Lucruri pe care trebuie să le ştii, când adopţi un animăluţ

Am izbutit performanţa de a fi banată în prezent pe toate cele trei conturi (lol, cineva chiar stă şi mă raportează status cu status, comment cu comment, ceea ce mie mi se pare un consum uriaş de timp şi de energie, pe care le puteai uşor investi într-un job real, sau doi-trei copii, sau, habar n-am, un pogon de viţă de vie şi să-ţi produci propria marcă de vin indie, şi mai câştigai şi bani.)

Stau din nou musafir pe contul Andreei şi, cum ea e în câteva grupuri de salvare, îngrijire şi facilitarea adopţiilor pentru animăluţe fără stăpân, văd o situaţie care se repetă pe toate, la interval de câteva zile, şi simt nevoia să scriu despre asta.

Această situaţie e: au venit Gigel, Ţiţica, sau Gigel împreună cu Ţiţica, au adoptat un câine sau o pisică, aoleu ce drăgălaşi, inimă, inimă, inimă. Apoi, peste patru zile sau o săptămână, Gigel sau Ţiţica reapar, ofuscaţi fleaşcă, şi returnează pisica sau câinele pentru că a) miaună b) latră c) îşi fac nevoile d) nu se joacă când am eu chef să se joace e) nu ştiu, nu sunt din localitate.

Taman de aceea, acest articol este pentru oameni care respiră pe gură. Dacă ştii deja tot ce urmează să scriu aici, dă x din colţ şi revino mâine. Cineva, însă, trebuie să-i pună în temă şi pe aceştia cu următoarele:

A. Există cărţi de colorat pentru copii. Alea îţi arată cu poze că pisica face miau, câinele face ham, vaca face mu, porcul face groh şi aşa mai departe.

Şi, da, e adevărat, animalele nu-s radio, să le opreşti apăsând pe un buton. Sunt fiinţe vii cu nevoi şi dureri proprii. Se poate ca un căţel sau un pisoi să aibă noaptea la 3 un atac de anxietate în casă nouă, sau să plângă pur şi simplu de dorul maică-sii, şi să dea concert. Poţi să-l iei în braţe să se liniştească, poţi să-i dai ceva bun să molfăie şi să uite, sau poţi să iei o jucărie şi să le distragi zece minute atenţia.

Works every time.

Când adopţi un companion, e ca adopţia unui copil, dar la o scară mai mică. Fiinţa aceea nu va exista doar să te distreze. Devii în anumită măsură părinte şi trebuie să le înţelegi problemele şi nevoile.

B. Animăluţele mici sunt mai cute, dar au o energie debordantă şi un chef de stricăciuni cum n-ai văzut.

“Vrem neapărat un puiuuuuţ că e aşaaa de drăgălaş.”

Chiar ieri, am auzit o conversaţie în metrou: “Da, fată, l-am dus la ţară. Păi cum, fată, o săptămână şi deja mi-a ros pantofii şi preşul de la intrare? Dacă acum face aşa, ce va face când va fi mare?”

Răspuns: CE ÎL EDUCI TU SĂ FACĂ.

Puii, de orice specie ar fi, sunt curioşi, puşi pe făcut tâmpenii şi doldora de spirit de iniţiativă prost înţeles. Pisiceii o să zgârie tot ce ai în casă şi o să dea jos obiecte de pe mese să se distreze ce frumos se sparg. Pentru ei e funny. Căţeluşii o să molfăie orice, de la tocuri stiletto din piele naturală la picioare de masă. La maturitate, şi dacă îi educi adecvat, 80% din năzbâtii dispar de la sine.

Soluţia e să-ţi ţii obiectele pe care nu le vrei sparte şi pantofii în dulapuri şi cutii, sau să-ţi asumi că aşa sunt ei la vârsta asta şi nu ai ce face, decât cel mult să le dedici o oră de joacă în plus, să-i oboseşti.

C) Animăluţele fac pipi şi caca, exact ca tine.

Acum patru zile, eram în taxi. Şi am nimerit un taximetrist cu chef de vorbă. Mi-a povestit că e supărat, că a găsit el un pui de pisică foarte frumos, “cu dungi” şi l-a luat acasă. În primă fază, gagică-sa l-a plăcut şi ea, apoi s-a supărat că pisoiul a făcut pipi pe covor şi “a scăpat de el”. Mi-a fost frică să întreb ce înseamnă mai exact “a scăpat de el”.
Am întrebat însă dacă i-au luat litieră şi nisip. “Păi nu ne-am gândit şi la asta”.
Şi atunci? Cum se presupunea că îşi va face pisoiul nevoile?
“Să se ceară afară, cum făcea motanul bunică-mii, la ţară”.
Deci, stai. Dacă nea Gore de la ţară ştie să cosească fânul, tu te aştepţi şi de la Mirciulică de 5 ani de la Bucureşti să facă acelaşi lucru?
Motanul bunică-tii avea o rutină de viaţă formată în ani de convieţuire cu bunică-ta. Dacă adopţi un pui şi-l duci în apartamentul tău de la etajul 6, soluţia e să îi iei litieră şi nisip. Nu să te aştepţi să ia liftul, să deschidă uşa blocului cu cartela de interfon şi să facă pipi în grădină, apoi să revină pe acelaşi traseu.

Valabil şi pentru căţei. Sau îţi faci timp să-i plimbi la intervaluri rezonabile, sau ţi se vor pişa pe covor. Nu e răutate, sunt nevoi fiziologice normale.

D) Animăluţele lasă păr. Mult păr.

Şi aici mă refer specific la cazul de proastă care vrea animăluţ cu păr semilung, că “par mai pufoase”, apoi îl returnează că trebuie să dea în fiecare zi cu aspiratorul.
Animăluţele presupun un anumit volum de muncă. Prin mâncarea specifică pe care o consumă, prin curăţenia pe care trebuie să o faci perpetuu după ele, prin faptul că uneori au scaun mai moale, exact ca noi, şi trebuie să le desprinzi cu mâna un dingleberry răzleţ care le mai flutură la fund, că periodic vomită şi trebuie să ştergi tu cu prosoape de hârtie şi apă călduţă ce au vomitat şi aşa mai departe.

Dacă nu-ţi convine partea asta, cumpără-ţi ursuleţ de pluş şi joacă pretend cu el.

E) Animăluţele se îmbolnăvesc periodic şi da, e cazul să le duci la veterinar şi să dai bani.

Într-o seară, mă ia la pisălogeală privată unu. “Lorena, am luat un pui de pisică de pe stradă şi are diaree. Ce fac s-o opresc”.
“Te uiţi pe net, cauţi clinică veterinară nonstop şi-l duci acolo”, am răspuns eu.
La care ăsta pune o întrebare de mă lasă perplexă.
“De ce eşti aşa?”
Eu, like wtf?
“Aşa, cum?”
“În loc să mă ajuţi, mă pui să dau bani la veterinar. Tu sigur faci ceva cu Pulică atunci când are diaree”.
“Da. Îl duc la veterinar”.

Şi ăla îmi dă block.
Evident, blockul prostului vine mai mult ca un compliment, dar mă îngrijorează ce s-a întâmplat cu puiul ăla de pisică pe care prostul zgârcălău nu voia să-l ducă la veterinar. Diareea unui pui poate avea 478908765424567887654 de cauze şi numai un doctor bun poate să vadă ce are şi să-i recomande tratament adecvat. În plus, dacă puiul are viermi intestinali, ce faci? Îi extragi tu din curuleţ, unul câte unul, cu penseta?

F) Animalele au şi ele toane, exact ca oamenii.

Uneori, nu au chef de joacă şi e perfect normal. Uneori nu au chef de mângâieri şi e perfect normal. Uneori, tu lucrezi de sar scântei din tastatură, iar ele îţi sar în poală şi te distrag, e perfect normal. Eu scriu acum acest text cu o singură mână, de exemplu, cu cealaltă flutur o sfoară cu un guguloi de staniol pe la nasul lui Pulică, care acum a decis că vrea joacă. Şi asta e perfect normal.

Nu vă aşteptaţi la ele să fie sclavii toanelor noastre. Ain’t gonna happen. Mai degrabă invers.

Acestea fiind lămurite, gândiţi-vă bine dacă vreţi un animăluţ, şi asumaţi-vă că aveţi de făcut anumite investiţii, sacrificii şi compromisuri. Să vii dintr-un loc al misecuvenismului şi al aroganţei nu funcţionează.

Foto: pixabay.com.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Ady says:

    iar în cazul cățeilor mici, când se bucură de ceva vor scăpa câțiva stropi de pipi, chit că abia s-au întors de la plimbare (ca să nu zicem că până nu e completă schema de vaccinare nu trebuie scoși afară). vezica lor nu e perfect maturizată și nu pot controla tot, și bucuria și pipi-ul. 🙂

  2. Mihai says:

    Niste dobitoci. Astia care iau animale si le tin o vreme, apoi le arunca in strada, ar trebui sanctionati grav. Un pisoi nascut si crescut pe strada se adapteaza si are mari sanse de surpavietuire, unul crescut in apartament si apoi aruncat in strada e victima sigura, nu stie sa se descurce, sa caute mancare, sa se bata cu alte pisici, sa se fereasca de masini, etc. E o responsabilitate imensa sa iei un animal, munca, cheltuiala, bataie de cap, exact cum ai spus, de fapt el e stapanul. Si cand pleci in concediu, trebuie sa stii cui il lasi, si daca nu ai cui, trebuie luat in calcul bugetul pt hotel.

  3. Lorena Lupu says:

    Exact. Bine spus.

  1. June 9, 2019

    […] ce am scris acum câteva zile despre noii adoptatori de animale, și despre ce trebuie să anticipeze ei, realist, în termeni de […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: