Vlad Gorneanu: Clownul din mine

E vocal şi basist în trupa ZOB. E basist şi la trupa The Division of Joy, tribut al formaţiei cult Joy Division. E cârciumar în Centrul Vechi. E motociclist pasionat. E cel mai dotat star porno din România. OK, una din afirmaţiile de mai sus conţine o uşoară exagerare. E Vlase. Vlad Gorneanu. Şi îl puteţi vedea în concert cu The Division of Joy pe 21 aprilie, joi, la Club Pasaj (20.00) şi cu ZOB în Club A, într-un fel de acustic, vineri (21.00).

Trollywood: Ăsta, dacă număr eu corect, e al treilea unplugged al trupei ZOB.

Vlad Gorneanu: Nu e tocmai unplugged. Se numeşte Un fel de acustic.

Trollywood: Şi care e diferenţa?

Vlad: Chitara din trupă – chitara lui Moşu va fi rece, în rest, instrumentele sunt basul meu, electric, tobele – care-s tobe! – şi clapa. Vi-l prezentăm pe al patrulea membru al trupei. Sper să rămână, pentru că ne înţelegem foarte bine cu el.

Trollywood: Îl cunoaştem?

Vlad: Îl veţi cunoaşte vineri la concert.

Trollywood: Dar ce v-a venit, hodoronc-tronc, să vă luaţi pian? În conştiinţa populară, ZOB e trupa aia sălbatică, punk, sărită de pe fix. Vă stricaţi firma.

Vlad: Ne dorim să facem un acustic de foarte multă vreme. Iar cu pian, se schimbă foarte mult datele problemei. Muzical, sună mult mai bine. Băiatul ăsta e o enciclopedie muzicală, a făcut Conservatorul, ştie mai multă muzică decât noi trei la un loc.

Trollywood: De ce acum?

Vlad: Acum ni s-a pus nouă pata. Când am fi putut să avem succes, mai demult, dacă am fi vrut să atragem public, am fi făcut-o. Dar probabil că ne-a plăcut mai mult şpriţul şi distracţia, şi mai puţin munca.

Trollywood: De ce „când am fi putut să avem”? Ce te împiedică acum?

Vlad: Acum nu prea mă mai interesează. Acum îmi permit moral să fac ce vreau eu. Tot timpul am făcut asta, dar acum fac şi chestii mai in… in…

Trollywood: Yin şi yang.

Vlad: Mai neobişnuite, mă. Ne-am reorchestrat piesele: country, jazz, swing. Cântăm inclusiv piese de pe Parodisiac. (Primul album ZOB, n. r.) Ca de exemplu, Drumurile lui Dan Spătaru.

Trollywood: Ale lui Miki Jevremovic.

Vlad: Da, bun. Dar lui Dan Spătaru i-a ieşit bine. Noi aveam în proiect şi o colaborare cu Dan Spătaru. Se supărase acu’ 20 de ani când am scos primul album şi a auzit demenţa aia. A zis că ne batem joc de el. L-am văzut la televizor indignat: „Ăştia de la ZOB mi-au făcut piesa zob.” Acum vreo zece ani, intrasem în discuţii cu domnia sa să refacă piesa cu ZOB. Imaginează-ţi cum ar fi fost. ZOB şi Dan Spătaru.

Trollywood: Splendoare maximă.

Vlad: Dar din păcate, între timp, Dan Spătaru a repauzat. Apropo, ştii că am autograf de la Dan Spătaru? L-am luat în 86 sau 87, la Năvodari, când eram în tabără. A venit, a cântat, iar eu m-am dus cu carneţelul de autografe. Îl am şi acum. Scrie acolo: „Să nu ne despărţim. Dan Spătaru”.

Trollywood: Şi uite că nu v-aţi despărţit. De la cine mai ai autograf?

Vlad: De la Hruşcă şi Şeicaru. Şi mai era o tanti, am uitat cum o cheamă. Relativ cunoscută atunci. Abia după revoluţie am scos nasul în lume şi am luat de la Billy Idol, Alice Cooper şi aşa mai departe. Dar deja le luam pe discurile artiştilor, nu pe carneţel.
Am găsit carneţelul ăsta acum, că am făcut o curăţenie mai aprofundată prin casă. Erau tot felul de chestii prin el. Jocuri de whist. Versuri de-ale mele de la 12-13 ani. Erau atât de proaste şi de puerile încât mi-a venit să intru în pământ de ruşine, deşi nu le văzuse nimeni în afara mea.

