Am devenit conștientă de apariția manosferei cam prin 2012, cu următorul comportament: bărbați necunoscuți care tratau social media ca pe un imens app de agățat și se băgau în seamă cu mesaje private libidinoase și agresiv sexuale, chit că nimic din interacțiunea precedentă (în caz că ar fi existat) nu justifica atare abordare. Dacă îi ignorai, te înjurau că lor nu le dă nimeni seen. Dacă le explicai frumos că nu ești în căutare, se libidinoșeau și mai agresiv. Dacă te enervai și îi băgai în morții lor, se văicăreau că nu ești o doamnă și că ”ai energie masculină”, și că ”nu vei găsi niciodată pe cineva care să te iubească”.
Nu erau un gigel-doi care se purtau așa, ci sute pe zi. Cred că 2012 – 2015 au fost anii când manosfera avea leverage în online, înainte ca bărbații normali să se trezească la a) realitatea faptului că acest stil funcționează doar cu naive și speriate, și, în rest, poate duce ușor la o plângere la poliție b) realitatea faptului că majoritatea influencerilor care ”îi învață cum să fie bărbați” le iau doar banii, prin ”academii de masculinitate” sau ”scheme de investiții”.
Documentarul lui Louis Theroux, de pe Netflix, intră în viața câtorva astfel de influenceri. Un mod extrem de ușor de a face bani online e să creezi content care incită la ură împotriva femeilor pentru că, așa cum o spune un combatant pe acolo ”femeile se nasc valoroase, prin frumusețea lor, dar bărbaților nu le dă nimeni nimic”. Așadar, originea manosferei vine din invidia pe care a resimțit-o gigel când colega lui de la școală a fost complimentată și el nu? Wow.
Evident, cum știe orice femeie, valoarea pe care ți-o conferă frumusețea e cea mai eluzivă. Cum zice combatantul: ”o femeie e invitată într-o croazieră pentru că e frumoasă, un bărbat nu”. Da, dar invitația aia vine mereu cu așteptarea că tu o să faci diverse. Dacă o femeie vrea să se ducă într-o croazieră ca simplu turist liniștit, plătește exact ca un bărbat. Și uneori, cum am arătat în acest articol, femeia plătește exact ca un bărbat, dar e hărțuită oricum.
Ce te surprinde în interacțiunile lui Louis Theroux cu influencerii alpha male e nivelul de suspiciune cu care aceștia îl tratează de la bun început. ”O să mă f**i, nu-i așa?”, întreabă HSTIkkyTokky, un șmecheraș care, în acel moment, fugise din Marea Britanie să nu fie arestat de poliție pentru părăsirea scenei unui accident. ”Mă urăști, nu-i așa?”, întreabă unul mai matur, cu ifose de om de afaceri, după ce-i prezintă conceptul de monogamie unilaterală, în care el își înșală iubita cu cine are chef, și totodată se așteaptă la fidelitate absolută din partea ei, pentru că ”femeile care iubesc un bărbat nu vor să vorbească cu alții.”
”Mașina de spălat vase”, își prezintă HS iubita, o fetiță numai piele și os, folosită pe post de trofeu pentru gigeii online, impresionați de bunăciunile de care se înconjoară idolul lor. Cum fetița nu dă pe dinafară de inteligență, îi și trădează prompt narativa: ”Ce îți place la el?” ”Banii lui”, răspunde ea.
Apropo de banii lui, ce au în comun toți influencerii manosferei e opulența pe care o servesc publicului. Destinații exotice, mașini scumpe, haine de firmă, apartamente exorbitante. Și, desigur, modele de Onlyfans frumoase și apetisante, pe care declară că le disprețuiesc, dar totodată, sunt singurele femei alături de care se afișează. Un intervievat are agenție cu care manageriază modele de Onlyfans, dar spune că și-ar dezmoșteni fiica, dacă ar face Onlyfans. Faptul că disprețuiește femeile ”ușoare” nu îl împiedică să facă bani pe urma lor, și nici nu îl motivează să se înconjoare cu mironosițe virtuoase.
E interesantă interacțiunea lui Theroux cu iubitele acestor alpha males și cu mama unuia dintre ei. Mamă care a avut două joburi, ani în șir, să finanțeze studiile odorului care, în prezent, împrăștie online ură la adresa femeilor și mentalitatea că femeile nu ar trebui să aibă drepturi. Mama admite că nu îi urmărește contentul.
Iubitele au același argument: ”Când e doar cu mine, nu se poartă așa. Face asta doar pentru clout.” (= atenție online.)
Poate cea mai iritantă pretenție a acestor specimene e că ei ar iubi femeile. ”Iubesc femeile, poate chiar prea mult, de aia știu ce e bine pentru ele”. (Să le ataci agresiv, să le ții la cratiță și să latri ordine la ele. Să le insulți și să cauți să le umilești online. Să le racolezi, să le pui să-ți producă bani cu corpurile lor, în timp ce tu te declari superior moral și profund scârbit.)
Documentarul lui Louis Theroux nu spune nimic nou despre manosferă. Să citez o memă din anii 2010: We been knew. Dar îți arată destul de elocvent ce sunt în fond aceste specimene: escroci mărunți, care se folosesc de frustrările mulțimii pentru a face bani. Narativa ”În loc să fii sclav în Matrix, investește cu mine și hai să fim milionari” i-a divorțat pe mulți naivi de banii lor. Pilula aia roșie cu care se laudă ei te trezește doar la realitatea propriei prostii, și asta se întâmplă de cele mai multe ori când nu mai poți repara nimic.
Dar toți acești lăbărici jalnici nu ajungeau influenceri fără hoardele de bărbați care urăsc femeile și găsesc plăcere în a le vedea umilite, și fără misoginismul internalizat al femeilor care acceptă să se asocieze cu ei. Ei sunt simple simptome. Boala e la nivel de societate.
***
Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.


Sh*t They Say