Când intoleranța devine insuportabilă

În orașele mari ale României, nu e foarte greu să fii o persoană queer. Se discută deschis despre acest subiect. Ai sediile organizațiilor și ONG-urilor care luptă pentru drepturile tale, le poți vizita, acestea îți pun la dispoziție materiale de toate tipurile, de la cărți la prezervative, asistență și terapie, un cerc de oameni apropiați.

Chiar dacă tac-tu e un bou AUR-ist care sare să te bată cu cureaua de cum i se pare că ai mersul mai legănat, iar maică-ta e o habotnică bisericoasă care îți spune tâmpenii de genul “Prefer să mori, decât să fii omosexual fătălău de-ăla” (şi credeţi-mă pe cuvânt, e o replică reală, extrasă dintr-un dialog care mi-a fost relatat), în oraşele mari ai întotdeauna un cerc de prieteni care te înţeleg şi opţiunea de a te angaja uşor, de a pleca de acasă şi de a îţi asuma autenticitatea.

În oraşele mici şi la ţară e JALE. Şi o spun din perspectiva omului care a crescut în oraş mic şi a fost asuprit crunt pentru că era diferit. Şi pentru că era sărac.

Numai că eu am un fel de sfidare interioară la abuz, un ia mai sugeţi voi pl cu mamele voastre curve proaste care au omis să înghită în seara aia, iar asta m-a făcut să trec uşor peste orice formă de bullying. Nu înseamnă, desigur, că îl iert. Raportez fără cruţare orice hărţuire, pentru că am crescut văzând licărul de satisfacţie pe care bullies îl experimentau când te călcau în picioare, şi vreau ca oamenii care nu găsesc altă distracţie în viaţă, decât suferinţa inoculată semenilor lor, SĂ F***ING PLĂTEASCĂ SCUMP.
Alţi oameni, cum e copilul care s-a aruncat ieri de pe InterContinental, Rafael, nu au acest tip de putere interioară. Iar când idioţii spălaţi pe creier îţi repetă că nu eşti bun aşa cum eşti şi că vor face ei bărbat din tine, la un moment dat, cedează.

La ţară şi la oraş mic încă predomină ideea asta extrem de bolnavă şi de greţoasă, că unii bărbaţi sunt mai feminini (şi acum menționez că folosesc termenul în derâdere, pentru că eu nu cred în necesitatea bărbatului – brută şi nici în a femeii miau-miau, cred în indivizi diferiţi cu personalităţi şi nevoi diferite, care nu mereu au legătură cu detaliul anatomic situat între picioare), deci, cum ziceam, unii bărbaţi sunt mai feminini pentru că “i-au răsfăţat mamele şi bunicile şi nu i-au lăsat pe taţi şi bunici să insufle bărbăţie în ei.” Da, şi asta e auzită, la un moment dat chiar din gura fratelui meu, pe care l-am pus la punct prompt şi ferm. Pe tine te-au crescut mă-ta şi bunică-ta, de ce nu eşti feminin? Nimeni nu a fost mai răsfăţat ca tine. “Pentru că eu nu am avut nevoie.” Aşa, şi unul care e mai sensibil şi mai delicat de asta are nevoie? De agresivitate de la dobitoci? Care e rezultatul real pe care îl obții făcând asta? Îi inoculezi anxietate și angoasă pe tot restul vieții. Nimic în plus.

Orientarea sexuală sau identitatea diferită nu se pot extirpa din individ cu abuz, bătaie, insulte, şantaj emoţional de tip n-o să te mai iubesc dacă eşti gay sau şantaj fizic de tip te dau afară din casă dacă eşti gay. Un alt bou recomanda în feedul meu de Facebook unei gospodine îngrijorate să-şi ducă fiul la biserică. Să-l ducă la biserică să ce? Să crezi că se pogoară Duhul Sfânt asupra lui şi îl insuflă brusc cu macho spirit şi apetit pentru păsărică e pură ignoranţă.

Şi sadism. Cred sincer că nu există atâta prostie în stare pură, zburdând liberă pe pajişti. Cred sincer că, dincolo de ignoranţă, dincolo de pretenţia de superioritate morală, este şi o formă de sadism. Că imbecilele care le spun copiilor că preferă să moară / că n-o să-i mai iubească dacă sunt gay chiar ar vrea ca aceștia să moară / chiar nu-i iubesc, dar nu din cauza orientării sexuale, ci pentru că le e dor de perioada lipsei de responsabilităţi de dinainte să devină mame. Dar cum nu pot spune asta, o îmbracă în sfântă smerenie ipocrită şi găsesc şi pretextul: pentru că eşti gay.

Moartea lui Rafael, copilul care s-a aruncat ieri de pe InterContinental, nu se află doar pe conştiinţa familiei lui. Sau a mardeiaşilor de la şcoală care întotdeauna îşi aleg copiii sensibili şi uşor de rănit pe post de carne de tun. Se află pe conştiinţa întregii societăţi ignorante şi intolerante, a bisericii de nemernici şpăgari şi plini de venin, a noilor formaţiuni de extremişti plini de ură şi sete de sânge, şi a lipsei de empatie care le smulge acestor tineri ultima fărâmă de speranţă.

Într-o ţară mai educată, între oameni mai deschişi la minte şi suflet, Rafael ar fi găsit înţelegere şi respect, şi ar fi fost acum în viaţă.

De aceea sunt importante ceea ce numim drepturile LGBT. Dar ceea ce, de fapt, sunt drepturi omeneşti normale. Pentru ca acestor tineri să nu le fie inoculat de mic sentimentul inadecvării, senzaţia că nu sunt suficient de buni aşa cum sunt, şi nevoia de a minţi şi a se ascunde pentru a fi lăsaţi în pace. Nimic nu e mai cumplit decât traiul în minciună şi negare. Nici nu e de mirare că ajungi să te arunci de pe InterContinental.

Pentru că e nevoie de educarea societăţii, şi pentru că vreau să fiu unul dintre oamenii care o fac, un luptător deschis şi asumat, o să mă apuc cu mai multă seriozitate de travesti, aka drag, şi o să am mai multe prezenţe publice în ţinută şi makeup masculin. Da, deja mă înjură destui gigei: de ce am poze cu mustaţă şi barbă. Pentru că sunt, printre altele, un drag king, şi o să mă concentrez să am mult mai multe evenimente şi prezenţe publice ca atare.

Până acum, o făceam de hobby. Dar e important să o fac la modul serios. Pentru a arăta lumii că a fi queer e ok şi că poţi trăi foarte echilibrat şi fericit îmbrăţişându-ţi cealaltă latură.

Şi pentru a încuraja oamenii să-i înţeleagă şi să-i accepte pe copiii lor diferiţi. Să nu-i mai împingă spre sinucidere de teama a ce vor spune vecinii.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.