Pepenii lui Putin

Dacă anii 2020 şi 2021 au fost compromişi pentru toată lumea de pandemie, 2022 a fost răvăşit de ambiţia lui Vladimir Putin de a transforma din nou Rusia în cel mai temut şi fioros imperiu din est şi de a restaura influenţa asupra ţărilor din fostul bloc comunist. Cu unele merge cu binişorul. Ungaria, de exemplu. Acolo nu avem ce spune, oamenii dorm cum îşi aştern.

Dar unele, ca Ucraina, depun o rezistenţă eroică şi încrâncenată, care apără securitatea nu doar a regiunii, ci a întregii aripi de est a Uniunii Europene.

Mai ţineţi minte clişeul ăla din manualul de istorie cu lupta românească la poarta de est, care apăra Europa de imperiul otoman? Realitatea istorică e că n-am fost niciodată poporul ăla hotărât şi asumat, ne-am dat cu turcii din prima, de aceea am fost “sub protecţie” – dacă ne apăram eram paşalâc, pentru că dimensiunea şi pregătirea militară otomană erau legendare – şi singurele războaie au fost în cadrul uneltirilor de la curte, când ajungea pe tron câte cineva care nu convenea sultanului, şi mai trimitea câţiva băieţi să rezolve chestiunea, să-l aşeze unde trebuie pe candidatul agreat de Poartă.

Dar divaghez lung. Ideea e că Ucraina e ţara căreia i se aplică acum acest clişeu. Ea apără o Europă întreagă de invazia rusească. Bine, adevărul e că şi invazia rusească e o umbră a fostei glorii, că nu e nici echipată, nici antrenată la nivelul vechii URSS, şi, poate ce e mai important: dacă vrei soldaţi motivaţi, le oferi condiţii. Nu le dai conserve expirate şi nu-i ţii în coteţul câinelui.

Dacă Rusia a obţinut ceva cu acest război interminabil, jenant pentru fosta putere militară care a fost odinioară, a fost pierderea respectului inclusiv din partea aliaţilor care îşi asumă public susţinerea pentru Putin.

Ieri, pe 7 octombrie, a fost ziua de naştere a dictatorului, şi, având în vedere megalomania acestuia, pe de o parte, şi cifra rotundă pe care o împlineşte, pe de alta, te aşteptai la onoruri şi fanfare în Moscova, sărbătoare naţională, copii recitând poezii de slavă şi coruri de kalinkakalinkakalinkamaia.

Surprinzător, Putin a preferat să nu. Probabil că stă cam prost şi cu banii în perioada de vreme. Îşi poate forţa poporul să lupte gratuit, dar toată propaganda rusească externă de la oameni pe care nu-i are la mână cu nimic şi care-i pot întoarce spatele oricând îl uşurează de nişte sume la care mi-e frică să mă gândesc.

A organizat un “summit informal” la Sankt Petersburg cu patru lideri de stat: Armenia, Belarus, Tadjikistan şi Uzbekistan. Singurele ţări ale fostului bloc sovietic care mai vor în vechea URSS. Can tristuţ. Nici măcar bunul lui prieten Viktor Orban, sau, mă rog, marioneta lui din prezent, Katalin Novák, nu s-au deranjat să-i zică de sănătate şi virtute, în schimb, au anunţat că o să întârzie cu plăţile, că deh, famelie mare, renumeraţie mică, după buget.

Dar inclusiv cadourile de la cei prezenţi au fost o batjocură mai mult sau mai puţin subtilă, după posibilităţi.

Alexander Lukashenko, preşedintele Belarusului, i-a dăruit un tractor. Mai exact, un voucher pentru un tractor. Acum, dacă tu vrei să pari cel mai puternic om de pe planetă şi lungeşti de şapte luni un război cu o ţară de zece ori mai mică decât a ta, tractorul ăla e ca şi cum Naomi Campbell ar primi cadou de ziua ei un set de cratiţe. Să trimiţi un gigel înapoi la munca câmpului e ca şi cum nu-l consideri bun de nimic în rest, iar complimentele şi temenelile nu schimbă cu nimic această insultă subtilă.

Ceva mai amuzant e cadoul preşedintelui Tadjikistanului, Emomali Rahmon. Rahmon i-a dăruit lui Putin un munte de pepeni aranjaţi frumos ca la serbarea recoltei în Dăbuleni. Cum au speculat în glumă nişte comentatori politici americani, numiţii pepeni pot fi folosiţi drept proiectile în Ucraina.

Istoria nu consemnează ce a primit de la ceilalţi doi preşedinţi, dar dacă era ceva remarcabil, probabil că apărea un comunicat de presă.

Acum, că duşmanii îţi urează să mori de ziua ta e ceva previzibil. Că hackerii ucraineni sparg pagina Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, uniunea militară a Rusiei şi a aliaţilor ei, să-i ureze “cele bune în ultima ta zi de naştere” e ceva previzibil. Că podul mult trâmbiţat între Rusia şi Crimeea se surpă de ziua ta e ceva previzibil, în special când tu distrugi, jefuieşti şi masacrezi de şapte luni pe pământul altuia.

Dar când propriii tăi aliaţi îţi dăruiesc un tractor şi pepeni, e modul lor de a spune să te laşi de conflicte, că nu sunt punctul tău forte, şi să treci la muncă, că plâng copiii de foame acasă.

Acum, faza ar fi amuzantă, dacă narcisismul şi nebunia lui Putin nu ar fi fost lezate repetat de războiul interminabil şi de dovezile de slăbiciune tactică şi militară pe care le-a tot dat Rusia. Abia asta poate să-l determine, în încăpăţânarea lui, să folosească armele nucleare cu care tot ameninţă de câteva săptămâni.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.