Nu mă uit la seriale

Mă întreabă un băiat într-un mesaj privat ce seriale îmi plac.

Sincer? Nici unele. Într-o vreme, când aveam televizor, mă uitam la Seinfeld. Îmi plăcea dintr-un singur motiv: dacă ratai un episod, nu pierdeai nimic din poveste.

Da, bine, nici la telenovelele preferate ale bunică-tii nu pierdeai cine ştie ce din poveste, pentru că trei sferturi din episod erau: câte un accident care i se întâmpla unui erou şi celelalte personaje discutând accidentul pe toate părţile. Te duceai la facultate, trecea semestrul, veneai acasă şi-ţi cădeau ochii pe ecran şi în trei minute te prindeai cine a divorţat, cine s-a însurat, şi cine a murit.

De când am renunţat complet la TV, singurele chestii pe care mă uit pe net sunt filmele de până-n două ore. Nu mă pasionează să-mi petrec un weekend cu sezonul al nu ştiu câtelea al nu ştiu cărui serial, şi, oricât de seducător ar fi un protagonist, nu mă pot îndrăgosti atât de tare încât să mă intereseze zile în şir ce face şi cum demolează intrigile adversarului.

Iar tergiversările clasice de serial mă pierd fără urme. Simt impulsul să văd cine ce a mai zis pe Facebook, cine ce a mai aberat pe Twitter, să mai dobor un record la un joc, să fac altceva.

Aşa cum, de exemplu, n-aş suporta să scriu continuări la cărţi.

Ţine probabil de modul de raportare al omului la materialul fictiv.

Ţin minte, când eram copil, mergea la TV o telenovelă cu un tip sexy, profesor, care avea o logodnică bună şi iubitoare de vârsta lui şi o elevă perversă de 17 ani care ieşea din toate vestiarele în chiloţi şi sutien, căutând să i se înfigă în statutul civil. Ţin minte cum toate gospodinele din faţa blocului o porcăiau pe piţipoancă, de parcă ar fi atentat la al lor, şi examinau critic cum cedează lent tipul avansurilor ăleia, cu o exasperare de ziceai că le lasă bărbatul pe ele cu trei copii mici. Pe scurt, oamenii care se uită la seriale au nevoie de substituturi ale realităţii şi de eroi “cu care să ţină”. E genul de pasiune specifică suporterilor fotbalului. Genul de pasiune care nu mă caracterizează.

Eu văd şi în film, şi în literatură, forme de artă. Nu zic că ar trebui să vadă toată lumea ce văd eu; nu săriţi. Vreau să văd un concept artistic şi un mod creativ şi original de tratare a respectivului concept. Vreau să văd o capodoperă închegată şi artistic construită, unde twisturile nu sunt la futu-i mă-sa, ci orchestrate dramaturgic cu măiestrie. Şi da, până-n două ore. Vreau să privesc distant un film şi să-l admir ca execuţie, nu să ţin cu personajele lui.

Şi vreau să-l consum dintr-o dată, la o singură rundă, fără să mă ridic. Aşa cum fac şi cu cărţile. Sau le citesc dintr-o suflare, sau le abandonez. Apelul la răbdarea mea de cititor / spectator pică mereu pe teren steril. Ţine-mă în priză sau marş la coteţ. Şi nu, nu mă ţii în priză amânându-mă pe mâine. “Stai să vezi mâine ce se mai întâmplă în genialul nostru serial”. Azi sau niciodată. Până mâine îmi piere orice curiozitate.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. “la futu-i mă-sa” mi-a amintit o expresie de-a mamei: “de-a futu-ți pomana”. :))

  2. Lotus says:

    Păi tu vorbeşti aici de unele seriale. Nu toate te amână. Altele sunt ca o relaţie: în fiecare zi se consumă un act, în fiecare episod vizionezi un film, dar a doua zi ai altul şi între ele există o legătură. Nu ştiu cine şi-ar dori o relaţie de o zi, în care să afle intriga, desfăşurarea acţiunii şi deznodământul, pe motiv că nu are răbdare. 🙂

    În plus, serialele au timp să dezvolte mai bine anumite personaje sau situaţii decât un film de două ore, ceea ce le face (mă refer la cele bune) mai realiste. Dacă arta este mai aproape de realism decât de abureală, atunci cel puţin din motivul ăsta, nu cred că poţi să le descalifici ca opere artistice.

    Eu nu mă uitam acum câţiva ani deloc, dar între timp m-a prins virusul. Acum îmi plac din anumite puncte de vedere mai mult decât filmele. E drept că în epoca televizorului exista riscul ratării unor episoade, dar am cam trecut de faza aia.

  3. piti1 says:

    Si poza e tot dintr-un serial la care nu te uiti?

    • Lorena Lupu says:

      cu ce se presupune că aş ilustra un articol despre seriale, cumva cu o natură moartă sau cu o fotografie cu penisul?

      PS: retarded questions are my favourite.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: