O elegantă linişte

Guest post de Andrei Ruse

Context: Pe lângă faptul că e scriitor, Andrei Ruse a fost dintotdeauna ce aş numi un activist cultural. A avut mereu câte un site pe care promova cultura, mai ales literatura şi scriitorii români.
Apoi, a înfiinţat editura Hyperliteratura cu exact acelaşi scop. Ce-i lipsea erau resursele. Dar aceasta e în general problema pieţii de carte româneşti. Toată lumea se zgârceşte la resurse. Editorii scot o carte cu minimum de investiţie, sau îl pun pe autor să vină cu banii de acasă, şi nu tratează volumul ca pe un produs care trebuie promovat să ajungă la mase, şi să fie achiziţionat. Iar cititorii nu se prind că rostul unei cărţi nu e să stea frumos pe raft şi să te lauzi tu că ai scris-o, ci efectiv s-o achiziţionezi. Aşa se ajunge la mesaje private ridicole de genul: “Nu mă interesează să cumpăr cartea, dar vreau să vorbesc cu Lorena”, primite pe pagina cărţii.
Ruse a decis să schimbe, în nou-înfiinţata lui editură, acest mecanism păgubos pentru toate părţile, creând conceptul de campanie de precomenzi. Astfel, publicul află că urmează să apară o carte a autorului Ixulică, o comandă în avans la un preţ mai bun – şi poate dona pe lângă, dacă vrea, dar nu e obligatoriu – şi astfel, cartea iese nu pe banii de acasă ai cuiva ci efectiv la iniţiativa colectivă a populaţiei.
Ai fi crezut că scriitorii pe care i-a tot promovat – pentru că, înainte de a fi editură, Hyperliteratura a fost, şi continuă să fie, un site literar – o să arate graţia de a-i sharui campaniile. Nu? Măcar la gândul că vor avea nevoie de susţinere şi pe viitor. Ei bine, iată concluziile lui Ruse.

*

Vreau să vorbesc de-o chestie care îmi stă pe limbă de ceva timp, dar cumva n-am găsit formula „elegantă” în care s-o și exprim. Și anume: Solidaritatea breslei la scriitori.
Nu, nu râdeți. Știu că așa ceva nu există și numai mimarea ei e oricum penibilă. Dar să vă spun că din cinci campanii de crowdfunding (din care patru de succes) pentru cinci cărți și deci cinci autori români , numărul scriitorilor care au susținut acest demers este aproape egal cu zero?
Și nu, nu mă refer la a precomanda o carte, la implicatul concret și activ, și nici n-am avut vreodată o astfel de pretenție. Scriitorii nu sunt chiar cei mai dispuși oameni să rupă din câștigurile lor câțiva lei, pentru că dacă vei face o analiză a acestor câștiguri, vei înțelege că în mare parte cariera asta este un fel de act caritabil pentru cititori. Dar asta e altă discuție și noi la Hyperliteratura încercăm cum putem să aducem schimbări necesare și urgente privind acest subiect.
Dar mă refer la un simplu Share.

Credeți că unui scriitor i se face rău dacă dă share despre un proiect de carte, unde nu e implicat? Ei bine, da. Și treaba cred că e atât de gravă, încât poate deveni mortală, altfel n-ai cum să-ți explici această indiferență voită și asumată. De ce spun „voită”? Păi, după fiecare campanie pentru o carte, nu a existat lansare sau simplă ciocnire accidentală cu un scriitor care să nu ne felicite pentru ce facem la Hyperliteratura. Bine, bine, zic, dar dacă tot văzusei campania, luasei act de ea, de ce nu ai dat și tu un Share, mai ales că îmi spui că îți place proiectul? Liniște. Multă și „elegantă” liniște.

Din cele cinci campanii realizate până acum, fără să dau nume, pentru că nu e frumos și, oricum, voi sunteți băieți și fete deștepte și vă prindeți, una a fost pentru un scriitor considerat (mai ales de cei din breaslă) unul dintre cele mai importante nume ale literaturii contemporane, iar alta, să zicem, a fost (și încă este, căci nu s-a încheiat campania, deși target-ul a fost depășit) pentru o altă scriitoare, bloggăriță de succes și jurnalistă ani de zile. De ce vreau să mă opresc la cei doi în mod special? Pentru că acești doi oameni, prin munca lor (critică literară sau jurnalism) au ajutat de-a lungul timpului cred că 80% din literatura română, fără să exagerez. De la cronici de întâmpinare și recenzii de mare ștaif, în cazul primului (nu mai spun că a fost profesor și mentor pentru unii), la articole și interviuri cu mare vizibilitate în presă și online, în cazul celuilalt. Ce am remarcat? Băi, nici unul, dar absolut nici unul din cei care au beneficiat de-a lungul timpului de suportul acestor oameni cu o „oarece” influență, nu a catadicist să dea un mesaj de simplă susținere sau semnalare a apariției unei cărți noi.

Și repet, offline, la o berulă, la o lansare, la nu știu ce întâlniri, fie ele și întâmplătoare, cu o mutră foarte afectată și fals zâmbitoare (de la o poștă), vin și te felicită pentru campaniile demarate. Vai, ce frumos, dar voi chiar schimbați lucrurile. Vai, dar ce minunat. Vai, dar ce așa și pe dincolo. Băi, nene, dar în timpul campaniei, din 100 de scriitori, chiar niciunul nu s-a gândit să dea mai departe un mesaj legat de lucrurile-astea pe care tot cei 100 de scriitori le laudă acum? O mână întinsă, acolo? Mai ales întinsă unor oameni care ți-au întins înainte o ditamai scară?

Pentru că scriitorul român merge pe „politica” Nemuritorul, dacă vă mai amintiți serialul. Unul singur trebuie să rămână, la restul preferabil să le tai capetele. Și nu mă refer numai la crowdfunding-urile noastre, ci în general veți observa această nepăsare totală, urmată de niște falsități penibile și strângeri de mână și zâmbete forțate. Veți spune că exagerez. O să vă contrazic și-o să vă spun că lumea asta, privită din afară, pare interesantă, cu așa ziși oameni culți și morali, dar de fapt nu e decât o aduntură de gășculițe care vor să-și taie unii altora craca de sub picioare. Iar invidia pe succesul altuia este singurul sentiment care primează deasupra tuturor .
În cinci campanii de crowdfunding, din care patru au reușit, și în care am atins, conform datelor noastre, câteva sute de mii oameni per total, în care am reușit să publicăm din precomenzi patru titluri, singurii susținători reali, palpabili, adevărați sau mai știu eu cum vreți să-i spuneți, au fost cititorii și apoi câteva firme care și-au arătat suportul. Din partea breslei, mai ales de la cei care vin și se gudură pe lângă tine să te laude pentru ce treabă bună faci, am numărat, repet, în cinci campanii, trei scriitori care au dat un Share. Bă, trei! Și cărora nu li s-a făcut rău după aceea, ca să vezi. Și apropo, le mulțumesc cu această ocazie, pentru că îmi dau seama că este un gest nu normal, ci nobil și nefiresc. Nonconformist.

Dar insist: Când tu știi că X făcut pentru curul tău n articole, ți-a luat interviuri în n publicații de răsunet, chiar să îl tratezi cu dosul? Bineînțeles că nu ai nicio „datorie” de niciun fel, că nu despre asta e vorba – că individa de care vorbesc nu te-a lăudat, ca să o lauzi și tu pe urmă, a făcut-o cu drag și pentru că a crezut în tine – dar dincolo de asta, chiar nu ți se mișcă niciun fir de păr din tot corpul? Băi, dar chiar niciunul? Când te plângi apoi prin tot felul de discuții mai mult sau mai puțin publice de starea cărții din țară, de poezie, tu te uiți la tine în oglindă înainte să aberezi?

Un alt scriitor, exemplu concret, eu nu vorbesc din auzite, spune că atunci când scriitorul Y anunță că scoate un roman, se poate numi un eveniment literar în sine. Iar când începe campania de precomenzi pentru cartea scriitorului Y, îl anunț pe acest „domn” de ea, dacă tot e eveniment literar, nu? Să spună despre ea și altora. Îmi răspunde cu scârbă, jemanșifist așa, că să vedem, da, dar eu nu donez, domnule, stai așa. Stai așa și tu, că ți-am lăsat un link să-l dai mai departe cititorilor tăi, din moment ce te-am văzut interesat de carte. Cum să donezi? Așa ceva e inadmisibil. Auzi, să cumperi o carte a unui scriitor pe care-l apreciezi și susții asta public, ca să ajuți chiar la publicarea ei? Cine a mai întâlnit o asemenea nemernicie? Nu, domnule, dar dă și tu link-ul mai departe, dacă vrei. Dacă consideri. Dacă nu te umilește și-ți ia din karmă. A, da, o să pun, hai c-o să pun. Cu o atitudine d-aia de noroc c-o să pun eu link, altfel vai curul campaniei voastre, ce vă făceați fără mine.

În ultimul timp chiar încerc să fiu mai calm și mai civilizat și mi-am înfrânat instinctul, care voia atunci să-i spună: „Căca-m-aș în link-ul tău, nu-l mai pune. Era așa, ca gest, nu am nevoie de nimic de la o labă tristă ca tine, îmi pare chiar sincer rău că te-am putut deranja cu o astfel de pretenție”. N-am zis decât pentru mine.
Și mi-am promis de atunci că nu voi da niciun nenorocit de mesaj vreunui scriitor (oricare ar fi el), cu rugămintea de a anunța o campanie sau o apariție editorială, de care vezi-Doamne fusese chiar interesat înainte. Adică Y e un scriitor bun, dragilor, dar totuși să vă dau link la o cartea de-a lui? E împotriva principiilor breslei, nu știați?
Desigur, când apare o carte de-a ta, ai vrea să apară o recenzie pe Hyperliteratura, printre puținele reviste care chiar au public și atunci când se scrie despre un titlu, îi poate garanta și vânzări – și vânzări solide. Atunci e ok.

Foto Andrei Ruse: Gilda Comarzan. Mema: The Office.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger