O tendinţă extrem de periculoasă pe care o văd în ultima vreme e voluptatea de a acuza şi de a ţine degetul întins.
Desigur, suntem sub o presiune teribilă, zilnic ne mai vine câte o ştire cu ce mizerii au mai făcut Dragnea şi compania, sau, cum e azi, ştirea aceea cu Gheorghe Falcă, primarul Aradului, care ţine blocate toate semnăturile arădene din campania Fără Penali, în încercarea de a sabota iniţiativa. Lucru care ne dovedeşte cu supra de măsură că PNL e tot un fel de PSD, dar pe scăunelul din dreapta.
Şi atunci, defularea omului de rând e sub formă de găsire perpetuă de vinovaţi, de oiţe negre, de “EXPOSED!!!”, de “CANCELED!!!”, sau, pe româneşte, de “DESFIINŢAT!!!”, de oprobriu public agresiv, isteric şi infinit de umilitor.
Uneori, pe bună dreptate. Oameni care iniţiază şi susţin demersuri precum acela al Coaliţiei pentru Trimis Femeia la Cratiţă merită înjuraţi până-n pânzele albe.
Şi uneori pentru motive discutabile. Dau un exemplu. Anul trecut, o companie americană de cosmetice pe nume Tarte a lansat un fond de ten numit Shape Tape, cu foarte multe opţiuni pentru tenuri deschise şi numai trei pentru tenuri închise. Şi s-a stârnit pe YouTube un scandal cât casa, cu toţi vloggerii de beauty plini de spume şi foarte gălăgioşi în a spune companiei Tarte ce să facă cu propriii lor bani. Asta în timp ce pe piaţă sunt nşpe mii de companii care oferă produse speciale pentru populaţia de culoare, iar lor nu le spune nimeni nimic.
Părerea mea?
Fiecare companie, firmă, artist, figură publică etc. are dreptul să ţintească spre publicul pe care îl preferă, şi cui nu-i place, să nu cumpere. E fix atât de simplu. Nimeni nu s-a născut cu obligaţia de a servi toată omenirea, şi firmele nu sunt iisuşi pogorâţi din ceruri, ci nişte asociaţii de oameni care vor să obţină profit dintr-o activitate.
Hai acum să trecem la subiectul pe care-l aşteptaţi din titlu: concertul lui Bittman din sectorul 5.
Ţin să menţionez din start: primării controlate de PSD au finanţat sute de mii de zile ale oraşului, festivalurile berii, festivalurile cârnaţilor, târguri de Crăciun şi aşa mai departe. Majoritatea artiştilor care îl spurcă acum pe Bittman au fost şi ei solicitaţi să presteze public la astfel de evenimente.
Pentru că banii pe care-i iei nu sunt din buzunarul direct al lui daddy Dragnea. Sunt din bugetul local, ceea ce înseamnă că în definitiv, eşti angajatul poporului, şi ai venit să distrezi poporul. Partea asta sper că ne e clară tuturor.
Bun.
Ce a greşit Bittman la acel concert? Faptul că a început să curlingăie primăria locală. Să facă frumos când CHIAR NU ERA CAZUL. Oamenii ăia nu fac nimic să ridice sectorul 5 din buda în care l-a băgat Vanghelie, şi dacă ei intermediază un contract între tine şi popor ca tu să distrezi poporul, chiar nu ai de ce să te temeneşti la ei. Din niciun punct de vedere.
Dar ce deosebeşte nişte vinovaţi de alţi vinovaţi e modul în care aceştia răspund când sunt traşi la răspundere.
Să-l luăm de exemplu pe Dragnea.
De doi ani, de când PSD a ajuns la guvernare, insistă în a ignora furia populară şi în a modela legile patriei în aşa fel, încât să se menţină cramponat de putere şi menajat de răspunderea legală în privinţa propriilor fapte. Zero comunicare în privinţa acuzaţiilor care îl privesc, zero regret, zero asumare a responsabilităţii.
Şi reacţia poporului e “Muie Dragnea”.
Firesc.
Bittman, în schimb a înţeles ce i se reproşează. Şi a hotărât SĂ FACĂ CEVA ÎN PRIVINŢA ASTA.
Se aude şi în fund, la taxatoare?
Am zis: SĂ FACĂ CEVA ÎN PRIVINŢA ASTA.
Hai încă o dată, că nu e greu.
SĂ FACĂ CEVA ÎN PRIVINŢA ASTA.
Reacţia poporului? Tot “Muie Bittman.”
Ce obţinem astfel? Doar faptul că încurajăm comportamentul primei categorii.
Dacă opinia publică nu învaţă să ACCEPTE GRAŢIOS scuze şi părere de rău, atunci când acestea se manifestă, opinia publică va fi direct vinovată de înflorirea neo-nazismului.
Bittman a decis să îşi exprime părerea de rău nu doar prin mesaj frumos pe Facebook, ci a şi propus să doneze onorariul DIN BANII POPORULUI, să-l direcţioneze spre asociaţia Dăruieşte Viaţă. Care au ca obiectiv să facă un spital. Să salveze vieţi. 11.000 de euro e o sumă considerabilă. Dacă stai s-o aduni din donaţii populare, îmbătrâneşti aşteptând.
La care, Dăruieşte Viaţă a avut o atitudine de cuconet ofuscat de o propunere pecuniară şi a zis ceva de genul “Ia-ţi banii şi du-te, eu nu sunt din aceea”.
De ce să oferim unui om ocazia să se revanşeze, să îşi admită şi corecteze greşeala, dacă e mai interesant să fim înalte instanţe morale hăulitoare?
Întrebarea mea în acest punct este: Care e diferenţa dintre voi şi dacopaţii creştini habotnici, ăia care vin să ţipe la mine că a scrie cu argou e păcat şi o să ard în iad?
Din unghiul dacopatului creştin habotnic, faptul că eu scriu cu poolă şi mooie e la fel de grav ca faptul că Bittman a dat o limbuţă la anus pesedist.
Şi atitudinea e aceeaşi. “Uăăă, ură eternă, moarte, împuşcă-teee, fă cancer tu şi toată familia ta!”
Nu se poate trăi în societate aşa, vânând perpetuu următoarea gafă a cuiva, şi ţinând fără încetare un deget acuzator îndreptat spre ultimul care a zis o prostie minoră. Că da, pe scara largă a greşelilor şi a vinovăţiilor, câteva complimente sunt o prostie minoră, mă scuzaţi că o spun.
Mai ales când vinovatul se oferă benevol să le plătească cu 11.000 de euro destinaţi unei cauze nobile.
“Văd în atitudinea lui Dăruieşte Viaţă un semn de normalitate!” vitupera cineva.
Ăăăă, încă o dată, care e obiectul de activitate al lui Dăruieşte Viaţă? Împărţirea de verdicte şi separarea celor buni de cei răi? Nţ, pentru asta există Tribunalul Bucureşti.
Dăruieşte Viaţă şi-a propus, cum îi zice şi numele, să salveze vieţi. Şi semnul de normalitate ar fi fost să începem să diferenţiem vinovaţii pe care-i doare la bască de cei care-şi asumă şi-şi dreg păcatele, şi să începem să oferim şanse celor din a doua categorie.
Altfel, toţi vom face într-o zi câte o tâmpenie şi vom trece la “vinovaţi”.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Da, nu mai poate sa faca omul o firma in care sa angajeze doar albi, pentru ca asa vrea muschiul lui, sau un film la hollywood in care sa distribuie doar albi pentru ca ii sar handicapatii PC in cap. Tirania minoritatilor.
Pai si Daruieste Viata sunt privati care fac ce vor.
Nu stiu ce sa zic, in anii 30 opinia publica oferea frecventabilitate nazistilor, incurajandu-i astfel. Acum, daca esti radical cu genul lor, incurajezi neo-nazismul?
E o chestie totusi , sa le dai semnal ca daca pupa in cur partide dubioase nu au cum sa-si stearga rapid imaginea aruncand cu bani. S-o strange greu 11000, dar raportat la un spital sunt o suma simbolica. Poate prin chestia asta m-au convins pe mine si pe inca o suta sa donam, in medie, 100 de euro.
Poate ați torsionat un pic cam mult refuzul ”cuconetului” de la Magic Home. Părerea mea este că pur și simplu au reacționat instinctiv în contextul acestui scandal. Fiindcă mai mereu se vor găsi cârcotași și din tabăra cealaltă care să opineze că un proiect de înaltă ținută morală este viciat de bani oneroși etc .Mă rog, opinii și opinii! Poate discreția ar fi fost mai benefică pentru proiect. Pe de altă parte, Bitman & co. vor mai avea parte de înjurături chiar dacă vor face donația cu bună credință. Până când memoria colectivă se va dilua spre relativă uitare. .