O fată grasă

La premiile BAFTA de seara trecută, câştigătoarea premiului BAFTA pentru actriţă în rol secundar a fost Kate Winslet, cu demenţialul ei rol de asistentă-prietenă-mână-dreaptă-gură-cât-şura din Steve Jobs.
Şi a urmat momentul care m-a făcut să plâng în pumni. Momentul în care Winslet şi-a primit trofeul şi şi-a amintit clipa când profesorul de actorie a umilit-o verbal pentru kilogramele în plus şi i-a zis că o să joace doar roluri de grasă toată viaţa.

Pentru că înainte de a intra la actorie, la Bucureşti, am făcut un an la Cluj, la clasa unor idioţi cu spume, care practicau umilirea verbală ca mod de educaţie, şi care între timp au şi fost înlăturaţi ca profesori de la catedră, în urma continuei torturi fizice şi psihice la care îşi supuneau studenţii.

De obicei, vârsta de 18 – 19 ani la care te duci să dai admitere e vârsta la care egoul tău e cel mai fragil dintre toate. Iar dacă vii dintr-o copilărie de perpetuă futere-n gură, ultimul lucru de care ai nevoie e încă o porţie de muie minimalizantă.

Şi nu mă refer doar la nevoie ca om. Vreau să zic: ultimul lucru care ar ajuta vreodată la dezvoltarea ta creativ – artistică, la formarea ta ca artist şi la punerea temeliei tale profesionale e încă o porţie de muie minimalizantă.
Pentru că orice formă de artă e bazată pe dăruire de sine.
Şi nu ai cum să te dăruieşti când vine vaca, se uită lung şi acru la tine şi începe să ţipe de-ţi implodează urechile:
-Nu pot să cred, iar te-ai îngrăşat în weekend.
Dăruirea se usucă şi cade. Iar tu execuţi mecanic acţiunea din scenă, zici vorbele şi te duci în morţii mă-tii. Retragi complet investiţia de sine.

Iar motivul pentru care îi sunt pe veci recunoscătoare lui Florin Zamfirescu e metoda lui de predat actorie. La un moment dat, surprinsă că nu-mi remarcă oscilaţia sus-jos a kilogramelor, l-am întrebat eu. Din inerţia masochistă a omului care a fost torturat un an pentru fiecare sută de grame:
-Nu vi se pare că m-am îngrăşat?
-Fata tatii, kilogramele se pun şi se dau când vrem noi. Adevărul scenic există sau nu.

Şi ăla a fost momentul când am început să mă vindec.