Oameni buni, angajați-vă PR-i reali

Aparent, oricine știe să facă PR. Necesar: țâțe mari, disponibilitate pentru a face pe plac șefului, dat mailuri, servit cafea cu câte lingurițe de zahăr preferă patronul și cu ce marcă de lapte îi gâdilă lui omușorul.

Și rezultanta e dată de niște fails de comunicare de-a dreptul ilare. Când eram mai inocentă și mai încrezătoare că fiecare om trebuie să lupte pentru a livra excelență, mă enervam. Acum, râd și atât.

Dar serios, nu oricine poate fi PR. Când își depun unii candidaturile pentru jobul de PR, în loc să vă uitați care are cupa mai mare la sutien și care se laudă mai abitir cu un CV-ul, dați-le temă: să redacteze un mail de refuz în așa fel, încât partea opusă să zică mulțumesc.

Dacă le iese, they are hired. Dacă le ies o grămadă de formulări inepte și insultătoare, ascultați la sora voastră Lorena: gagica aia cu țâțe mari vă va crea probleme de imagine prin popor. Și e o lume mică.

Exemplu: ieri primesc un mail de la PR-ița unui artist extrem de bun și de talentat să mă invite la o premieră.
Mențiune: deși unul dintre cei mai buni artiști tineri, omul nu are notorietatea lui Victor Rebengiuc. Nu faci sold out dacă îl pui cap de afiș. E mai degrabă ceea ce eu numesc theatre-world famous, adică îl cunosc și-l plac colegii de breaslă, dar mai are mult de muncit pe partea de… să zicem awareness.

Și nu e nimic în neregulă cu asta. Nu e capăt de țară, e complet realizabil să crești în popularitate repede dacă faci treabă constantă și bună, iar omul are toate datele. Și chiar îi urez acest succes.

Și ca orice om care nu le poate face pe toate, și-a angajat PR-iță. Nu știu dacă pe criteriu de țâțe mari, pe criteriu că-i spune lung că e frumos și deștept, sau ambele.

Și ieri, îmi scrie zâna să mă invite la premiera omului.

Să ne fie clar. Nimeni nu mă invită la o premieră din drag de ochii mei albaștri, și eu o știu. Autorii de siteuri populare sunt ca un fel de presă 2.0. Îi chemi să scrie despre spectacol și să aducă noi valuri de public.

Eu, știind că omul este talentat și are ce spune miilor de cititori ai acestei platforme, răspund: hai să facem un interviu, să ofer o promovare mai consistentă.

Acum, e de menționat că un interviu e muncă. Să te documentezi, să îl construiești, să îl conduci – asta e partea funny. Partea rutinată și obositoare constă în orele interminabile de transcriere de pe înregistrare, respectiv să-l trimiți la aceeași zână cu țâțe mari și să vină aia cu diverse păreri de te doare cerebelul, legat de ce ar trebui să schimbi.

Da, dacă îți acordă cineva de notorietatea lui Victor Rebengiuc un interviu, o să plouă cu trafic de o să-ți pice siteul, și poți spune că ai făcut ceva pentru tine.

Dar când vorbim despre cineva care e theatre-world famous, va trebui tu să bagi bani în sponsored content, să te asiguri că cititorimea ta vede și citește. Și adeseori, acel cineva theatre-world famous nici măcar nu va avea eleganța să dea un share materialului. Pasămite, efortul tău i se cuvine de la sine.

Taman de aceea, am lăsat-o mai moale cu interviurile lately. Multă muncă, extrem de puțină apreciere.

Dar, ăsta e un creator mișto. Mi-ar fi plăcut să-l pun în valoare, pur și simplu așa, din iubire de oameni mișto.

Și-mi răspunde zâna cu țâțe mari:

“Mă tem că nu te putem ajuta cu interviul…”

WHHAAAT?

Am clipit, am luat o batistă de hârtie, m-am şters la ochi.

“Mă tem că nu te putem…”

Okaaay.

“Ajuta…”

Da, ajutatul era tot acolo. Zâna chiar avea credinţa fermă şi nestrămutată că eu ceream o formă oarecare de ajutor.

Probabil avea şi credinţa fermă şi nestrămutată că a chema presă la un spectacol e tot o formă de caritate faţă de oamenii ăia săracii, că n-au vieţi sociale, lol.

Că tradiţia chemării de cronicari e un mod de a arăta milă criticului şi de a-i oferi prilej să mai iasă şi el din casă, haha.

Şi nu doar credea asta, dar mă şi informa că m-ar fi ajutat, dar nu poate.

*

Prinţesa asta are nevoie urgentă, urgentisimă de

a) un retraining major în domeniul relaţiilor publice.

În cadrul unei campanii serioase de PR, un angajator cu experienţă îţi cere dosar de presă. În mod normal, tu ar fi trebuit să atârni de mine, insistând să facem tot ce se poate face, să ai acest titlu în portofoliul proiectului.

Dar artiştii sunt firi visătoare, nu au experienţă de angajatori, iar prinţesele care fac PR pentru că au impresia că se bazează doar pe sutien push-up habar n-au ce presupune jobul lor în versiunea profesionistă.

b) dicţionar.

În ce mod mă AJUŢI tu pe mine, dacă eu fac un interviu cu omul, şi eu îmi aloc munca, eu îmi aloc costul de boost post şi tot eu îmi aloc generarea de trafic? În ce constă avantajul meu? Care e beneficiul realizat?

Dacă în locul unui interviu cu un artist român scriu un text cu zece poziţii sexuale în care ai orgasm repede, voi avea trafic de zece ori mai mare, fără boost post. So. Cine pe cine ajută?

*

Şi nu mă înţelegeţi greşit, nu refuzul e problema. Nu se consideră că e nevoie de ce am eu de oferit?

NO. Fucking. Problem.

Nu băgăm bunăvoinţa cu sila pe gâtul nimănui.

Nici o supărare sub soare.

Textul cu zece poziţii sexuale presupune infinit mai puţină muncă, by the way.

*

Dar presupunerea că tu mă “ajuţi” pe mine când eu cedez o felie din traficul meu subiectului tău e atât de amuzantă, încât am început să râd singură, în hohote.

Ca să conchidem: angajaţi oameni care ştiu comunicare. Vă rog eu frumos. Nu vă mai expuneţi posibilităţii ca genul ăsta de vită pe tocuri să vă pună în situaţii ciudate de faţă cu alţii.

Că mie mi-e relativ clar că genul ăsta de entitlement obraznic vine strict de la pupăză, nu de la oamenii extrem de serioşi şi implicaţi care fac treaba. Dar altora s-ar putea să nu le fie la fel de clar.

Foto: pixabay.com

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Vlad says:

    Cam acelasi nivel cu ospatarul ala care te intreaba daca “mai serviti ceva”.

  2. antigelu says:

    Poate ii explica cineva si lui Halep ce e la PR adevarat si isi trimite la plimbare amatorii din echipa. Pina si Carstea avea o prezenta si “recunoastere” media mai buna desi nu mai castigase nimic serios de ani buni.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger