenia între femei e ca secţiunea mea de comentarii: o continuă dezvăluire de sine.

Numai că nici o femeie, în timp ce îi dezvăluie amicei sale Norica tot ce au mai făcut jigodia de la muncă şi derbedeul de acasă, nu îşi pune problema: Mamă, ce ascultătoare mişto e Norica, ia hai să ne dăm limbi feroce şi jucăuşe în vagin. Asta se întâmplă doar în filme adulte scrise şi regizate de bărbaţi, care ei înşişi o dau pe sufletisme strict când se pune soldăţelul în drepţi. Pentru femei, sufletismele sunt un mod de a trăi.

Mkay. Deci, în secunda în care ai setat codul prieteniei, ai devenit Norica. Da, tu o asculţi atent pe Lizica (hai că am găsit un nume în rimă), şi, în revanşă, ea te ascultă atent pe tine. Tu îi oferi umăr de bocit, ea îţi oferă umăr de bocit ţie. Tu o ajuţi, ea te ajută. THIS IS FRIENDSHIP.

Nu “demonstrezi ce bărbat mişto eşti”, pentru că nu aia e categoria de concurs la care te-ai înscris. E ca şi cum un sportiv se înscrie la proba de alergare viteză 50 de metri şi apoi se revoltă că de ce nu a câştigat la cursă de obstacole.

Mulţi bărbaţi văd toate femeile într-un singur mod. Şi anume, pidza aia. Sigur, frumoasă, inteligentă, blabla, dar în principiu, o gaură. Şi aici zace problema. Pentru că femeile văd sexual extrem de puţini bărbaţi. Pur şi simplu, libidoul e mai scăzut, sau poate doar mai targetat – l-aş f** pe X să-i sară capacele, dar asta nu include că datorez acelaşi gen de atenţie şi lui Y şi lui Z. Dimpotrivă. Dacă femeia e targetată cu adevărat pe X – şi un simptom e că ţi-l bombăne toată ziua, dar nu îl părăseşte, sau îl părăseşte, dar continuă să o frece grija de p lui – tu eşti Norica.

Şi te-ai poziţionat singur ca Norica, deci nu ai motive să te plângi.

Spun prin asta să nu fiţi prieteni cu femei?

Ferească Dumnezeu. Prietenele femei sunt antenele de care omul are nevoie să afle tot ce se petrece în lume. Prietenele femei te strecoară în găşti, te duc unde nici cu gândul n-ai gândi, te susţin necondiţionat, de îmbărbătează când eşti cu moralul jos şi îţi spun pe şleau când eşti bou. Dacă eşti bou, şi ele sunt genul sincer.

Spun doar să fiţi prieteni cu femei faţă de care nu aveţi sentimente romantice. Pentru că dacă voi vă mascaţi sentimentele romantice drept prietenie, iar fata vă crede pe cuvânt, tot voi vă frustraţi grav că nu livrează, când contractul nici nu prevedea că e cazul să livreze.

Şi atunci?

Eu vă zic ce a funcţionat în cazul meu, pe când încă mă interesa să mă cuplez.

În primul rând, omul a arătat atenţie, politicoasă şi graţioasă, dar în mod vizibil şi cert romantică. La început finuţ, sub formă de glume inteligente, pe care le puteam expedia fără orgolii rănite şi alte cele. Iar atenţia asta nu presupunea f**ai la cap toată ziua bună ziua, nici măcar după ce a văzut că răspund la glume într-un mod care sugera că nu i-aş da jet. E americănismul ăla de rom com, care chiar se aplică: allow me to miss you. Complimentele au devenit mai directe şi mai sugestive, după ce a constatat că nu îl expediez cu cele subtile. Şi chit că era o conversaţie profundă, cu gânduri, speranţe, dureri, nevoi, cine suntem ca oameni şi ce vrem de la viaţă, se menţinea perpetuu o notă de flirt. Cumva, o invitaţie în oraş la o cramă de vin a fost ca o continuare normală, iar eu ştiam exact pentru ce mă invită.

Pe când, dacă tu te vezi cu Lizica La KFC la 16 după amiaza, ea ţi se plânge ţie de bărbatu-su şi tu ei de un furnizor care nu a virat plata, sunteţi două amice ieşite la ronţăit aripioare.

Ţin să punctez: ce am descris mai sus nu e reţeta care merge cu toate, şi mai punctez şi faptul că mie mi se părea interesant omul încă dinainte să semnalizeze interes amoros, deci bătea la uşă deja deschisă, de fapt. Aceeaşi abordare din partea unuia care nu mi s-ar fi părut interesant ar fi obţinut nişte riposte acide şi trimiteri la scara lui. Ceea ce ne spune că nu contează doar abordarea, ci şi ceea ce vede celălalt în tine, chiar şi atunci când nu spui şi nu faci nimic.

Dar în măsura în care tu convingi lumea că vrei prieteni, nu e cazul să te plângi că asta obţii. Prieteni. Cere şi ţi se va da, right?

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.