Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată remunerată.
Subliniez: dacă NU vrei să scriu despre, NU-mi trimite o poştă a redacţiei cu amendamentul “dar vreau răspuns privat”, după ce am citit un întreg roman fluviu. Există două opţiuni: vrei formatul ăsta, sau îmi recompensezi timpul. Merci de înţelegere.
Scrisorica de azi spune aşa:
***
Buna, Lorena,
Sunt maritata de 10 ani, am 2 copii, traiesc in alta tara (Europa de Vest).
Lucrez, am lucrat intotdeauna, niciodata n-am stat la banii sotului (desi el castiga mult mai bine decat mine).
Casatoria mea este moarta cam de 2 ani. Si nu pentru c-a intervenit rutina (inerenta in orice cuplu pe termen lung), ci pentru ca el practica cu mine un soi de abuz emotional. Cel putin asta este concluzia psiholoagei la care merg de ani buni.
Nu mai zic ca uneori le mai si bea si atunci devine si mai abuziv. Abuzul este numai emotional, niciodata nu a fost fizic, dar poate degenera, mai stii? Nu doresc sa aflu…
Ca sa-ti explic concret in ce consta acest abuz o sa detaliez: cand se enerveaza (din nimic) ma face proasta, ma umileste, imi zice ca nu-s buna de nimic.
In schimb, este ahtiat sa se culce cu mine, eu il tot refuz de vreo 2 ani de zile de cand m-am indepartat emotional de el, insa asta nu-l impiedica sa insiste precum picatura chinezeasca.
A devenit si foarte gelos, pentru ca vede si el ca eu sunt plecata emotional din casnicie si mai vorbesc cu unul-altul (de inselat nu l-am inselat niciodata pentru ca n-am avut cu cine, nu pentru ca nu am dorit).
Eu de fapt nici nu consider ca s-ar numi inselat la cum imi vorbeste el de 2 ani incoace.
Eu nu-l mai iubesc, imi este foarte clar acest lucru si as vrea sa divortez.
I-am spus-o clar, insa se opune si mie mi-e foarte teama de un divort la tribunal (as fi preferat unul amiabil, civilizat, la notar).
Apoi mai am o teama care ma paralizeaza, cum o sa las eu copiii cu el cand el nu prea se ocupa de ei si mai are si momente in care bea?
Copiii-s prioritatea mea numarul unu si sincer ma tem pentru acest lucru.
El este extrem de workaholic, munca a fost mereu pe primul plan pentru el si copiii mai la coada.
Imi este teribil de frica si pentru ca traiesc in alta tara si nu prea am sprijin aici.
Este exclus sa iau copiii si sa vin cu ei in Romania pentru ca ta-su s-ar opune si nu-i pot fura, plus ca avem cu totii si cetatenia tarii in care locuim (inclusiv copiii).
Apoi este si frica de singuratate care ma paralizeaza, la cat de losers ii vad pe toti masculii care s-au dat la mine mi-e ca dau din lac in put insa fireste ca prefer o singuratate demna unei singuritati in doi.
Eu lucrez, asa cum am spus mai sus, insa nu castig suficient de bine incat sa ma mut cu chirie (aici chiriile sunt extrem de mari).
Eu as vrea sa vindem apartamentul si sa impartim banii jumi-juma si apoi eu sa-mi cumpar ceva mai mic unde sa pot locui cu copiii.
Ma simt in deriva, desi stiu cu mintea rationala ca pasul pe care trebuie sa-l fac este divortul, indiferent ca lui ii convine sau nu.
Iti multumesc anticipat pentru raspuns care stiu ca va fi foarte logic si matur.
Cu drag si cu recunostinta,
X.
***
Dragă X.,
Nu văd în mailul tău măsurile concrete pe care ai încercat să le iei pentru a corecta acest comportament. Te jignea şi înainte de a face copiii? Atunci, de ce nu ţi-ai făcut băgăjelul şi nu ai plecat cât timp nu existau copiii care să vă lege? Comportamentul a început recent? De ce nu l-ai pus la punct / penalizat / discutat a doua zi / anunţat consecinţe clare în caz că se repetă respectivul comportament şi respectat consecinţele până îl dezobişnuiai?
Cunosc femei care aplică manevra borcanul de înjurături. De câte ori gigel le înjură, bagă 10 lei în borcan. Şi din banii respectivi, îşi cumpără ce vor ele. Rimel şi ursuleţi Haribo, basically.
Eu, de exemplu, nu stau pe loc să fiu înjurată. Ies din încăpere sau îmi continuu drumul pe stradă şi-l las pe atacator să înjure singur. Trei uşi trântite în bot urmate de boundary-ul clar: De fiecare jignire faci laba o săptămână până când înveţi să te porţi, în morţii mă-tii, şi gigel adoptă limbajul Domnului nostru Isus Christos in less than no time pentru privilegiul de a face s*x în continuare.
Dar tu nu pari să fi abordat frontal problema, nu pari să fi setat clar limite, ci pur şi simplu ai pus restricţie nelimitată pe s*x ca Facebook pe contul lui Donald Trump şi sănătate. O femeie vede clar legătura între comportamentul naşpa şi zero s*x, dar în cazul bărbaţilor se aplică regula “tot ce nu spui / nu ceri pe faţă NU există”.
Sunt relaţii care eşuează pentru că femeile se tot aşteaptă ca bărbatul să ghicească ce e în neregulă şi ce vor ele, iar bărbatul trage doar concluzia că aşa eşti tu ciufută şi, de vreme ce nu spui şi nu ceri nimic, totul e în regulă. Repet cu riscul de a fi redundantă: “tot ce nu spui / ceri pe faţă NU există”. N-o să ghicească niciodată ce vrei. Comunică clar, scurt, concis, ca în IT: “if, then a, else b.”
Ai căutat să-i faci clar faptul că abstinenţa e rezultatul direct al purtării lui? Că dacă nu, probabil că nici nu a înţeles că te deranjează comportamentul lui, iar în mintea lui treaba e invers: femeia nu mă f*** şi atunci eu o înjur.
Genul ăsta de “retragere din relaţie” funcţionează când efectiv eşti cu bagajele făcute şi ai ieşit pe uşă. Cât trăieşti în continuare cu omul şi adaugi salariul lui la cheltuielile comune, regret să-ţi spun, dar eşti very much nevasta lui în continuare.
Şi din ce îmi povesteşti pe aici, nu prea sunt convinsă că vrei să divorţezi. O femeie care vrea să divorţeze îl ia pe gigel ferm şi hotărât şi-i zice: mă, băiatule, noi divorţăm. Propun la notar, să nu irosim mii de lei pe avocaţi şi tribunal, dar dacă nu vrei la notar, irosim, nici o problemă. Am pus deoparte un buget special s-o tuf pe mă-ta din ei.
Ai pus deoparte un buget special pentru divorţ şi cheltuielile imediate de după? Că dacă nu, mă tem că nu vrei cu adevărat să divorţezi, ci doar să miauni la mine şi eu să te compătimesc, ceea ce nu se întâmplă. Sorry ’bout it.
O femeie care vrea să divorţeze s-a interesat deja de un avocat bun de divorţuri, a calculat cuantumul pensiei alimentare lunare pentru doi copii, îl ia pe ăla cu tabele şi grafice legate de ce presupune financiar divorţul amiabil vs. cel cu panaramă şi poale-n cap, s-a orientat unde stă după divorţ, care sunt legile locale legate de abuz domestic, respectiv asistenţă socială pentru mame singure cu copii.
O femeie care vrea să divorţeze are deja o strategie clară şi un plan de bătaie cu soluţii pentru fiecare ipoteză. Aşa se iau deciziile majore în viaţă, mai ales dacă ai şi copii. Asumat, responsabil, cu hotărâre.
Dar tu pari la fel de wishy-washy în privinţa divorţului cum eşti în privinţa setării unor boundaries clare în ceea ce-l priveşte pe individ.
Grow a pair of balls, decide clar ce vrei: îi faci ăluia reguli clare de joc şi le impui sau pleci de tot. Ia decizia şi acţionează. Într-o direcţie sau în alta.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.
***
Acest site îşi poate continua activitatea doar cu susţinerea cititorilor. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe Tiktok.
“Lucrez, am lucrat intotdeauna, niciodata n-am stat la banii sotului (desi el castiga mult mai bine decat mine).”
“Apoi este si frica de singuratate care ma paralizeaza, la cat de losers ii vad pe toti masculii care s-au dat la mine mi-e ca dau din lac in put ”
“Eu lucrez, asa cum am spus mai sus, insa nu castig suficient de bine incat sa ma mut cu chirie (aici chiriile sunt extrem de mari).”
ai niște contradicții acolo, in my book, loser e oricine nu e capabil să se întrețină singur, te miri că atragi loserii? fereastra de dating e tot mai mică pentru o femeie de 30+ de ani care are și copii. Practic atragi resturile societății, bărbații problematici, toxici, bolnavii, fix ăia respinși de media femeilor.
Nu atragi resturile societății. Ca si o studenta de 20 de ani poate atrage scursuri dacă are standarde scăzute. Dimpotrivă, la 30+ știi deja ce vrei sau așa ar trebui, nu mai pierzi timpul cu rahaturi si exista o grămada de tipi mișto si disponibili. Mult mai maturi si stabili. Chiar si ei la rândul lor divortati. Problema e ca nu orice femeie singura cu copii mai are energie si chef de dating, mai ales după o relație abuziva. De asta sunt multe singure.
Ea se plange de losers pentru ca probabil asta e cercul ei social.
Ca persoana care a stat 3 ani in situatie similara o inteleg foarte bine. cei care judeca nu au inca toate datele problemei. Pentru intrebarile retorice despre comportamentul partenerului si despre aparenta lipsa de reactie recomand a se citi “psihopatul pervers narcisist”; o carte despre aceasta tipologie de om. Momentul in care abuzatorii “isi dau arama pe fata” este cel in care partenerul este cel mai vulnerabil, (la mine a fost in perioda depresiei post partum) si, bineinteles, nu este brusc. Eu am inecercat toate variantele posibile, cu terapie de cuplu si individuala, a ajuns si la psihiatru si a luat pastile. Nu am facut decat sa lungesc o agonie. Dar mi-am facut toate socotelile si am realizat ca in acel moment (copii mici, fara ajutor
/suport moral din partea apropiatilor, venituri mici si rate la banca), nu ma puteam desprinde. Am asteptat ca baiatul cel mic sa inceapa scoala si am reusit sa il conving sa accepte divort la notariat in conditii financiare proaste pentr mine, doar ca sa nu mai traumatizez copiii si sa termin cat mai repede. La vremea aceea toata lumea ma speria ca “voi ramane singura, ca nimeni nu se leaga la cap cu o femeie cu probleme”, respectiv varsta peste 40, 2 copii mici si datorii la banca. Nu m-a interesat aspectul. Am preferat sa investesc in dezvoltarea mea personala, ocazie cu care am atras neasteptat de multi barbati deosebiti cu +/- 15 ani, si imi permit eu sa aleg. Fereastra de dating nu e mica deloc, ba din contra :), pot sa ma intalnesc si cu tatal, si cu baiatul :)))). La vremea respectiva si eu aveam nemultumirea asta, ca ce atrageam eu nu era pe placul meu, ce imi placea mie nu ma baga in seama. Dar am primit o lectie importanta de la o coacherita: “atragi pentru nivelul energetic la care esti/ atragi asemeni tie”, deci daca nu imi convine ce atrag, nu am decat sa evoluez eu. Si astfel, dupa ce am intinerit 8 ani sunt mai dezirabila decat eram acum 10-15 ani.
Dar tu remarci faptul că, încercând s-o justifici pe tipa asta, ne dai exemplul tău, dar, spre deosebire de ea, tu ne înșiri tot ce ai făcut să a) îți repari căsătoria b) să ieși din ea, adică exact ce spuneam eu în text că face o femeie care știe ce vrea?