Am o cunoștință cordială, aproape de granița cu prietenia. O fată care a parcurs traseul opus față de povestea clasică: crești în România, îți găsești fătul-frumos peste hotare și fugi mâncând pământul. Fata asta avea o viață minunată în străinătate, când, brusc, și-a cunoscut jumătatea sufletului în România, a lăsat tot și s-a mutat aici să fie partenera lui în mizerie și stres.
Poveste care ar merita un articol de blog propriu, dar asta, cu altă ocazie, și într-o perioadă când nu veți fi ocupați cu sărbătorile și mai susțineți și bloggingul românesc de calitate.
Discuțiile cu fata asta sunt absolut geniale, pentru că îți dai seama cât de greșiți suntem noi, ca nație. Povestea ea despre o divergență de opinii, care a escalat până în punctul în care au fost implicațiși terți, a rezultat că ea avusese dreptate all along și că cealaltă se băgase ca măraru-n ciorbă și ca nuca-n perete, drept care i s-a recomandat să-și vadă de ale ei.
-So, happy ending, no? întreb eu.
Și mă ia fata prin surprindere complet:
-She didn’t apologize.
Adică nu şi-a cerut scuze.
La care am început eu să râd în hohote.
-My dear, let me tell you something about Romania. Never ever expect apologies. Not even if they do something really nasty or mean to you. They might offer you money to compensate, but never ever expect an apology.
Vă traduc? Cred că ştiţi şi singuri ce i-am spus.
Cultura românească este total opusă ideii de a-ţi cere iertare omului căruia i-ai greşit cu ceva, mai mărunt sau mai grav. Aţi citit acum câteva zile pe acest blog povestea vânătorului împătimit care a împuşcat câinele de lângă stăpâna lui, şi când s-a trezit faţă în faţă cu ea,prima lui reacţie a fost s-o învinuiască tot pe ea, că nu ţinea câinele în lesă, în fucking pădure!
E un element extrem de toxic infiltrat în felul de a fi românesc, şi derivă din mentalitatea de bază. Aceasta nu se bazează pe conceptele de bine şi de rău, ci pe acelea de şmecher şi de fraier.
Şmecherul e cel care încearcă să “dea o lovitură”, şi cu cât îi ies mai multe, cu atât se simte mai fericit şi împlinit cu sine. Fraierul e cel care nu ştie să contracareze “lovitura”, care cedează la presiune, care plăteşte oalele sparte.
-So, basically, this bitch tried to outşmecher you, and you resisted. You won and fraiered her. Not only will she not apologize, but she now resents you for fraiering her.
Stă, se gândeşte lung.
-Wow, that’s so twisted.
-Welcome to Romania.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Bine, asa si Camelia Smicala si-a găsit făt-frumos peste hotare și a fugit mâncând pământul si uite ce pateste acum.
Măi, nu prea sunt de acord cu ce ai scris tu mai sus.
Eu unul obișnuiesc să-mi cer întotdeauna scuze (nu contează dacă în public sau în privat).
Dacă greșesc, mi se pare logic să-mi cer scuze.
Așa că… scuză-mă că nu sunt de acord cu tine. Mă scuzi? Mă scuzi? Hai, scuză-mă! Te rooog!
Nu noi ca nație ci o mare parte dintre noi. În fine, cred ca stie și ea și tu ca exista excepții oriunde, asa ca am fost cam captain obvious 🙂