În anul lui Dumnezeu 2004, încă nu veniseră crize economice sau alte nebunii. Încă era belșug, terasele erau pline ochi vara, și toate, absolut toate, băgau să urle o singură piesă:
Era contagioasă. O fluierai și dacă o urai. Proștilor le plăcea al naibii de tare să țopăie pe ea, în timp ce deștepților le plăcea să se dea deștepți subliniind cum nimic din ce spun băieții ăștia nu se înnoadă, nici măcar accidental, într-o chestie cu sens.
Acum, retroactiv, proștii au avut dreptate.
Se vădește că textul ăsta avea totuși sens, și anume, rezuma extrem de elocvent situația politică a Moldovei vă leat 2019.
În semn de empatie și iubire, pentru toți frații de peste Prut care încearcă să deslușească ce sfânt turkish delight se întâmplă la ei în țară, le dedicăm această capodoperă de neuitat a liricii suprarealiste.
Sunt eu, Picasso.
Ți-am dat bip.
Și sunt voinic.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Sh*t They Say