Politica ignoranţei

Au năvălit evenimentele peste noi şi nu am apucat să scriu despre Balena Albastră.
Ce e Balena Albastră? Un joc online inventat de un tânăr rus – aş fi zis psihopat, dar aş fi greşit, diagnosticul specialiştilor a fost că era perfect sănătos – care racola adolescenţi neiubiţi şi neînţeleşi şi, profitând de nevoia lor naturală de a aparţine într-un grup, le dădea diverse sarcini care constau în automutilări, gesturi cu risc mare şi alte frumuseţi similare. La un moment dat, ţi se ordona să te sinucizi şi ăsta era finalul jocului.

Dacă, la un moment dat, adolescentul sau adolescenta îşi dădea seama în ce cerc vicios a intrat, şi căuta să iasă, era hărţuit(ă) online, urmărit(ă), agresat(ă) până ceda nervos.
Faptul că există câteva sute de tineri care au ajuns pe la spitale, ba unii şi-au pus şi capăt vieţii, demonstrează că jocul are “lipici”.
Pe de o parte, e nevoia de apartenenţă la un grup cu o misiune palpitantă şi interesantă. În adolescenţă, vrei să faci lucruri grandioase şi să demonstrezi că eşti cel mai tare.
Pe de altă parte, e depresia rezultată din faptul că mulţi părinţi nu ţin pasul cu evoluţia copiilor, şi tind să ţipe peste tine când vorbeşti la telefon, să intre peste tine fără să bată la uşă şi alte gesturi invazive, care subit te enervează îngrozitor, dar orice tentativă de a comunica acest lucru se termină într-o palmă răsunătoare. E un motiv pentru care jocul prinde avânt DOAR în Europa Estică, nu? Şi acest motiv e stima de sine îngrozitor de scăzută, rezultată din parentingul tradiţional cu palme şi înjurături.

Bun. În secunda în care au început să curgă ştirile despre noul joc ucigaş, o grămadă de părinţi români au început să vocifereze în secţiunile de comentarii: “Aşa. Daţi numele jocului. Daţi-le idei”.

N-o să intru EVER în polemici cu o mamă isterizată, pentru că e genul de război pe care n-ai cum să-l câştigi, dar:

IGNORANŢA ESTE CEA MAI PROASTĂ POLITICĂ. MEREU A FOST ŞI MEREU VA FI.

Părinţii au o pornire naturală să-şi subestimeze odraslele. Să creadă că nu pot face faţă adevărurilor. Să amâne educaţia sexuală până le vine fata acasă gravidă la 14 ani. Să-i ţină pe prunci într-un univers iluzoriu, unde totul e roz bombon cu picăţele, până se aruncă ăla de pe bloc, că aşa i s-a poruncit pe grupul online Frăţia Pantalonilor Maro.

Ei o botează protecţie. Dar adevărul e că această “protecţie” nu este decât “neîncredere în judecata copilului”, ambalată în cuvinte frumoase.

Cu cât un tânăr este mai informat şi mai vaccinat, legat de adevărurile neplăcute ale acestei lumi, fie ele Balena Albastră, SIDA sau nenea care-ţi dă bomboane în parc – cu atât va şti să se apere şi să seteze limite. În fond, simplul fapt că negi existenţa unui lucru nu va face ca acel lucru să dispară în mod magic. El va co-exista şi va pluti mut şi ameninţător prin proximitate.

Abia dacă pui lumina de reflector asupra acelui lucru şi îi arăţi consecinţele, poţi proteja cu adevărat un om tânăr. Prin singurul scut real de care beneficiază în acest univers. Şi anume, creierul personal din dotare.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Vmo says:

    Odată am fost alergat de către un urs în pădure. Am putut apoi sa ma înscriu imediat într-o frăție mai speciala și anume frăția pantalonilor maro la cur!

  2. Lorena Lupu says:

    Câtă vreme frăţia asta e inofensivă şi paşnică, more power to you.

Leave a Reply to Lorena LupuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading