Meditație despre meditații

by Lorena Lupu

Citesc de dimineață o știre, care spune că Ministerul Educației încearcă să interzică opțiunea de a face meditații la o materie cu profesorul repartizat de către școală să îți predea numita materie. Și mi se întâmplă rar, dar iată, sunt și eu de acord cu un proiect de lege.

Legat de meditații, maică-mea, care ura cu pasiune ideea de a da bani pe orice ținea de mine, a setat clar cum stă treaba: Mergi deja la școală, ai un profesor, ai manuale, dacă nu înțelegi ceva, întrebi la oră, nu îți plătesc nici o meditație, punct.

Pe moment, a fost incredibil de frustrant, pentru că toată lumea lua meditații. Dar după aceea, am luat manualul de matematică în mână și mi-am spus: Eu te voi birui pe tine, nu tu pe mine.

Am recitit teoria de cincizeci de ori, până când am înțeles-o, apoi am urmărit modul de rezolvare al exercițiilor până când am asimilat mecanismul și odată ce am înțeles materia cu propriul meu cap, am început să excelez la ea, să merg la olimpiade și să meditez eu copii, ceea ce însemna money money money, much needed money, pentru că, așa cum am punctat mai sus, maică-mea ura cu pasiune ideea de a da bani pe orice ținea de mine.

Uneori, mă gândesc că, dacă am o calitate pentru care ar trebui să-i mulțumesc celui de sus, e însăși reziliența de a face din kkt bici, în special când kktul vine valuri-valuri și nu se mai oprește. Deja aș putea deschide atelier de bice cât să deservesc comunitatea BDSM din tot estul Europei.

Bun. Deci, din politica “sunt prea chitră să-ţi plătesc meditaţii” putea ieşi încă o gâscă retardată care să se bucure că găseşte loc de muncă la primul butic din colţ sau un olimpic care să-şi câştige propriii bani de buzunar din meditaţii şi eu am fost versiunea a doua. E adevărat, nu m-a complimentat nimeni pentru asta la acea vreme, pentru că acest gest ar fi presupus nişte părinţi cărora să le pese.

Dar revenind la proiectul de lege precizat mai sus: foarte smart obligaţia de a alege alt profesor decât cel de la clasă. Şi iată de ce:

a) Dacă grosul banilor vine din private, nu-ţi mai dai interesul la clasă. Ba mai mult. Faci în mod deliberat muncă de mântuială, să forţezi oamenii să pay up, buttercup.

Şi poţi condamna cadrul didactic care alege să procedeze în acest mod, sau poţi condamna salariile mici din învăţământ, care obligă profesorii să se bazeze pe meditaţii, aşa cum chelnerii se bazează pe bacşişuri. E nedrept şi e aiurea să laşi o categorie profesională la mila clientului, şi apoi să te miri tot tu că numita categorie profesională va stoarce bani din client în toate modurile posibile.

b) Automat îi favorizezi pe cei care plătesc meditaţii.

Îmi amintesc, pe când eram copil, cum profesorii erau mult mai tandri şi mai comunicativi cu acei copii care veneau la meditaţii, cum îi ascultau cu mai multă bunăvoinţă şi le puneau note mai mari fără să-i frece prea tare la icre, şi îmi amintesc cât de frustrant era. Pentru că le-aş fi solicitat şi eu serviciile, dar dacă nu mi se punea buget la dispoziţie, csf, ncsf.

E dureros pentru un copil să fie tratat ca mai puţin valoros strict pe criteriul zgârceniei părinteşti, adică ceva ce nu puteai influenţa cu nimic. Suferi ca un câine. Copiii nu sunt de vină că nu au bani, că sunt tunşi urât, că poartă haine sărăcăcioase, că au rechizite vechi şi uzate, şi restul chestiilor pentru care unii sunt atât de crunt discriminaţi şi dispreţuiţi în şcoli. Deciziile astea le ia un adult pentru ei.

Şi partea pozitivă a acestui proiect de lege e dispariţia favoritismelor. Dacă profesorul nu meditează pe nimeni din propria clasă, va trata pe toată lumea în mod egal.

c) Şi alte beneficii

Mi-amintesc un scandal de acum câţiva ani, cu un profesor care avea o aventură cu una dintre elevele lui de la clasă, pe care le şi medita. Şi realitatea e că adolescentele sunt vulnerabile la modele masculine autoritare, iar copila aia petrecea prea mult timp cu bărbatul respectiv. Îl vedea şi în şcoală, zi de zi, îl vedea şi acasă, de nu ştiu câte ori pe săptămână.

Pe de altă parte, cu un profesor de la alt liceu, e mult mai uşor să ţii treaba protocolară şi bazată strict pe studiu.

În concluzie:

Un proiect de lege care combate discriminarea şi favorizarea pe criterii financiare este o idee foarte bună. Mai ales că şcoala e oficial gratuită. Nu are de ce să fie primul mediu în care eşti marginalizat pe criterii care nu au legătură cu performanţa ta.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.