Ne vedem în Piața Victoriei pe 10 august?

Nu pot să uit.

Nu pot să uit jandarmii echipați ca de bătălie cu Darth Vader în persoană. Premonitoriu, așa. Nu pot să uit elementele vizibil pedinafariste infiltrate în mulțime să inițieze altercații care să creeze scuze pentru violență și teroare. Izul de piesă de doi bani, pusă în scenă la casa de cultură din Supuru de Jos. Buteliile de gaz lacrimogen golite fără număr, de zici că era alcool la o petrecere. Sufocarea. Senzația că o să mori în următoarele minute, și că nu mai există oxigen pe lume, să te readucă la viață. Usturimea din ochi, din nas, din gură, din fiecare celulă a corpului.

Nu pot să uit umilința faptului că, inconștient, am rupt-o la fugă, deși eu aveam de protestat.

Cum aproape că m-am dedublat și în timp ce creierul meu spunea că trebuie să stau și să protestez, corpul meu s-a pomenit brusc la Universitate. Nici nu știu cum am ajuns acolo. Parcă teleportată. M-am așezat pe treptele care duceau spre Teatrul Național și am încercat să înțeleg ce se întâmplase. Și cum, încet, am început să plâng de frustrare și de furie, pentru că mă dovedisem slabă și ușor alungabilă.

Între timp, alții încasau stoic un val de gaz după altul, au fost bătuți de jandarmi și atacați cu tunul de apă. Dar eu n-am putut să rezist, și ăsta e un lucru pe care nu mi-l iert.

Nu pot să uit sutele și miile de comentarii de ură. Și nu doar de la postaci cu cont fake, făcut ieri. De la persoane cât se poate de reale, stimulate financiar prin diverse sinecuri pesediste, care enunțau că o merităm, că noi suntem elemente problemă și scursurile societății, și încurcăm PSD, care trebuie să “facă ordine”.

Asta făcea şi Partidul Comunist Român. Ordine. Pretextul ordinii e cea mai bună scuză pentru extirparea oricărui punct de vedere diferit de doctrina oficială.

Nu pot să uit toate minciunile de la obraz, manipulările ieftine, poveştile penibile şi flagrant false ca aceea cu jandarmeriţa defunctă dar zâmbitoare că o vizita nu mai ştiu care fufet cu funcţie înaltă în partid.

Nu pot să uit refuzul de a investiga, de a ancheta, de a descoperi vinovaţii.

Plimbarea responsabilităţii de la Dragnea la Firea şi înapoi, cu toate alaiurile de trepăduşi aferenţi.

Şi nu pot să uit că, de atunci și până acum, nimeni, nimeni, nimeni nu a răspuns în fața legii, și probabil că nici nu o vor face vreodată. Și probabil că nici nu se va întâmpla.

Nu pot să uit săptămânile care au urmat. Starea de continuă sfârșeală și teamă bruscă, adeseori fără motiv. Și mai presus de toate, luarea la cunoștință a faptului că ești cantitate neglijabilă.

Ies pe 10 august în piață pentru că nu mi s-a dat de ales.

Foto: Octav Drăgan / Europa FM.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger