Poşta redacţiei: Avortul la bărbaţi

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată remunerată. Subliniez: dacă nu vrei să scriu despre, nu-mi trimite o poştă a redacţiei cu amendamentul “dar vreau răspuns privat”. Există două opţiuni: vrei formatul ăsta, sau îmi recompensezi timpul. Merci de înţelegere.

Scrisorica de azi spune aşa:

Dragă Lorena,

Ţi-am admirat întotdeauna inteligenţa şi logica. Sunt un tip, am un job de middle management într-o corporaţie şi o viaţă ok, deci nu am frustrări şi pot aprecia o femeie talentată şi cu cuvintele la ea.

Am citit articolele tale despre avort şi îţi dau dreptate. Femeia are tot dreptul să decidă dacă nu vrea un copil. Costă mulţi bani să creşti un copil, nu mai ai timp de nimic, trebuie să renunţi la o grămadă de lucruri şi nu e ok să se întâmple asta într-un moment în care nu eşti pregătită.

Dar uite problema mea, Lorena. Dacă un gigel ca mine o lasă gravidă din greşeală pe una, iar aia vrea copilul, toată lumea devine pro lifer cu bietul om. Dacă ţi-a plăcut să te f***, îţi asumi, asta e, ghinion, dacă îţi place p***, plăteşte şi aşa mai departe.

Mie nu mi se pare corect faptul că, dacă femeia nu vrea sarcina, îl scoate afară, indiferent ce crede tatăl copilului, iar dacă femeia vrea sarcina, îl ţine, indiferent ce crede tatăl copilului.

Şi noi avem momente când nu avem bani, sau vrem timp pentru noi, sau avem alte planuri, iar astea ar trebui să conteze aşa cum contează ale femeii.

Tu ce crezi despre asta?

Poţi să mă înjuri, că nu mă supăr. Mă excită să mă înjure o femeie dezlănţuită, haha.

X.

***

Dragă X.,

Dacă vrei o sesiune profesională de înjurat, book me and pay me, lol.

Dar să vorbim serios: da, înţeleg. Eu personal nu aş impune un copil unui om care nu îl vrea. Eu personal am fost un copil băgat pe gât cu sila unui bărbat de o femeie care nu se simţea iubită de respectivul bărbat şi avea senzaţia că un copil o să-i creeze ăluia sentimentul obligaţiei.

Pe când mă asmuţea împotriva lui taică-meu, maică-mea îmi tot spunea: Ştii că taică-tu nu te-a vrut?

(De fapt, nici ea nu mă vrusese. Nici ea nu îşi dorise cu adevărat un copil. Îşi dorise un instrument de manipulare şi şantaj.)

Asta până când am crescut suficient de mare s-o întreb: Deci, omul ţi-a spus deschis că nu vrea copii, iar tu i-ai încălcat voinţa şi m-ai îndesat pe gâtul lui, şi cumva se presupune că tot el e ăla rău în această situaţie?

Chiar nu cred că e ok să legi un bărbat de tine cu un copil. Cineva care te iubeşte, te iubeşte pur şi simplu. Cineva care nu te iubeşte, nu te iubeşte şi gata. Iar un bărbat care nu e pregătit de un copil nu e pregătit şi punct, şi are dreptul la priorităţile lui.

Dar iată de ce cred că există această inechitate.

Omul care trebuie să fie cu adevărat pregătit, pentru că va căra grosul responsabilităţii şi al muncii, e femeia.

Ea va purta sarcina, ea va suporta naşterea, ea va hrăni fătul cu laptele ei, ea va face mare parte din munca de îngrijire a noului-născut, ea va avea relaţia aceea cu totul specială cu pruncul, ea îi va alina durerile, ea îl va îmbărbăta dacă se loveşte, sau ia prima notă proastă, şi aşa mai departe.

Dacă bărbatul nu doreşte să se implice în viaţa copilului, participarea lui se reduce la o sumă lunară. Şi zero bătaie de cap. Iar dacă te tot faci că uiţi s-o trimiţi, femeile mai orgolioase o să zică: Ia mai dă-te în morţii tăi că nu stau eu să mă milogesc cu basca în mână să trimiţi tu bani, boul dracului.

Un copil creşte foarte bine în absenţa fizică a unui tată, ca dovadă sute de mii de adulţi din familii formate din mamă şi bunică. De aceea râd când îi aud pe idioţi cum nu cred în familii de acelaşi sex. Mă-ta şi bunică-ta nu erau de acelaşi sex, prafule?

Sigur, ideal e să aibă doi părinţi care să se susţină unul pe celălalt şi să fie martorul unei relaţii fericite, să înveţe cum arată afecţiunea şi cooperarea reală. Dar de crescut, creşte şi în prezenţa mamei şi atât.

Dar foarte puţine mame îşi permit luxul de a pleca în lume, de a lăsa pruncul în îngrijirea tatălui şi de a trimite lunar pensie alimentară.

Pentru că rolul celor doi părinţi e atât de disproporţionat în context, e mai important să vrea femeia copilul, cel puţin la nivel social.

La nivel individual, îţi dau perfectă dreptate. Dacă un bărbat îţi spune că nu e pregătit pentru copii, tu, femeie, (sau orice alt gen, nu contează, lol), respecţi asta, aşa cum vrei ca el să respecte decizia ta de a nu face copii din diverse motive.

Dar în definitiv, şi la animale, ceasul biologic al femelei setează programul de înmulţire. Csf, ncsf. Poate, dacă evoluează ştiinţa şi apare opţiunea transplantului de sarcină asupra tatălui, se democratizează şi aceste decizii. I am all for it, pentru că rolul biologic şi social al femeii NU mă interesează.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading