Stăteam ieri de vorbă cu o prietenă şi îmi zice:
-Băi, e ciudat. Îmi fură pisica brânză din farfurie şi nu am o problemă cu asta.
-Aaa. Eu dacă mă uit la un film pe laptop, şi ţin un sandviş în mână, şi uit de sandviş, Pulică al meu mi se urcă-n poală, îmi pune lăbuţele pe umeri şi-mi mănâncă liniştit sandvişul.
-Şi tu ce faci?
-Alt sandviş.
-Dar dacă îmi ia un alt om din farfurie, mai ales fără să-mi ceară, mă enervează îngrozitor.
-Ştiu. Eu îi întind farfuria şi zic: te rog, termină tu. Şi dacă suntem la restaurant, îmi comand altceva, iar dacă suntem în casă, iau altă farfurie, povestesc eu.
-Oare de ce suportăm de la pisicile noastre mult mai multe decât am suporta de la alţi oameni?
-Ăăă. Poate pentru că de la pisici nu avem aşteptări. Sunt animale simple. În schimb, de la oameni ne aşteptăm să aibă creier şi maniere, să ne respecte şi să nu ne invadeze teritoriul personal.
-Eu cred că e mai simplu, zice ea. Le iubim mai mult.
-Da, pentru că o pisică nu caută să-şi impună o agendă proprie peste capul tău. Îi trebuie mâncare şi nisip. În rest, trăieşte pentru tine, zic eu.
-Poate a ta, că ale mele fac o tonă de tâmpenii.
-Şi a mea. OK, cred că e altceva. Cu oamenii, relaţia naturală este de negociere, cu cei în afinitate, sau de competiţie, cu cei care vor ceva ce ne aparţine. Pe când animalul de companie e o prelungire a noastră. E a treia mână. Al cincilea picior. “Mă simt cam rău azi, mă doare pisica”.
-A, da. Pisicile mele sunt ca nişte copii. (Brusc). Dă-te jos de acolo, nesimţito, nu-ţi ascuţi unghiile de geanta mea!
O intrebare, de om care asteapta sa fete pisica unei prietene, pot fi lasate acasa singure cand sunt mici?
Fiind singur, nu o pot lasa cu nimeni si nici la birou nu o pot lua, regulile….
Multumesc.
Lasă-le cu mama pisică până înţarcă, iar după ce trec pe alimentaţie solidă, ia două, dacă eşti ocupat. Ele îşi vor ţine companie una alteia. Dar da, când sunt mici fac multe tâmpenii, ca nişte copii neastâmpăraţi. Aşteaptă-te la balamuc când ajungi acasă.
Adica…ardeti padurile, otraviti fintinile 🙂
Am sa tin cont de sfaturile tale. Acum sa vad si cat vrea prietena mea pe ele.
Fiind in Germania vorbim de cu totul alta mancare de peste cand vine vorba de animale de companie si preturi…
Am vrut sa ma duc la un adapost de animale, dar una dintre cerinte este oferirea spatiului necesar exterior pentru ca animalutul sa poata circula liber, adica, sa am gradina sau balcon.
Cum in noua locatie nu dispun de asa ceva, e mai greu de convins personalul de la adapost ca as putea fi un parinte responsabil.
La noi nu cred ca ar fi fost o problema, dar la fratii nostrii germani regulile sunt cu totul altele.
Multumesc pentru sfaturi.
p.s. nu spuneai ca 1 aprilie este ultima ta zi in calitate de bloger-itza de succes?
Eu de eram in locul tau, pentru ca farsa sa fie completa, il inchideam pentru o zi :)))
în Bucureşti ai o mulţime de adăposturi de unde poţi adopta gratuit. Numa’ zic.