Plictiseala politicoasă vs. ura cu spume

Misoginismul românesc, încercarea de a încadra cu tot dinadinsul femeile în anumite tipare (blândețe, eterne sacrificii pentru familie, condamnarea oricărei forme de ambiție personală cu acuza de egoism și așa mai departe) e vizibil în jurul nostru peste tot și în toate.

Din fragedă copilărie, când fetiței i se interzice că se urce în copac și să sară garduri, exact lucrurile care i-ar dezvolta musculatura, i se spune să vorbească mai încet, să tacă din gură, să nu supere pe nimeni, etc.
În adolescență, când personalitatea tinerei e subordonată irelevantei întrebări: Cine te ia pe tine. Hint: De fapt, ar trebui să fie invers, că femeia româncă e mârțoaga care trage la carul familiei tradiționale, din toate punctele de vedere.
De cum termini facultatea: când renunți la libertatea ta individuală să te măriți. Chestie care le face pe multe tinere să tragă ca nebunele de diverși gigei care, strict valoric, n-ar merita nici să le șteargă pantofii.

Când faci un copil? Când faci doi? Cum îți permiţi să nu-ți placă maternitatea? Ah, și evident că tu te sacrifici, dacă se ajunge la divorț. El o să facă circ și dramă până şi la pensia alimentară.
Apoi, ca bunică, logic că tu îți sacrifici timpul privat să crești nepoții.

Obligații, obligații, obligații. Și tot ei: cum pula mea nu s-a născut un Michelangelo femeie.
S-o fi născut, dar cu șapte copii de fusta ei și un munte de rufe de spălat zi de zi, a murit fără să știe că ar fi putut fi Michelangelo femeie.

Ajungem încet la ideea acestei postări: cele două moduri în care societatea românească tratează creativitatea femeii.

Poate că nicăieri, discriminarea femeii nu e mai evidentă.

Evistă două reacții principale ale societății. Și atenție, spun societate, nu mă refer doar la bărbați. Sunt nenumărate femei cu mintea atât de limitată, cu o dorință așa de intensă de a gândi slugarnic, cu o nevoie atât de disperată de a cerși validare și aprobare, încât o să folosesc termenul societatea.

Aceste două reacții principale sunt plictiseala politicoasă și ura cu spume.

Complet fără legătură cu talentul real al femeii, cu studiile ei, cu calitățile ei, cu forța creativă investită, cu complexitatea proiectului.

Ce interesează de fapt e dacă femeia face ceva în linia rolului ei de remorcă și de animal fătător sau vine cu o idee atipică, periculoasă și sărită din norme.

Scrie sau cântă despre cât de gingaș e să te iubească iubi, o dată am iubit doi ochi căprui, mamă ce mișto e să dai țâță, face glume despre cum sunt proaste și materialiste femeile, eventual despre cât are de spălat azi? E valabilăăă. E în norme. Chit că realitatea onestă a situației e că nu există lucruri mai plictisitoare decât astea enumerate de mine mai sus. Real nu interesează pe nimeni. Lumea dă comentarii apreciative la cântece mieunate despre dragoste și la cărți plictisitoare despre miracolul maternității, apoi, uimire, le lasă să prindă praf pe raft. Yawn.

Dacă o femeie stârnește plictiseală politicoasă, ne face să ne simțim culți și neprovocați cu nimic, e ok. E femeie, draga de ea. Sigur e nevastă bună, siigur face o ciorbiță de nota zece.

Pe de altă parte, orice ar scrie, crea, interpreta, regiza, picta femeia și nu intră în chenarul sec al plictiselii politicoase stârnește ură cu spume. Chiar dacă ceea ce face e bine. Chiar dacă aceleași lucruri, inițiate de un bărbat, ne-ar face să exclamăm: uite un star rock sau uite un prozator revoluționar.

Femeilor refuzăm să le permitem revoluții. Repede sărim cu insulta și cu ura la ele, le trimitem la cratiță, la coada măturii sau începem să le facem aluzii porcoase (dacă suntem bărbați proști) sau să le dădăcim despre feminitate (dacă suntem femei proaste.) În definitiv, a dădăci pe cineva despre feminitate e totuna cu a-i nega dreptul să fie un star rock sau un inițiator de revoluție. A dădăci pe cineva despre feminitate e un “la cratiţă, fă” mai snob.

Când aţi auzit ultima oară oameni mulţi lăudând o artistă româncă, din orice categorie a artei? NICIO-fucking-DATĂ. Cel mult postând aprecieri de complezenţă la ceva boring. Proiectele diferite şi-au luat binemeritatul hate.

Din punctul ăsta de vedere, ar trebui să luăm ura cu spume drept ceea ce este: cel mai satisfăcător mod în care ştie societatea românească să te răsplătească pentru că ai livrat ceva original ca femeie.

Când proştii le mai iau la tărbacă pe poetele astea mai mici că scapă şi ele câte o pizdă sau un futut în texte, eu le liniştesc: E ok. E semn că n-ai inspirat plictiseala politicoasă. Eşti femeie, trăieşti în România. Dacă faci ceva cu adevărat interesant şi diferit, te vor înjura. Te vor privi de după gard, te vor citi febril iar şi iar, dar nu au educaţia necesară pentru apreciere reală. Te vor înjura, pentru că i-ai scos din ale lor.

Ia faptul că te înjură proştii ca pe un lucru bun. Iar dacă proştii vor şi conversaţii – se tot întorc să posteze al doilea comentariu, al cincilea şi al zecelea, şi acelaşi prost ţi se lăfăie şi pe YouTube, şi pe Facebook, şi pe Instagram – e semn că în mod real ai făcut ceva fabulos. Iar ei au o nevoie viscerală să te convingă că e ceva greşit. Pentru că în România, femeia nu are voie să fie fabuloasă.

Femeia trebuie să fie politicos plictisitoare, or else…

Or else, să îşi asume cine este, să nu depindă de aprobarea proştilor şi să ştie să-i întărâte în aşa fel încât să le folosească prostia drept trambulină. În fond, nu există îngrăşământ natural mai bun decât balega.

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger