Poșta redacției: Da, m-am îngrășat în perioada relației. Probleme?

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.
Şi misiva de data asta e un caz rar, când scrisoarea care vine e în replică la o scrisoare precedentă. O cititoare a văzut povestea tipului care nu mai era atras de gagică-sa în versiune dodoloață și a simțit să ne comunice niște lucruri.
De obicei, las spațiu între poștele redacției, dar aici e oarecum important să vedem ce are și o femeie de zis pe subiect.

Dragă Lorena,
Nu pot să-ți spun de câți draci și de câte spume m-a umplut tragedia de tot rahatul prin care trecea țuțulache ăla care ți-a scris data trecută. Olelei și olelei, bietul om, i s-a îngrășat prietena. Ce mare jale și chin pe capul lui, cum să supraviețuim în condițiile astea.


Eu am ieșit de câteva luni dintr-o relație lunguță, în care pot să spun sincer că am căutat să fac totul corect și să dau tot ce aveam eu mai bun, să meargă perfect. Pentru că mi se părea că omul merită, că e altceva decât vânătorul de sex random cu care te întâlnești oriunde te întorci, și că e ființa perfectă pentru mine.


Dar în secunda în care a fost sigur de sentimentele mele și ne-am mutat împreună, Lorena, invitațiile în oraș, fuga cu mașina în weekenduri prin diverse locuri frumoase, surprizele s-au încheiat. Viața a devenit un șir plictisitor de zile în care ajungeam acasă după muncă, îi propuneam să mergem undeva drăguț, sau să facem ceva interesant, dar el stătea parcat pe canapea și miorlăia că e obosit și că se relaxează la Netflix.

Și atunci, de ciudă, mâncam. Îmi mâncam frustrarea.


După câteva tentative de ieșire în oraș, soldate cu refuz, mi-am regăsit cele mai bune prietene, pe care, ca o vacă, le cam lăsasem la o parte când începusem relația cu ăsta. Și i-am zis că mă voi duce la un concert cu ele. Mi-a făcut o criză de gelozie, că vreau să ies, să mă uit la alți bărbați. Nu, am zis eu, vreau să ies pur și simplu, să mă bucur de muzică și de seara în oraș, și știu că el nu vine. A venit până la urmă cu fetele, dar a prestat un bot lung de doi metri toată seara, care ne-a stricat tot moodul. Și mie, și lor.


Am ajuns acasă și, de ciudă, am început să mănânc. Îmi mâncam, din nou, frustrarea.


Am mai încercat să ies cu fetele, pentru că asta sunt eu, o ființă socială, îmi plac evenimentele, petrecerile, spectacolele. De fiecare dată, discuții proaste, țâfnă și nervi. De parcă mă duceam să mă f. Cam o dată la două săptămâni, îmi puneam mintea să mai fie și ca mine, dar după aia stăteam botoși trei – patru zile.


Și eu mâncam. Îmi mâncam frustrarea.


Se adunau, Lorena. Oricât de mult ai iubi un om, când face numai chestii cu care să ți se pună contră și să te enerveze, e un consum nervos pe care nu ți-l pot descrie în cuvinte.
Ca să nu spun că, de câte ori voiam să merg la sală, sau aveam curs de dans, se apuca să-mi găsească îndeletnicire, să nu plec de acasă. Înainte de tipul ăsta, fusesem genul de gagică fit, care făcea regulat cursuri de dans, orice dans, kangoo jumps, pilates ȘI avea abonament la World Class, prin corporație, abonament pe care-l foloseam hardcore.

Și da, și atunci mâncam. Îmi mâncam frustrarea. 


Și miorțăia mereu că e bine să facem mâncare acasă, că aia din oraș costă, că blabla. Când gătești zi de zi, Lorena, te îngrași. Mai ales că în momentul ăla, gătești și mănânci. Îți mănânci toate frustrările.

Mulți tipi văd doar rezultatul, că tu te-ai făcut cât batoza, dar nu se gândesc că o parte din contribuție o are stresul pe care-l reprezintă prezența lor în viața ta.

Nu am nevoie de nici un sfat de la tine, știu deja că am fost idioată, ne-am despărțit și bineînțeles, am slăbit în câteva luni de la L la S. Voiam doar să-i spun ăluia că, poate, gagică-sa e grasă pentru că bagă în ea tone de alimente să-l digere cumva pe el,

X.

***

Dragă X., eu cred că ai totuși nevoie de un sfat de la mine. Nu deveni sclava dorinței tale de a fi iubita perfectă.

Multe femei închid ochii la niște rahaturi de te crucești, strict să pozeze în ochii lumii, ai ipochimenului și al lor înșiși în nevestica ideală.

Dacă ăla e conflictual și competitiv, și refuză să conștientizeze că într-o relație există două persoane, și implicit două seturi de nevoi, jetul se dă la aproximativ a treia abatere. La prima sau a doua căutăm să găsim explicații circumstanțiale gen e obosit, l-a certat șeful, îl doare măseaua, dar când unul e total surd și orb la ce vrei tu ca om, orice efort în direcția lui e, s-o punem poetic: Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt.

Felicitări pentru luciditatea târzie și kilogramele date jos.

Lorena.

Foto: Grammarly.

*

Îţi place Poşta redacţiei? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. dinu dan danica says:

    Unde-i gasiti, frate, pe dobitocii astia? (intrebare retorica evident)
    Din ce inteleg eu din povestea asta, tipul devenise un porc gelos care statea doar pe canapea la filme si astepta sa i se gateasca mancarea.
    “…și că e ființa perfectă pentru mine.”
    WTF, bine ca i-ai dat papucii.

  2. Lorena Lupu says:

    dacă ai şti câţi fac pe dracu-n patru până ajung acolo şi apoi scot nesimţirea reală la iveală.

  3. Morbo says:

    Învățătură de minte, cum să-ți afectezi negativ corpul din cauza cuiva?! Mai ales din cauza unuia care nu e neam cu tine, ca iubitul/soțul 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger