Povestea lui Snowflake

După ce am scris acum câteva zile despre noii adoptatori de animale, și despre ce trebuie să anticipeze ei, realist, în termeni de costuri și efort, pentru că e mai corect și față de adăposturi, și față de animăluț în sine să nu-ți iei un angajament pe care nu ai onoare-n tine să-l respecți – adăposturile consideră mica vietate rezolvată și se apucă să ocupe locul cu alt animăluț care caută ajutor, apoi vine bovina de tine că muuu, m-am răzgândit, muuuuu, totuși e efort și mie-mi place dăcât cu plua-n sus pe canapea, frecând apoteotic duda, iar pentru animăluț e un stres de nedescris să-l tot muți dintr-un spațiu în altul, ca pe hopa mitică.

Și au curs poveștile de abandon.

Una dintre cele mai șocante a fost aceea a iepurașului Snowflake, găsit de o cititoare pe nume Dora Francis.

Aceasta se plimba într-o seară cu o prietenă, când deodată, au văzut un tip care căra o cușcă, și în cușcă era puiul mic de iepure din foto. Prietena a început dintr-o dată: aoleu, drăgălașul, lugu-gugu.

Numai că, surpriză, tipul nu ieșise cu iepurașul la o plimbare sub clar de lună, ci venise să-l abandoneze. Le-a explicat celor două femei că iubita lui nu-l dorește, apoi a deschis cușca, a scos animăluțul mic, alb, și, pentru că acesta înțepenise lipit de cușcă, a renunțat la a o mai lua, a lăsat și cușca, și a tirat-o în pas de marș.

Evident, când a reieșit că iepurașul cel omg ce cute, giugiumugiu, e părăsit pe trotuar, prietenei i-a trecut cheful de drăgăleli ca oprit de telecomandă. I s-a făcut instant dor de ducă. Dar Dora nu putea părăsi suflețelul ăla mic și alb, încremenit de frică și lipit de metalul cuștii. Ar fi fost moarte sigură. Unu, că era o zonă periculoasă, cu multe animale fără stăpân. Doi, că era prea mic să se apere, să fugă sau să se hrănească singur.

Și, deși ultimul lucru pe care îl visase Dora în această viață era să devină fericita posesoare a unui iepure, conștiința a forțat-o să ia acasă mica vietate. Spre fericirea copiilor.

În primele zile, iepurașul a fost complet absent și paralizat. Probabil, nu primise urmă vagă de iubire din partea foștilor proprietari care, la cât era de mic, sigur îl cumpăraseră înainte să vină vremea corectă de a fi separat de mamă. Și, cum știm toți că se întâmplă când nu ești iubit în copilărie: te închizi atât de adânc în tine însuți, încât nici tu nu știi unde ai uitat cheia. “Am crezut că iepuraşii sunt cam prostuţi”, a spus Dora, care habar nu avea despre iepuri, cum trebuie îngrijiţi, ce să le faci, dar avea goagăl şi disponibilitate să-l folosească.

Colac peste pupăză, chiar a doua zi, s-a vădit că iepuraşul avea o boală a pielii, ringworm, care îi afecta zona din spatele urechilor. Probabil, aceasta fusese cauza abandonului. De ce să tratezi un animăluţ bolnav, când poţi, pur şi simplu, să-l arunci în stradă ca pe un obiect defect. Ringworm e extrem de contagios şi la oameni, aşa că, până la vindecare, iepuraşul a primit domiciliu temporar în carantină pe balconul închis şi primeşte tratament cu Canesten pe durata următoarelor două săptămâni.

Între timp, când a văzut că are parte de hrană, iubire şi îngrijire gentilă şi afectuoasă, iepuraşul a dovedit că nu era nici prostuţ, nici atât de absent pe cât păruse la prima interacţiune.

“Acum îmi recunoaşte vocea şi azi m-a lins pe picior”, spune Dora.

Snowflake şi Sophie, fetiţa Dorei. Momentan separaţi până se vindecă ringworm.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: