Una dintre cele mai amuzante situaţii de viaţă este aceea de tip “părinţii divorţaţi”. Cei care provenim din familii răscrăcite de timpuriu ştim cum e:
-Spune-i lu’ tac-tu că tre’ să-mi trimită banii de copii.
-Spune-i lu’ mă-ta că e o curvă proastă… ăăă, că o să-i trimit peste patru zile, când iau salariul.
-Spune-i lu’ tac-tu că pentru curve are bani, futu-l în găoz cu un neon ud… ăăă, că trebuie să plătim întreţinerea şi ar fi bine să ni-i trimită mai repede.
-Spune-i lu’ mă-ta să sugă toate pulile de tractorişti… ăăă, că văd ce pot să fac.
Buooon. Partea amuzantă e că relaţiile de tip “părinţi divorţaţi” au loc între orice doi oameni de pe această planetă care îndeplinesc, simultan şi obligatoriu, următoarele două condiţii:
a) sunt certaţi la sânge şi nu-şi vorbesc
b) au un prieten comun.
Şi, da, e foarte, foarte funneh să fii prietenul comun.
numa’ ieri ce-a asigurat-o fosta pe fii-mea că-s dobitoc şi nesimţit…
a adăugat totuşi când s-a calmat : “da’ e tăticul tău şi te iubeşte!” 🙂