Acum câţiva ani, Pulică a făcut blocaj renal.
Aveam o perioadă grea. Trei colaborări concomitente, alergat de colo până colo, îi puneam grăunţe uscate, apă şi o tiram pe uşă. El era genul care nu bea apă. Sunt astfel de pisici. Eu nu-mi dădeam seama, pentru că se juca cu ea, se mai şi evapora o parte din apă, şi seara bolul era îndeajuns de zeciuit, încât să pară că fusese consumat.
Şi într-o bună zi, am descoperit că n-a făcut pipi. L-am dus la medicul din colţ, ăla l-a pipăit un pic, mi-a zis că are vezica goală şi mi-a luat 30 de lei pe un pic de pipăială. Mai ceva ca la un club de striptease.
L-am dus acasă. Iar n-a făcut pipi. Am întrebat o prietenă cu pisici, aia mi-a dat numărul unui veterinar de bun simţ, care a constatat pe loc blocajul renal, i-a golit vezica, i-a dat injecţii, l-a trimis acasă cu recomandarea să-l supraveghez.
Logic, n-a făcut pipi a doua zi. Şi atunci, doctorul a stabilit tratament şi sondă. Injecţii de trei ori pe zi, iar sonda presupunea purtat de scutece, pentru că, normal, urina curgea în ritmul în care se filtra, strop cu strop, ca la clepsidră, continuu. Sonda, această clepsidră a supravieţuirii.
Bun. Înţepat de trei ori pe zi, motanul devenise de o anxietate extremă, refuza să intre în cuşcă. Unicul transport posibil era cel în braţe. Orice fiinţă bolnavă are nevoie sporită de îmbrăţişări, chiar dacă acestea se termină cu un ac în fund.
Şi mergeam, uneori cu taxi, iar când n-aveam de taxi, că tratamentul era câte 30 – 40 pe zi, chiar 60 în zilele cu examene, cu metroul, lumea se uita dubios la mine.
O nebună bocită toată, ţinând la piept o pisică cu scutec.
Cu siguranţă, eram un tablou pitoresc.
Ăia habar n-aveau că eu duceam o luptă teribilă cu supravieţuirea. A lui, fizică, şi a mea, financiară.
Ceea ce vreau să spun cu asta e: nu-i mai judecaţi atât de răutăcios pe ciudaţii de pe drum. Poate ei, în situaţia lor de moment, se prezintă exact cum pot şi trebuie să fie.
Şi, da, logic că am auzit-o şi pe aia cu “Fă, un copil n-ai face!” Şi, logic că i-am răspuns ceva de genul: “Nu vreau să pic în greşeala mă-tii. Era mai câştigată dacă adopta o pisică”.
Pe astia care urla “fa un copil” i-as bate cu scanduri rupte dintr-un gard noduros. Brusc si fara avertisment ajung ei la concluzia ca ti-au evaluat situatia financiara, pe cea profesionala, nici nu mai spun de starea de sanatate si de echilibrul emotional si au concluzionat, pe baza faptului ca inca misti, respiri si nu sare sange din tine ca esti apta de reproducere si iti doresti asta. Cand le-am explicat plina de empatie unor fiinte de genul asta ca nu toti oamenii sunt croiti la fel nici intelectual, nici emotional si poate nici fiziologic au ajuns la concluzia ca sunt egoista, pentru ca am fost copil unic la parinti. Cand am continuat procesul de educare cu argumente de genul “sansele biologice sa raman insarcinata sunt minime spre deloc” si ca am ales sa nu ma mai gandesc la acest aspect si sa fac tot ce e mai frumos cu viata mea fara sa ma agat de statutul matern, concluzia a fost si mai drastica…imi cheltui banii pe prostii (calatorii, carti, spectacole) in loc sa fac tratamente de fertilitate, cine o sa imi aduca o cana de apa la batranete? Singurul motiv pentru care nu am animale de companie e dorinta de a nu le lasa singure cand sunt plecata mai multe zile.
eu cred ca o pisica nu i-ar zice niciodata altei pisici sa se-mpuieze si sa-si lase naibii stapana/ul! de unde se vede ca animalusele sunt fapturi nobile! ele nu barfesc, nu-si bat joc de nimeni si nu-si inchipuie ca stiu mai bine cum ar trebui sa-si traiasca altii viata! animalusele sunt frumoase, pufoase, afectuoase, credincioase! cati oameni sunt asa? aproape niciunul! de-aia iubesc eu animalele si nu oamenii…
Argumentul asta cu “fa un copil ca sa aiba cine sa iti aduca o cana de apa la batranete” arata de fapt cat de egosti sunt acesti oameni. Sunt exact genul de parinti care isi condamna copiii la nefericire vesnica, nu ii lasa sa fie fericiti in propria lor viata, le sapa cat pot relatiile si asa mai departe pentru ca, nu-i asa, copilul devenit adult trebuie sa aiba ca scop principal ingrijirea parintilor. Chiar mi se pare extrem de egoista aceasta abordare. Daca tot l-ai facut, fa-l pentru el nu pentru tine, straduieste-te sa ii oferi tot ce poti mai mult, emotional si material, si mai ales fa tot ce poti sa nu ajungi o povara in capul lui. Dar sigur ca e mai usor sa fim parinti execrabili si sa ne luam de aia care au pisici. Tipic tzoapelor romance.