Poşta redacţiei: O alegere dificilă

Primesc foarte multe mailuri de la cititoare în ultima vreme. De aceea, poşta redacţiei a devenit poșta noastră cea de toate zilele, dar, cum nimeni nu pare să se plângă, dimpotrivă, hai să vedem ce jalbă are următoarea corespondentă în proţap.

Bună, Lorena,

Am văzut că îți tot scriu unii pe mail diferite probleme personale şi vii cu un răspuns la ele. Şi pentru că îmi place foarte mult stilul tău, chiar aş adora dacă ţi-ai da cu părerea despre situația dubioasă în care mă aflu.
În anul 2017, am inceput să fiu cu un tip mai mic decât mine cu un an, frumuşel, genul acela după care se uită multe fete, şi el se uita după multe fete, dar asta înainte de a începe noi doi să vorbim.

Notă Lorena: Ce îmi place eufemismul “a vorbi”.

Am început o relaţie cu el după o perioadă în care doar vorbeam, şi am fost împreună până la finalul lui 2019, am avut o relaţie superbă, ne înţelegeam foarte frumos, era efectiv tot ce trebuia, ne iubeam super mult, se vedea că suntem un fel de suflete pereche, totul era natural din orice punct de vedere.

Despărţirea pot să zic că a apărut din mai multe motive. Cred cu tărie că, în orice relaţie, certurile sunt normale, ne certam şi noi, însă împăcarea era atât de frumoasă şi de dulce, că uitam toate supărările. Mama mea, auzindu-ne cum ne certăm, a început să îmi bage în cap că nu e bine, că am nevoie de altcineva, că nu ne potrivim dacă ne tot certăm, etc. Noi, în momentul acela, eram la distanţă unul faţă de celălalt, ne vedeam doar în weekend, însă nu era o problemă, ştiam că nu va mai dura mult şi am mai fost şi înainte în situaţia asta cu distanţa.

Pe lângă asta, el obişnuia să facă uneori mici gelozii, dar nici asta nu a fost o problemă aşa mare. Însă, presată de mama mea, care venea cu argumente împotriva relaţiei, care atunci păreau foarte solide, supărată din cauza distanţei dintre noi, am luat decizia de a mă despărţi de el. S-a terminat şi nu am mai vorbit deloc.

Am ajuns la scurt timp să ies cu un coleg de grupă, să ne cunoaştem mai bine, era fix opusul fostului, iar eu cum eram proaspăt ieşită din relaţie şi sufeream (chiar dacă negam şi mă minţeam eu pe mine că nu sufăr, că am trecut peste şi alte prostii) am fost sigură că de asta am nevoie. Tipul e genul acela de om rigid, dur, închis în el şi, din ceva motiv necunoscut, mi se părea că e tipul perfect. Şi bineînţeles că am făcut pe naiba-n patru şi l-am făcut să se îndrăgostească de mine până peste cap, şi am început să fim împreună.

Era ok, tipul a început să se deschidă faţă de mine, era euforia aia de început de relaţie şi mi s-a năzărit mie că-l iubesc. Şi i-am spus. Şi am fost convinşi amândoi că totul e roz. Până a venit pandemia.

Eu şi tipul ăsta suntem din oraşe diferite, el a mers acasă, eu am mers acasă. Până să se adopte treaba cu declaraţia, cât s-a putut umbla liber, nu l-a lăsat maică-sa să vină să ne vedem. Pe când se cerea deja declaraţie, era evident că nu vine. Au fost multe episoade nasoale în perioada pandemiei, însă am zis că trecem peste, facem să fie bine.

Până într-o zi, când m-am întâlnit cu fostul, atât mi-a trebuit. Când l-am văzut, mai să leşin, toată tremuram, eram bună de nimic. Abia după, am realizat că eu încă îl iubesc şi că el e cel care mă face fericită, că e efectiv tot ce-mi doresc. Şi am început să vorbim, aşa amical. Eu mi-am dat seama că el încă mai are sentimente faţă de mine şi mi-a recunoscut asta. I-am recunoscut şi eu lui existenţa sentimentelor mele.

Cum a fost pandemie şi nu m-am văzut cu prietenul meu, am avut timp să analizez situaţia legată de amândoi, şi mi-am dat seama că eu şi actualul meu prieten nu ne potrivim deloc (eu sunt spontană, ies mult, îmi place distracţia, el e genul ala de gamer care stă numai în casă + multe altele) şi că în relaţia cu el nu pot fi eu, adică nu pot fi naturală.

Şi am realizat că fostul meu prieten e sufletul meu pereche şi că efectiv e tot ce-mi doresc, îl iubesc de-mi ies ochii din cap, ştiu că şi el mă iubeşte la fel, mă cunoaşte şi îl cunosc mai bine ca oricine, ne potrivim din orice punct de vedere, însă părinţilor mei nu prea le place de el (nu-mi explic de ce, urât nu e, prost nu e, vine din familie bună, aspectul ăsta observ ca îi interesează pe unii părinţi).

Pe de altă parte, prietenul meu actual e un om foarte bun, e înţelegător, comunică, ar face orice pentru mine, se vede că mă iubeşte enorm, îmi face cadouri (asta nu contează, şi eu am bani să îmi cumpăr dacă am nevoie, însă e o dovadă de apreciere din partea lui) şi nu ne-am certat niciodată, asta ca să îţi dai seama cât e de calm.

Pe lângă toate astea, mai e şi partea cu familiile lor, în familia fostului era super, mă înţelegeam foarte bine cu toţi, mama lui mă adora, în familia actualului meu prieten nu mă prea simt confortabil, mama lui nu mă prea plăcea, deşi acum se pare că mă place.
Şi acum, eu sunt în dilemă şi nu ştiu ce să fac. Să fiu fericită cu omul pe care îl iubesc enorm, dar pentru care ar trebui să mă cert cu cei din jur sau să fiu cu omul care mă iubeşte, m-ar ţine ca în puf şi pe care îl plac ai mei, dar eu nu îl iubesc, doar ţin la el?
Mi-ar plăcea mult să îţi aud părerea despre situaţia asta în care mă aflu cam de 2-3 luni, şi efectiv nu ştiu care e ieşirea din nebunia asta. Poate părerea ta mă va ajuta, tare mult îmi place felul tău de a gândi.

Mulţumesc mult!

X. 

***

Dragă X.,

Mie mi se pare că aştepţi de la mine binecuvântarea să fii cu băiatul pe care îl iubeşti. Şi ştii ceva? Până la urmă, nu părinţii tăi trebuie să facă dragoste cu el, ci tu.

Judecând după tonul scrisorii, estimez că eşti încă studentă şi ai în jur de 20 de ani. Dacă şi la 20 de ani trăim în calcul, care ne ţine în puf şi care nu, ce vom face mai încolo?

Dacă e o vârstă perfectă pentru nebunii, o vârstă la care e perfect în regulă să greşeşti cât vrei tu, să alegi studentul sărac în locul milionarului cu merţan pentru că te simţi mai bine de mână cu el în metrou – e vârsta asta. O să ai timp mai încolo pentru calcule şi socoteli. Ai o mare iubire. Trăieşte-o. Habar n-ai ce rară e în viaţa omului. Uite, eu acum aş vrea să mă îndrăgostesc şi nu pot. Prea citesc oamenii din prima şi-i văd până-n ficaţi, iar asta te ţine într-o perpetuă singurătate.

Legat de certuri în relaţii. Da, există certuri sănătoase şi certuri toxice. Fiecare dintre noi, bărbaţi, femei şi nonbinaries, sărim periodic calul. Şi mi se pare extrem de sănătos ca celălalt să îţi spună în acele momente: Frate, mai du-te în pxla mea că mă enervezi. Când într-o relaţie nu există aceste descărcări naturale ale tensiunilor acumulate, minimum unul acumulează frustrări şi degajarea unei extorsiuni într-o apă va fi ca în poemul preferat al fratelui meu: “Noi suntem ardeleni / Percutăm mai greu / Dar şi când o facem / Vă f*** Dumnezeu”.

So: după ce îmi scrii în repetate rânduri că primul e sufletul tău pereche şi că tu eşti sufletul lui pereche, ce vrei să te sfătuiesc altceva decât să te bucuri de sentimentele reciproce?

Părinţii judecă priorităţile din perspectiva unui om de 40 – 50 de ani. Uită că au avut şi ei 20 de ani cândva. Trăieşte-ţi viaţa şi pasiunea.

Ai tot timpul să te maturizezi mai încolo.

Sper că ţi-am răspuns ce îţi doreai,

Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi blogul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Radu says:

    Unde e dilema si care e alternativa?
    Sa-l minti pe actualul ca-l iubesti si sa ramai intr-o relatie cu el cand ai sentimente pentru fostul?
    Si pana cand, pana dupa nunta si vreo doi copii?

  2. Morbo says:

    astia de 20 de ani habar nu au cat de mult dispare capacitatea de iubire mai incolo
    sau nu le vine sa creada
    si da, daca asta cu calculele a inceput sa-i infecteze (reinfecteze, ca generatiile mai vechi decat noi tot pe calcule mergeau) e pacat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger