Poșta redacției: Iubita mea s-a îngrășat

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Salut, Lorena,

Te citesc de când ai început cu blogul pe Yaho, ai fost întotdeauna preferata mea. Nu am mișcat nimic pe Paypal, că nu sunt la acel nivel financiar, dar ți-am cumpărat toate cărțile. Se pune?

(Notă Lorena: Se pune unde?)

Ok, uite ce problemă am: de doi ani sunt cu o fată. O fată bună, perfectă pentru mine, înțelegătoare, o sfântă.

(Notă Lorena: aici mă aștept la “problema e că eu m-am îndrăgostit de coorva oraşului”, haha.)

E mereu iubitoare, mă susţine în tot ce fac, mă înţelege când sunt obosit şi stresat, e haioasă şi bună la pat. Dar în ăştia doi ani de când suntem împreună a început să se îngraşe din ce în ce mai mult. Cred că a pus cel puţin zece – cincisprezece kilograme pe ea.

Când ne-am combinat, mi-a plăcut că era subţirică, aşa cum e Miley Cyrus, pe care aţi postat-o pe blog zilele astea. Ştiu, ştiu, sufletul contează, dar penisul nu ştie carte. Mă atrag femeile mici şi foarte slăbuţe, iar ea acum e cât un tănculeţ.

Hai să ţi-o zic direct, şi nu mă supăr dacă mă înjuri: aşa cum arată acum, nu mă mai atrage sexual. O iubesc în continuare, e un om minunat, colega de cameră perfectă, dar nu-mi mai vine să fac nimic cu ea. Mă uit la filme porno cu slăbuţe şi caut slăbuţe pe siteuri de vchat, şi asta să nu mă simt tentat s-o părăsesc.

Pe o scară de la 1 la Iliescu, cât sunt de porc? Şi ce mă sfătuieşti să fac? Te înţeleg dacă mă înjuri şi mă faci hater de grase. Eu nu le urăsc şi nu le abuzez, pur şi simplu nu mă simt atras fizic de ele.

Dă-mi, te rog, o soluţie.

X.

*

Dragă X,

E atât de inutilă introducerea aia cu Paypalul. Nu vrei, nu dai, ce atâta mare scofală. Nu pun abonament lunar la blog, ci regim de donaţii special să las la latitudinea şi longitudinea fiecăruia în parte ce să facă şi cum.

Legat de prietena care s-a îngrăşat: zici că e o fată bună. Eşti conştient că, dacă relaţia se solidifică şi hotărâţi să faceţi copii, cum vă recomandă CPF, o să crească în alea nouă luni cât muntele Athos, şi după naştere, ar putea să rămână aşa?

Pune-ţi serios această întrebare, înainte să mergem mai departe în discuţie. Toate iubitele şi nevestele care ajung să facă copii se îngraşă, că aşa e natura sarcinii. Uterul e în cavitatea abdominală.

Uneori mă întreb dacă nu cumva, într-o primă fază a unei relaţii fericite şi stabile, femeile se îngraşă, inconştient, cu titlu de test, să vadă dacă vor păstra atenţia masculului şi când rămân gravide.

Acuma: ţie nu îţi place nicicum femeia în formatul ei prezent. Eu nu am ce morală să-ţi fac, că după cum ai spus şi tu, organul care execută acest job e neştiutor de carte şi independent de raţiune.
Nu am cum să te hărţuiesc să vrei să f*** ce cred eu că ar trebui să f***, dacă la asta te aşteptai. Eşti stăpânul propriilor decizii. Şi al consecinţelor care derivă de acolo.

Pe fată nu cred că eşti pregătit s-o pierzi. Dacă voiai asta, te despărţeai, nu îmi dădeai mie mailuri în care să-mi ceri să te înjur.

Ce aş face eu în ipostaza ta: Aş aşeza-o pe fată la un vin roşu sec (cel mai slim alcool) şi un dialog între adulţi.

Cu unii oameni merge tactica abordării directe: “Coae, te-ai îngrăşat ca vaca, de plm bagi în tine, cărămizi?”. Cu alţii merge versiunea pe după plopii fără soţ: “Ăhhm, eşti atât de frumoasă, dar parcă… poate mi se pare, dar am impresia că ai pus un pic pe tine.”

Tu o cunoşti, tu ştii care versiune merge.

Eu aş proceda aşa:

Pasul 1: Caută să afli de la ce. Întreab-o ce e diferit. Pot fi şi probleme medicale.

Pasul al 2-lea: Caută să o încurajezi în trends de lifestyle sănătoase.

Mâncaţi amândoi salată cu piept de pui la grătar. Gătiţi împreună mâncare low-cal. Beţi amândoi apă plată cu lămâie. Mergi cu ea la alergat şi încurajeaz-o cu impuls pozitiv, aminteşte-i ce sex pasional făceaţi în primul an de relaţie.

Slăbitul e un chin. Ţi-o zice mama slăbitului. Fii cu ea în efortul ăsta, dacă alege să se bage. Poartă această luptă cu armele iubirii şi sprijinului, nu cu ale băşcăliei şi a detaşării.

Oferă-i o floare, un bilet la trupa ei preferată, un parfum, când încep să se vadă rezultate. Să simtă că succesul ei e sărbătoare pentru tine.

Dar fi pregătit şi pentru revers: asta sunt eu, Gigele, şi dacă nu mă placi, problema ta. Caz în care problema se va rezolva simplu: ea o să plece, o să te înjure vreo două luni la cunoscuţii comuni, apoi o să cunoască pe unul atras specific de fete grase şi o să-i facă copii obezi.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Îţi place Poşta redacţiei? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. Vlad says:

    Nu, nu esti porc ca te atrage o anumita tipologie feminina.
    Eu nu cred ca vreo femeie se ingrasa ca test si daca o face, “merita” sa fie parasita pentru ca nu are toate tiglele pe casa.
    Si barbatii si femeile au tendinta sa se ingrase cu varsta, mai ales daca considera ca prezenta partenerului li se cuvine.

    Si daca o parasesti si “te combini” cu alta mai subtirica, nu ai nici o garantie ca nu se ingrasa si ea si poti ajunge peste cativa ani fix in aceiasi dilema, asa ca nu pierzi nimic daca discuti direct cu ea despre ce te supara.

    Dar am mai auzit textul asta la alti barbati si de foarte multe ori isi fac iluzii: nu pentru ca s-a ingrasat 10kg nu mai sunt atrasi de partenera ci pentru ca dupa 3-5-10 ani, e normal sa nu mai fii fizic atras la fel de mult de aceiasi persoana.

    Si un sfat de la un barbat insurat, a carui sotie s-a ingrasat in sarcina 20kg+ (si le-a si dat jos fara sa-i fac vreun repros o singura data): nu zic neaparat sa renunti la pornografie, fanteziile sunt fantezii, toti barbatii se uita la porn, bla bla bla, dar pornografia ca mecanism de compensare are rezultatul opus — oricat de slaba ar fi prietena ta, nu o sa poata concura cu cele nshpe mii de modele porno.

  2. dinu dan dino says:

    da-i papucii ASAP. Din cate inteleg sunteti tineri amandoi, nu va fi o tragedie, aveti timp si chiar e recomandat sa schimbati multi parteneri pana cand te hotarasti sa te “asezi”

  3. Ratacind pe net says:

    Ah, Lorena finuta cu raspunsurile ca de obicei
    Eu i-as spune mai simplu: Pe lumea asta si intr-o relatie sunt lucruri mai importante (sau la fel de importante) decat paula ta.
    Faptul ca pentru tine felul in care arata pare sa fie mai important decat persoana in sine si placerea de a fii cu ea (chiar daca in rest tipa e impecabila) spune multe.
    Daca iti pasa de tipa cat de cat, las-o, e mai bine pentru ea decat sa isi iroseasca timpul cu un carnat superficial ca tine. Cu siguranta se va gasi cineva care sa aprecieze calitatile ei, asa, cu 10 kg in plus.

  4. Mihai says:

    Nu o iubesti. Daca o iubeai cu adevarat, nu conta ca s-a ingrasat. Pe de alta parte, poate fi si ce zicea Lorena, probleme de sanatate. Depinde foarte mult DE CE s-a ingrasat. Unii oameni se ingrasa pur si simplu din nesimtire (cunosc din acestia). Personal, am intalnit doua categorii: fie oameni care au intalnit partenerul dorit, si nu le mai pasa cum arata pentru ca se gandesc ca nu vor fi parasiti niciodata, ca au “legat” partenerul prin casatorie / copii etc, fie oameni care au foarte multi bani, si nesimtirea aferenta (adica, eu am bani garla / sunt cutare smecher/a etc, asadar nu are nicio importanta cum arat si nici de bun simt nu am nevoie, ca lumea ma pupa in … si asa obez/a). In cazul prietenei tale, nu pare sa fie vorba de niciuna dintre situatiile astea, insa tu daca stai cu ea vezi ce mananca si daca a inceput sa indese amandine in ea la 12 noaptea. Repet, pot si si efecte secundare ale unor medicamente. Stiu pe cineva care s-a ingrasat 3 kg in 4 zile in care a luat un anumit medicament, in prospectul caruia nu scria ca ingrasa, fara sa schimbe absolut nimic in regimul alimentar sau in stilul de viata. 3 kg in 4 zile! Este enorm. Din fericire s-a prins si a interrupt tratamentul, iti dai seama ce se intampla daca ar fi continuat. Sunt categorii de medicamente care ingrasa clar, antidepresivele, anticonceptionalele, tratmentele cu hormoni, tratamentele cu cortizon, etc. Astea din urma ingrasa dramatic. Vezi ce se intampla cu ea, vorbeste cu ea. Insa repet, nu vreau sa sune a cliseu de prost gust insa, daca o iubeai cu adevarat, nu conta. Tie iti place comoditatea relatiei, faptul ca e o persoana placuta cu care esti linistit, nu te streseaza si te sustine, adica ti-e bine asa, esti ca la mama acasa, ca sa zic asa, insa… NU o iubesti.

  5. Lorena Lupu says:

    Şi asta vine de la un bărbat, nu de la o femeie.

  6. Mihai says:

    Clar 🙂

  1. June 10, 2019

    […] ne distrăm. Şi misiva de data asta e un caz rar, când scrisoarea care vine e în replică la o scrisoare precedentă. O cititoare a văzut povestea tipului care nu mai era atras de gagică-sa în versiune dodoloață […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger