Azi, piesa zilei e cu dedicaţie şi shoutout pentru cititoarea şi prietena siteului Andreea Borza, care m-a făcut să râd isteric şi să ejaculez cafea pe nări direct în monitor cu următorul comentariu.
Am primit cadou o ciocolată cu 90% cacao. M-am gândit să mă porcesc combinând-o cu nush ce resturi de lichior de fructe aveam eu prin casă. (Yeah, I know, dar era Crăciun). După două pătrățele fredonam “Killing me softly”.
Sună a exact genul de petrecere ad-hoc de unul singur pe care oamenii condiţionaţi să încerce cu tot dinadinsul să se integreze în diverse cercuri sociale nu ştiu s-o aprecieze îndeajuns.
Deşi timbrul vocal şi interpretarea senzuală a lui Lauryn Hill face să pară că piesa a fost compusă de un sobor de heruvimi şi serafimi special pentru ea, realitatea de pe teren e că versiunea originală a fost înregistrată în 1973 de o doamnă numită Roberta Flack. Pe de altă parte, în 1973, mă-ta / bunică-ta era mare fană Dan Spătaru şi Angela Similea, deci nu e de mirare că n-ai auzit.
Poanta tragică e că Killing Me Softly a fost un succes atât de uriaş şi de devastator pentru The Fugees, încât nimeni nu le-a mai băgat în seamă restul pieselor. Cam la modul în care rolul JR Ewing a vampirizat complet cariera de actor a lui Larry Hagman.
Şi în pofida succesului comercial, presiunea şi neputinţa de a depăşi momentul Killing Me Softly i-a făcut pe membri să se apuce de cariere solo şi a destrămat trupa The Fugees.
Morala filozofică a poveştii: Dă-mi. Doamne, răbdare să procesez succesul, că la eşecuri am deja exerciţiu şi experienţă.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
1 Response