Poşta redacţiei: Mama mea e o carieristă

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Bună, Lorena!
Sunt destul de sigură că nu îmi vei citi mail-ul şi nici nu-mi vei răspunde, însă cel puţin eu încerc.
Povestea mea începe cam pe la 10-11 ani, când, pentru prima dată, părinţii mei voiau să divorţeze. Bineînţeles, acest gând al lor a venit cu muult stres pentru mine. Apoi, s-au răzgândit. Ei bine, acest episod s-a repetat de mai multe ori (“gata, divorţăm”, urmat de “ne-am răzgândit”). Mă simt nevoită să îţi spun că, datorită acestor faze şi a faptului că mama mea a fost mereu un om axat pe carieră, în special câştig material, dar în acelaşi timp o persoană severă, neatentă la partea emoţională a celor din jur, puţin cam închisă în ea şi cu un simţ critic foarte dezvoltat, relaţia noastră nu este una tocmai apropiată. În ciuda tuturor acestor caracteristici ale sale, îmi dau seama că îmi vrea binele şi încerc să o înţeleg puţin şi pe ea.
Acum, să ajung la ceea ce mă frământă: sunt la liceu şi e momentul să aleg ce fac în continuare. Opţiunile mele nu au corespuns cu ceea ce mama mea îşi doreşte ca eu să urmez mai departe. Tata, în schimb, este foarte deschis şi m-ar susţine în orice aş dori. Într-un fel sau altul, a reuşit să o convingă şi pe mama să accepte că aş putea fi şi altceva decât şi-a imaginat ea. Acum, mă pregătesc pentru Medicină, doar că mă simt stresată din două motive:
-programul e extrem de încărcat
– nu ştiu dacă este o alegere bună. Oare se merită atâtea ore de studiu?
Pe deasupra, aşa cum am zis, modalităţile de a ma relaxa şi distra sunt limitate, deoarece mama este o pesoană dificilă şi cam strictă cu regulile, uitând parcă cum e să fii adolescent.
Ce mă sfătuieşti să fac pentru a trece cu bine peste această perioadă?
Mulţumesc şi te apreciez pentru modul obiectiv de a trata problemele.

X. 

Dragă X.,

La 16 ani, maică-ta pare cea mai sinistră bestie care a populat planeta, indiferent ce ar face. Dacă investeşte în tine şi aşteaptă rezultate, te enervează că te f*** la icre. Dacă nu investeşte, de ce e aşa calică şi zgârcită, nu s-a gândit oare că odrasla ei vrea un viitor? Dacă nu-i pasă, să-i fie ruşine că e o mamă denaturată.

Dacă e distantă, huooo, fiinţă fără inimă. Dacă e afectuoasă, dă-te, bre, mai încolo, că mă sufoci! Dacă îţi spune ce să faci: frate, sunt un om de sine stătător, nu marioneta ta! Dacă nu îţi spune ce să faci: de ce nu ţi-a păsat niciodată de mine? Mai bine mă dădeai la casa de copii.

Pe scurt, adolescenţa e vârsta la care, pur şi simplu, ne urâm mamele. Şi ele ne urăsc pe noi în egală măsură, că sunt obişnuite să ne schimbe scutecele şi, peste noapte, aceeaşi fiinţă ţipă la tine să baţi la uşă când îi intri în cameră. Şi acum cinci ani erai încă un copil drăgălaş şi pupăcios, şi brusc, ţi se pare ughhh şi yuck.

De ce e maică-ta carieristă şi închisă în ea îţi pot spune eu. Probabil din cauză de foarte multe ţepe luate în viaţă, şi care i-au creat trust issues. După ce te mint şi te trag pe sfoară un anumit număr de persoane, nu mai ai răbdare de bătut apa-n piuă. Banu’ jos şi joc de gleznă.

Te ţine din scurt pentru că îi e teamă să nu fii bătută, răpită, violată, umilită sau drogată. Cu toţi infractorii care au ieşit recent din închisori, mă mir cum de mai pot părinţii din România să doarmă.

Pe de altă parte, tu ai nevoie să-ţi deschizi aripile şi să înveţi să devii your own person. Şi asta nu merge altfel decât luând distanţă şi reînvăţând să trăieşti de unul singur, pas cu pas. Cu toate riscurile citate de mine mai sus.

Faptul că vrea o carieră pentru tine e cea mai pură dovadă de iubire, şi explic de ce. Atâta timp cât stai în casa părinţilor şi nu ai un venit, nu-ţi dai seama cât de dificil e să gospodăreşti lunar încasări de x lei, să plăteşti o droaie de impozite la stat, chirie, utilităţi lunare, să te hrăneşti preferabil sănătos, să te îmbraci preferabil decent şi să mai întreţii de la un punct încolo şi copii.

Mama ta vrea o carieră pentru tine în primul rând să se asigure că vei fi pe picioarele tale, că nu vei depinde material de alţii, că vei avea mereu resurse să îţi acoperi nevoile, că îţi vei permite un spital decent când te îmbolnăveşti şi aşa mai departe.

Şi acum să vedem obiecţia ta legată de medicină: că necesită multe ore de studiu.

Dragoste mică, orice profesie pe care vrei să o îmbrăţişezi cu seriozitate, să excelezi şi să nu fii o mediocră în rând cu turma necesită studiu neîntrerupt, intens, şi multă, multă, multă, MUUULTĂ muncă. Fie că e medicină, fie că e drept, fie că e economie, fie că e artă, fie că e croitorie. Orice ai vrea să faci în viaţă, dacă vrei să trăieşti din lucrul ăla şi să ai succes, va necesita multe ore de studiu.

Joburile pentru oameni care n-au avut chef de studiu, pe de altă parte, presupun multe, multe, multe ore şi mai extenuante de muncă cu cârca.

Viaţa în general este grea. Banii se câştigă greu. Viaţa de adult presupune multe ore de efort în general.

Acum, poate că medicina în sine nu te pasionează. Singurul lucru pe care mi-l spui legat de ea este că înseamnă multe ore de studiu. Eu zic să îi rogi pe mama şi pe tatăl tău să te ducă un pic prin cabinetele unor cunoştinţe medici şi să vezi ce e la finalul acestor multe ore de studiu. Să îţi dai seama dacă îţi place munca în sine. Ce fac medicii timp de opt ore.

Pentru că în secunda în care îţi alegi o meserie, principala ta întrebare trebuie să fie: mă văd făcând opt, şi uneori chiar mai multe ore pe zi chestia asta?

Şi la 16 ani, când încă nu ai presiunea banilor, libertatea de a alege este infinit mai mare, şi presiunile mai mici.

Dacă te va pasiona ce vezi în cabinetele acelor medici, atunci da, multele ore de studiu vor merita. Dacă nu, vezi ce muncă te-ar pasiona în aşa măsură, încât să simţi că se justifică efortul asimilării.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Alina says:

    Normal ca mama se axeaza pe cariera, cu atât mai mult cu cat era sa divorteze de cateva ori. Ca femeie, daca ramai single mom trebuie sa te gandesti cum si daca iti permiti sa cresti copilu (si sa il trimiti 6 ani pe banii tai la facultate de exemplu)
    Cunosc pe cineva care nu isi permite sa faca pasul divortului pentru ca are salariul minim pe economie si casa in care locuieste nu e a ei. Nasol nu? Traieste o viata ingrozitoare pentru ca nu isi permite sa isi paraseasca soțul.
    Si mai e ceva, e posibil sa ii placa foarte mult meseria ei. Ceea ce iti doresc si ție!
    Legat de facultate: colegii mei de generatie care s-au dus la medicina chiar isi iubesc meseria (nu neaparat si tara in care profesează) dar da, s-au chinuit mult sa ajunga acolo. E mult de invatat, dar la final vei avea un job in care nici o zi nu seamana cu alta 🙂

  2. Neica Nimeni says:

    Ca femeie, ar trebui sa te gindesti inainte de a pui, daca iti poti permite sa il cresti in caz ca ramai single mom. Si sa te mai gindesti daca ai suficienti banuti in cont la banca incat copilul sa se poata intretine vreo 14 de ani pina termina facultatea, just in case ca ar putea ramine orfan de ambii parinti, ca nu se stie niciodata. Ca nu e prea vesel sa stiu ca va ramine frunza in vint pe la usi straine, fra nici o baza materiala care sa ii asigure un start in viata. Da’ sa-l aduci pe lume asa fara nici o plasa de siguranta in spate, din punctul meu de vedere e inconstienta crasa, iar cei care trag ponoasele sunt in primul rind copiii in cauza.

  3. Andrada says:

    M-am aplecat spre rubrica de comentarii sa-ti spun ca e extrem de misto textul. Si ca l-am citit si eu cu atentie, la 34 de ani de viata si vreo 15 de munca, caci sfaturile sunt foarte pertinente. Imi distrage insa atentia orin rubrica de comments: “Ca femeie, ar trebui sa te gindesti inainte de a pui”. Deci nu ca adult, nu ca fiinta rationala, nu ca om responsabil. Ca femeie :))) Si iote d-asta am retineri sa “puiesc” (geez, ce cuvant urat cand e folosit in sens peiorativ).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger