Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată remunerată.
Subliniez: dacă nu vrei să scriu despre, nu-mi trimite o poştă a redacţiei cu amendamentul “dar vreau răspuns privat”, după ce am citit un întreg roman fluviu. Există două opţiuni: vrei formatul ăsta, sau îmi recompensezi timpul. Merci de înţelegere.
Scrisorica de azi spune aşa:
Hi, girl,
Sunt o fată de 27 de ani, sunt ruptă după blogul tău şi mai ales după Poşta redacţiei şi sfaturile corecte şi sufletiste pe care le dai celor care-ţi scriu.
Eu am obţinut acum trei săptămâni un job remote. Lucrez de acasă. E superb, în special faptul că nu mai pierd trei ore pe drum, dus-întors, şi că pot lucra din vârful patului, în pijama şi papuci.
Problema e că acasă dau randament mult mai mic decât dădeam la job. Ajung să muncesc 11 – 12 ore să termin taskurile pe o zi, şi e doar vina mea, că stau pe TikTok, pe YouTube şi pe Instagram, şi pe Whatsapp, şi pe Tinder, şi munca merge mult mai încet.
Sunt un caz pierdut şi e cazul să renunţ la remote?
Te rog, dă-mi-o cum o dai la toţi proştii, nu mă ierta,
X.
***
Dragă X.,
Cred că ştii deja răspunsul la dilema ta. Dacă social media îţi afectează randamentul, închide naibii social media.
Când te apuci de muncă, indiferent dacă eşti remote, la tine în pat, sau un şef fioros te fixează din priviri, deschizi doar appurile şi paginile de care ai nevoie pentru job, te concentrezi pe ce ai de făcut şi îi dai bice. Randamentul nu vine frecând menta online. Dacă nu există un şef fioros lângă tine, trebuie să fii propriul tău şef fioros, să îţi dai bice pe interior şi să depui efort ca şi cum ai fi la birou, cu un card de angajat în mână, pe care-l foloseşti şi dacă te duci la toaletă.
Nu, nu e o glumă. Sunt companii în Bucureşti care aplică sistemul ăsta de monitorizare la sânge a pălmaşilor.
Să zicem că lucrezi pe un laptop / desktop. Poate chiar unul oferit de companie, dacă ai nimerit o firmă mişto. Nu instala nici un app de social media personală pe el, nu descărca nici un joc. Zicea Oscar Wilde că modul cel mai bun de a rezista unei tentaţii este să-i cedezi, dar eu aş zice că este să nu-i oferi nici măcar o şansă infimă să apară.
Apoi, dacă locuieşti în casă cu alte persoane, poartă foarte clar şi ferm discuţia cu ele: doar pentru că e un job remote, nu înseamnă că “sunt acasă” şi că mă-ta poate să te trimită după o pungă de paste şi un dărab de brânză până la colţ, sau iubi să te pună să-i faci cartofi prăjiţi. E un loc de muncă, vine salariul la finalul, sau la începutul, sau, mă rog, în mijlocul lunii, iar tu, când lucrezi, ai nevoie de linişte şi pace. Punct. Dacă nu stai cu oameni care să priceapă asta, poate că e momentul să te muţi singură, într-o chirie.
A treia idee e să îţi creezi un colţişor care să devină biroul de lucru. Dacă stai într-un apartament cu mai multe camere, poţi da uneia rolul de birou şi să o foloseşti doar pentru muncă. În timp, se formează în tine reflexul de a adopta o atitudine şi un focus profesional când intri în respectiva încăpere.
A patra idee e să respingi apelurile telefonice care nu au legătură cu munca. Setează să trimiţi automat “Vă rog, daţi mesaj dacă e urgent”, şi ai scăpat de foarte multă pălăvrăgeală useless şi pointless, care îţi scade randamentul.
Un mod prin care îmi filtrez eu prietenii, de exemplu, e să nu fie miţi vorbă-lungă. OK, ne vedem din când în când la o supă în oraş, povestim mai pe lung, glumim şi râdem, dar nu mă freci la cap ore în şir cu ce purtau vecinele şi cu ce ai visat noaptea trecută. Orele alea de blabla lung şi degeaba nu mi le dă nimeni înapoi.
Dacă stai într-o garsonieră, poţi crea un colţ – birou. Cu o masă, un scaun, un coffee maker şi materialele necesare pentru lucru. Oricât de intensă e tentaţia, ţii pe masa aia doar materiale necesare pentru lucru. Fără rujuleţe, farduleţe, parfumele, cărticele. NOPE. Ăla e work corner şi când te duci acolo, munceşti.
Şi ultima idee, poate cea mai importantă: găseşte bucurie în muncă. Nu, nu încerca să scapi de ea repede şi cu efort minim. Bucură-te şi caută să găseşti căi prin care s-o faci din ce în ce mai bine. Când investeşti atenţie şi efort autentic, treaba va merge cu totul altfel.
Munca remote e mişto. Eu o ador. Îmi place să am un pisic în poală. Dar munca remote NU e timp liber, iar swipeurile pe Tinder nu sunt sarcină remunerată în fişa postului.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Hei, salutare! Lorena, eu sunt de vreo 2 săptămâni vizitatoare pe blogul si am decis sa raman 😁 Imi plac mult sfaturile pe care le dai, as avea si eu nevoie de o tona. Voiam sa adaug pt cititoarea ta: ” incearca sa fii mai motivata gandindu te cat efort si timp ai pierde iar daca te ai reintoarce la munca”. Acele ore sunt câștigate daca reușești sa te mobilizezi si sa te concentrezi. Nu ar trebui sa muncesti mai mult si sa ramai legata toata ziua de job. Lucreaza putin la nevoile tale si poate vei reusi sa alungi toate ispitele. Doamne, ce n as da sa lucrez de acasa. Succes!
bine ai venit. perfect punctat.
Să muncești în pijamale de acasă e drumul spre depresie. E mișto la început, la drum lung e cea mai rea idee. Toate sugestiile din articol au sens și pot fi implementate, dar încă ceva – dacă ești atât de dependent de a avea șef (căci nu te poți disciplina singur), instalează-i un program care-ți înregistrează ecranul în timpul lucrului și la care are acces șeful/clientul tău. Astfel el poate să vadă când ai început munca, când ai făcut pauze nefirești și când ai terminat. Suntem, în general (nu toți) mai dependeți de autoritate decât am crede. Avem impresia că vrem să scăpăm de ea, iar când scăpăm ne irosim libertatea. E greu să fii strict cu tine însăți când tocmai ai primit libertate. Dar sunt programe de supraveghere dacă chiar nu poți fi propriul tău lider (deocamdată).
De acord cu tine! Am lucrat remote câteva luni si m-au epuizat spre Burnout. Nu pierdeam timpul, dimpotrivă. Acasa nu aveam noțiunea timpului si munceam prea mult:)). Așa ca am învățat sa iau cât mai puțin remote work, sa-mi organizez timpul la sânge si sa-mi impun sa arat ca la job – asta imi ridica moralul. Nu e cazul tuturor anyway. Am colegi care iubesc sa lucreze de acasa cu copiii in jur :))
da, oamenii sunt diferiţi şi cu temperamente diferite.
Sis, dacă ştii să-ţi fii tu autoritară, nu mai ai nevoie de autoritatea altuia.
Mie nu mi-a placut întotdeauna munca remote, tocmai pt ca deși dau randament foarte bun, uit sa iau pauze, iar statul cu ochii in ecrane ore întregi nu e bun. Tot așa zic si eu: sa isi creeze acasa un workspace, sa fie ca si cum ar fi la job, sa isi seteze alarme pt pauze si verifica atunci social media, dar asta înseamnă sa fii disciplinat, si sa se pregătească dimineața ca pt un job normal (shower, dress etc). Asa dacă ai un videocall ești prezentabil, nu in pijamale. Plus ca statul in pat in pijamale poate fi asociat cu relaxarea. Dacă ești artist, poate ca dimpotrivă, așa ai inspirație. Dar dacă îți funcționează mintea matematic, ai nevoie de o structura.
Foarte faine toate sfaturile, absolut de acord! As fi avut mare nevoie de ele in trecut cand lucram remote. Acum as avea nevoie de versiunea 2.0 “cum sa stai treaz 6 ore in meetinguri si sa nu lucrezi overtime 2 ore zilnic”. O adaugire micuta care m-a ajutat mult e instalatul aplicatiilor de tip “app blocker” pentru limitarea timpului petrecut pe social media. Cu astea instalate ai un timp presetat in care nu iti poti accesa aplicatiile care merge perfect pe ideea “zicea Oscar Wilde că modul cel mai bun de a rezista unei tentaţii este să-i cedezi, dar eu aş zice că este să nu-i oferi nici măcar o şansă infimă să apară.” 🙂
mulţumesc pentru ideile bune.