Trollywood: Erai romantic?

Vlad: Nici măcar. Aveam de-astea cu şcoala, cu probleme. Ştii, era pe vremea lui Ceauşescu, iar eu eram miezul din dodoaşcă şi voiam să fiu protestatar. Şi din cauza compunerii mele „Ce înseamnă PCR pentru mine”, am fost dat afară din liceu. Din Caragiale.
Era în clasa a opta. Ne-au zis: hai, copii, faceţi o compunere despre ce înseamnă PCR pentru voi. Şi eu am scris: PCR înseamnă ploi, cutremure şi radiaţii. Fuseseră ploile de prin 85, cutremurul tocmai ce fusese în 86 iar radiaţiile, nu mai zic, de la Cernobâl.

Trollywood: Erai foarte informat în legătură cu evenimentele vremii.

Vlad: Părinţii mei erau jurnalişti. Chit că nu mă interesa, auzeam ştiri acasă. Îl vedeam pe tata cum îşi scrie articolele în fiecare seară. Plus că ascultau Europa Liberă.

Trollywood: Zi cu compunerea.

Vlad: Le-am citit-o colegilor. Ăia s-au căcat pe ei de râs. „Vai, ce mişto, ce curajos”. Apoi a intrat profesoara: Cine vrea? Şi toată lumea: Să citească Gorneanu! M-am ridicat, am citit. Erau vreo două pagini din alea de caiet dictando, scrise frumos, cu patos. Dar nu era nimic antiregim, sau „îmi bag pula în Ceauşescu”. Doar împunsături fine şi un haz de necaz îngrozitor. Pe măsură ce citeam, mă uitam la profesoară. Vedeam cum se albeşte toată. Am terminat. „Copii, ce părere aveţi despre compunerea lui Gorneanu?” Şi se ridică Boerescu, colegul de lângă mine: „Doamnă, cred că compunerea asta e împotriva lu’ ăla din tablou!”
I-au chemat pe mama şi pe tata la cancelarie, mi-au făcut dosar. „Lasă-l, domnule, că e labil psihic”. Nu mă gândisem la consecinţe, că ar fi putut fi foarte nasol, dacă ai mei n-ar fi fost jurnalişti bine bazaţi în sistem, înfundam casa de corecţie pe undeva. Au hotărât să mă treacă clasa, dacă plecam din liceu. Şi m-am mutat în Cantemir. Acolo, se făcea PTAP. Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei. Şi tehno… nu ştiu ce, prelucrarea metalelor. Era un profil de electrotehnică. Nu m-a interesat, că nu prea am vizitat.

9

Trollywood: Ai început să chiuleşti.

Vlad: Nu se mai putea. N-am avut niciodată cap să înţeleg matematica, fizica, chimia. Şi le ziceam profesorilor: „Sigur, sistemul ăsta se va schimba. Eu n-o să învăţ niciodată chestiile astea, că n-o să am nevoie de ele. Vă înţeleg că-mi daţi note mici.” Apoi, a venit revoluţia.

Unde te-a prins revoluţia?

Acasă.

Mă gândeam că, aşa cum ai tu un talent să fii mereu în calea bâtelor, şi la mineriadă, unde ai mâncat bătaie, şi la meci, unde ai încasat bătaie de la jandarmi în contul ultraşilor, te-a găsit şi revoluţia pe undeva periculos.

Pe 21 decembrie eram la Lehliu.

Ce te leagă de Lehliu? Lehliul apare des în cântecele tale.

Mama e din Lehliu şi am rude acolo. Ţin la locul ăla că am petrecut o grămadă de copilărie acolo. E câmpie, foarte fierbinte vara şi foarte rece iarna. Îmi plăcea să bat câmpul toată ziua şi să pescuiesc în canalul de irigaţii. Apoi, mergeam acasă, să hrănim pisica şi să hrănim peşte.

Am remarcat că eşti cat person, ai un persan superb.

Iubilă, da. Îl mai cheamă Prinţi şi Pufuleţ. Oricum nu răspunde la nici unul. E un motan foarte iubibil. Dar familia mea a avut şi câini. Primul meu câine a fost un şoricar din ăla lung, format tramvai. Piki îl chema. Dar cel mai mult m-am ataşat de pisici. De lene în primul rând, pentru că nu trebuie să ai foarte mare grijă de ele, se descurcă singure. Cu ăsta care are părul mare e mai greu, trebuie să-l perii în fiecare zi. Dar asta după ce-i creşte părul, pentru că l-am tuns acum trei luni. Acum, arată deja ca un ied, dolofan şi cu părul creţ. Când îi creşte, seamănă cu un bantha din Star Wars. Animalele alea ca nişte elefanţi cu păr până la pământ.

De când îl ai?
De trei ani şi un pic. De-aici l-am luat (indică spre strada din faţa cârciumei.) Un nene mai colorat mergea cu el în braţe şi voia 200 de euro. M-am târguit pe el, l-am scos cu 500 de lei sau aşa ceva. N-aveai cum să-i rezişti. Era o mogâldeaţă pufoasă şi cu faţa plată. Era minunat. De atunci stăm împreună.

Ai în plan şi nişte concerte ulterioare de relansare ale noului vostru album, Deviant. Mie mi se pare ciudat că e un album bun şi nu-l bagă decât puţini în seamă.
Noi n-am fost niciodată pe val şi atunci îţi dai seama că nu ni l-a promovat nimeni. Noi avem un public de nişă.

De ce? Nu mi se pare că muzica voastră e de nişă. E melodioasă, e catchy, e fredonabilă, are umor mult.

Nu e făcută pentru consumatorul de mici şi bere. Are o stare. Şi se pare că nu mulţi se identifică cu această stare. Sau, poate, nu fac eu bine ceea ce fac. Habar n-am.
Noi nu ne-am propus să facem muzică pentru gagici. Cântec de dragoste n-ar fi trebuit să existe. Culmea, exact Printre nori şi Cântec de dragoste, două piese care au o istorie nasoală în spate, au avut succes. Eu sper să atrag mai multă lume de partea întunecată a noastră.

Mă scuzi, nu văd partea întunecată. Nici măcar îndemnurile satanice din piesa ta Poveţele lui Ucigă-l Toaca nu-s decât sfaturi de bun simţ.
Ştiu, ştiu. Nu vorbesc de o parte întunecată pe care o arăt. E vorba de tot ce mi s-a întâmplat în trecut. Trecutul meu se compune din lucruri pe care le-am uitat şi lucruri pe care mă lupt să le uit.

Nimic de păstrat?
Dacă au fost lucruri memorabile, să şi le amintească alţii. Eu nu am ţinere de minte. Apropo, după revoluţie, m-am întors la şcoală: V-am spus că se schimbă? V-am spus că n-o să fiţi veşnici? Poţi să-ţi imaginezi că existau materii ca economia politică? Ce legătură are economia cu ce se întâmplă aici şi cu frica din oameni?
Pe scurt, mi-am băgat picioarele în ea de şcoală, şi la final de an, s-a pus din nou problema. „Te trecem clasa, dar te muţi din liceu”. Iar??
Şi m-au mutat în 16, în Liceul Poligrafic. Acolo, trebuia să devin tehnoredactor. Lăsaţi-mă dracului în pace!

Ce făceai în timp ce chiuleai?

 

Nu multe chestii inteligente. Beam. Mergeam la film şi în parc cu golanii. Am fost copil problemă. Partea mişto e că am o soră cu şapte ani mai mare şi ea a terminat Caragiale cu 10. Când au auzit că vine fratele Corinei Gorneanu în liceu, toţi erau veseli, să vezi ce geniu facem din ăsta! Iar eu, din prima zi, am început să sparg întrerupătoarele cu podul palmei.

Se vede că ai o soră. Ai un mod de a trata normal femeile, n-ai dubioşenia extraterestră a tipilor care n-au avut fete în jur.
Eu am fost crescut de femei: maică-mea, soră-mea, mătuşă-mea. Şi am fost răsfăţat de ele. Nu ştiu dacă a fost bine sau rău, dar uite, am ajuns la vârsta asta şi încă nu mi-a făcut nici una nici un rău.

Femeile nu, în schimb mai multe găşti de masculi ţi-au administrat bătaie.
M-au bătut doar bărbaţi abilitaţi să facă asta. Minerii, jandarmii. Oameni care te pot bate pe stradă legal.

Să revenim la Deviant, care mi se pare un album foarte bun. De ce e atât de subpromovat?
La o săptămână după ce l-am lansat, s-a întâmplat Colectiv şi a dat totul peste cap. Turneul de promovare a căzut. Şi chestia asta a durat până acum.

Şi acum încerci să reprogramezi o parte din turneu.
Da. Vreau. Aş fi ipocrit să spun că nu mă interesează să se vândă. Dar cred că am şanse mai mari să câştig la Loto. Chiar am câştigat 30 de lei săptămâna trecută la Loto.
Dar ce vrei să fac? Să-l iau pe om şi să-i zic: „Ascultă, mă, ZOB, că-ţi foloseşte”? Nu-i foloseşte la nimic.

Exagerezi. Lansarea albumului începuse bine. Aţi avut un mega viral cu Arată-mi ţâţele. Îl cântau şi vecinele mele babe.

Da, corect. Lucrurile se arătau bine. Apoi a venit Colectiv. Apoi au devenit ăştia mai catolici decât papa. Au început să închidă cârciumi peste cârciumi. Să nu poată să facă nimeni nimic nicăieri.
Dar o să mergem să lansăm Deviant la Piteşti şi la Braşov. Să ajungem şi noi să vindem tot tirajul de trei exemplare.

Ceea ce am remarcat la Deviant, pe lângă umor, e o grijă mai mare faţă de sound şi un grad mai înalt de elaborare muzicală.
Ne-a ieşit, aşa e. Nu ştiu cum. Dar ce visam eu era mult mai elaborat şi mai deştept. L-am făcut cum am putut noi mai bine şi chiar îmi place. Te trece dintr-o stare în alta. Îţi dă şi veselie, şi scârbă, şi diverse alte stări. E o senzaţie de bine că a ieşit aşa.

Când ai făcut cunoştinţă prima oară cu clownul din tine?
Greu de zis. Ştiu de el. Şi el ştie de mine. E cea de-a doua personalitate a mea. Doctorii au identificat-o în copilărie, haha. Apoi am ajuns în armată, unde ăia n-au băgat în seamă că suntem doi şi au căpătat şi ăia ură veşnică.

Există vreo instituţie a statului cu care nu ţi-ai tras-o până acum?
A statului ăstuia băşit şi corupt? Nu. În fond, ei mi-au făcut mie rău, în mod direct. Sunt unii care zic: „Da, băi, dar sunt şi oameni buni în structurile statului!” Unde, mă? Invariabil, dacă ajungi în cocină, te mănâncă porcii.
Au venit doi de la o primărie în sala noastră privată de repetiţii, să ne întrebe de contracte. Păi pe ce bază intri tu neinvitat la mine-n casă, să mă întrebi ce caut eu acolo? Aici s-a ajuns. Oamenii ăia au noroc că au scăpat cu viaţă. Trebuia să-i iau, să-i bat cu capul de panoul electric ud.
Statul român angajează toată pleava societăţii. Cei mai proşti oameni care nu s-ar putea angaja nicăieri altundeva. Tot ce trebuie să ştie e să execute ordine şi să le placă să-i chinuie pe alţii. Imbecili sadici.
Caută pe net „admitere la şcoala de poliţie”. O să vezi interviuri: „De ce te faci poliţist?” „Aggg… hăăă… hîî… să fiu şi eu şmecher la mine-n sat”. „Pentru că asigurăm siguranţa cetăţenilor.” Ce faceţi voi, mă? Îi vezi de tineri. Genul de om care uită să respire.

Hai, gata, insist să revenim la tine. Histrion dintotdeauna, nu?
Când eram mic, voiam să mă fac Roger Moore. După care am mai crescut şi am vrut să mă fac Dorin Anastasiu. Un cântăreţ de pe atunci, frumuşel. Tata fiind jurnalist care făcea interviuri cu tot felul de personalităţi ale lumii, aveam diverse chestii cu care ne înregistram acasă. Primul cântec cu care m-a înregistrat a fost „Aşa e viaţa”. Atunci am început să cânt prin casă. De Crăciun, în 87, am primit şi chitara. Apoi, orizonturile mi-au fost deschise. În sensul că repetam la subsolul blocului cu încă trei băieţi, degeaba. Nu făceam nimic şi n-am fi avut nici o şansă. Dacă nu venea revoluţia.

Şi totuşi, v-aţi dus pe drumuri foarte diferite.
Normal, oamenii cresc şi-şi văd de vieţile lor. Nu ne lega decât faptul că eram vecini şi prieteni din copilărie. În 91, am ajuns la ZOB, care pe atunci se numea Trafic, apoi, după ce am venit eu, s-a numit o perioadă Puzzle, apoi am cochetat cu numele de Jad şi, după ce am văzut că suntem chiar bâtă, am zis „Ia stai, bă. Ce ştim să cântăm? Asta. Hai să-i zicem ZOB”. Forest, toboşarul, s-a trezit cu ideea asta în cap. Oricum nu ne băga nimeni în seamă.

Ba da. Rulaţi la greu pe Atomic. Eu eram mică pe atunci, dar te plăceam. Aveam un crush pentru tine.
M-am învechit acum, sunt mult mai bun. A fost bine o perioadă, apoi s-a dat în manelotecă şi s-a dezvăluit adevărata faţă a consumatorului român.

 

Consumatorul român nu e cretin, e doar incorect îndrumat. Există oameni care nu ştiu că se poate mai bine. Într-o lume înstrăinată de lectură, eu constat că oamenii se pot recupera ca public literar unul câte unul. Valabil şi în muzică.
Da, dar nu cred că suntem formaţia care să deschidă orizonturile cuiva. E adevărat, concertele noastre de acum sună mai bine, şi asta mă bucură. Cu fiecare om pe care-l văd că se distrează la un concert al meu, îmi creşte bucuria. Sunt fericit când ridic o sală în picioare.

La tine la concerte am văzut pogo şi moshpit, pe care le credeam specii dispărute, ca dinozaurii.
Hehe, da, mă bucur că mai fac oamenii treaba asta. Nu sunt de acord 100%, pentru că aş vrea să ajungă toţi întregi acasă. Nu mai am ura şi violenţa de altădată.

11

Bătaia ca modalitate de interviu. 

 

De unde veneau astea? De ce spărgeai întrerupătoare din prima zi de liceu?
Nu ştiu. Am fost eu mai inadaptat. Altundeva decât în rock n’ roll n-aş fi avut nici o şansă. Acum îmi dozez energia şi o păstrez pentru scenă. În rest, stau calm şi-mi văd de treaba mea.

Actorie mai faci?
Am jucat în câteva filme scurte. M-am simţit minunat. Dar nu-mi place de mine. Nu suport să mă uit la mine. Nu ştiu să joc. Toţi îmi spun: Mamă, ce natural eşti. Mă bucur că vă place, mie în continuare nu îmi place de mine, atâta timp cât n-am muncit să-mi dezvolt calităţile.

E mai degrabă spiritul tău care se împotriveşte oricărei domesticiri, nu crezi?
Sunt momente şi momente. Nu întotdeauna sunt stăpân pe vorbele mele. Nu ştiu cum să mă descurc cu celălalt. Nu controlez care din noi iese la iveală. Acum, celălalt apare din ce în ce mai rar, ceea ce e bine, pentru că el e responsabil cu prostiile. Nu eu, haha.

Niciodată nu noi.
Acum, am redus mult relaţia cu alcoolul. De obicei, celălalt apare după trei-patru zile de petrecere, ca răspuns la duşmănia cu care am dat în ficat. Se naşte din chin.

Dar conştientizezi că cele mai bune piese ale tale s-au născut din chin?
Da. Artistul trebuie să sufere, să poată crea, haha. Dar e nasoală trecerea de la unul la altul pentru mine. Nu fizic. Corpul e acelaşi.

Ai vreun regret?
Da. Că nu mi-am educat mintea la adevăratul ei potenţial. Ai mei mi-au trasat nişte linii, pe care le-am urmat în viaţă, m-au dus într-o direcţie bună. Păcat că… Dacă mai trăia Ceauşescu şase luni, săream gardul şi emigram în Canada.

IMG_3316

Şi după ce a căzut, puteai pleca chiar pe uşă. N-ai făcut-o. De ce?
Speranţele şi entuziasmul de după Revoluţie. Tuturor ni se părea că avem şanse. Pe atunci, era valul ăla de compasiune, toţi erau mândri să ne ajute. După care ne-am dat toţi seama ce se întâmplă. Căcatul de Iliescu şi ruşii lui. Am scăpat de dracu’ şi ai dat de ta-su. Mi-am dat seama de la Mineriade. Când un căcat pe nume Iliescu a putut să cheme alţi căcaţi cu topoare să facă ordine într-un oraş care nici măcar nu era al lor. Au văzut că merg aceleaşi hoţii, că proştii merg după ei, şi s-a stricat tot.

Pe copiii de la viitorul ZOB i-ai aburit şi cucerit la vremea aia povestindu-le că îi poţi băga la radio.
Da, tata chiar lucra la radio şi s-a oferit să ne cheme în studio. Studiourile radio erau vârfurile tehnicii disponibile în acea vreme. În realitate, n-am ajuns niciodată acolo. Şi nici măcar staţia de bas, despre care i-am minţit că e a mea, nu îmi aparţinea. Era a lui Victoraş de la Vank. Dar până la urmă ne-am descurcat. De colo, de dincolo, ne-am cumpărat scule. Muzica fără instrumente bune nu există.

Mai minţi zilele astea?
N-am motive. N-am nevoie. Nu depinde nimeni de mine, nu depind de nimeni. Şi nici nu-mi prea place.

Ai depăşit faza asta.
Am depăşit multe faze, de când cu părul alb. Şi motocicleta m-a pus pe picioare foarte mult.

Când ai descoperit motocicletele?
Acum şase ani, parcă. A fost dragoste la prima vedere.

IMG_3277

Ce s-a schimbat?
N-am mai băut. Cu motocicleta nu merge să bei zece beri şi să mergi acasă. Ţin mai mult la corpul meu şi la permisul meu decât la vitejii cu alcoolul în bot. Nici la volan n-am urcat vreodată beat.
Fără autodisciplină, pe motocicletă mori. Nu vreau să mor. Când făceam şcoala, toţi îmi ziceau: Ce faci, bă, ţi-ai luat motor, vrei să mori? Nu, tată, mi-am luat motor că vreau să trăiesc.
Avem Bulgaria foarte aproape. Avem şi munţii foarte aproape. Fie singur, fie cu mai multă lume, e o plăcere să zici: „Băi, unde mergem azi?” „Hai la Veliko-Târnovo.” „Hai!” „Hai pe Transalpina!” „Hai!” Transalpina trebuie pregătită cu câteva zile înainte.
Te duci unde vezi cu ochii şi mergi pur şi simplu fără motiv. Nu pot să descriu starea. Pur şi simplu, eşti tu şi drumul.

Pe lângă ZOB, eşti şi în trupa tribut The Division of Joy. Cum e să nu fii vedeta serii, ci doar basist?
Îmi place să fiu doar la bas într-o trupă. Iniţial, eu nu fusesem vocal nici la ZOB. Cânta Moşu’. Da’ Moşu’ când cânta, crăpau pietrele pe stradă. Trosc-trosc. Când cânt şi la voce, şi la bas, în loc să fac din două una bine, am ales să le fac pe amândouă prost.

Iar te alinţi.
Nu, sunt sincer. Am noroc că am un bas foarte mişto, la care am visat multă vreme. E un Rickenbacker din 78. Sună într-un mare fel şi cred că ne dăm unul altuia amprenta care trebuie.

Vorbeşte-mi despre The Division of Joy.
Gabi Pipai Andrieş a fost cu ideea. El e mare fan Joy Division. El a tras de fiecare dintre noi. Au fost şi multe schimbări de-a lungul vremii. A cântat Sorin Chifiriuc cu noi în trupă.

Am văzut documentarul despre Chifiriuc. Frumos. Dar şi acolo tot clown eşti, te plimbi în genunchi, îi faci temenele.
Mă bucur să fiu alături de oameni de calibrul ăla. Crede-mă. Ăsta e felul meu de a mă bucura. Fac fel de fel de giumbuşlucuri.
Şi îmi place să fiu doar basist. Când mă concentrez doar pe instrument, o mai scald. Când bag şi voce, e greu să mint lumea că mă pricep.

Haide, frate. Tu eşti printre puţinii solişti rock români care chiar au timbru vocal specific pentru rock şi nu sună a şlagăr prăfuit şi obosit. 
Nu e vina mea. Nu am nici un fel de cunoştinţe de tehnică vocală. Atâta pot, atâta fac. Poate vezi tu în mine ceva ce nu văd alţii. De unde stau eu, lucrurile sunt mult mai triste.

Eşti brânză bună în burduf de câine?
Aşa îmi zice toată lumea.

Foto: Ovidiu Moisin.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger