Poșta redacției: Să vorbim despre bani

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată remunerată.

Subliniez: dacă NU vrei să scriu despre, NU-mi trimite o poştă a redacţiei cu amendamentul “dar vreau răspuns privat”, după ce am citit un întreg roman fluviu. Există două opţiuni: vrei formatul ăsta, sau îmi recompensezi timpul. Merci de înţelegere.

Scrisorica de azi spune aşa:

Bună, Lorena, 

Acum câteva săptămâni (undeva înainte de Crăciun), la poșta redacției, un cititor scria la începutul scrisorii, înainte de a ajunge de fapt la întrebarea sa, că nu ar trebui să fii plătită dacă faci ceea ce îți place. Ma enervează enorm această atitudine și mi-am dat seama că este un aspect despre care mi-ar face plăcere să citesc. Am trimis o mică donație în acest sens dar dacă suma este prea mică, nu lua în seamă cererea mea. Suma pe care am dat-o echivalează pentru mine cu un moment de răsfăț (masaj/spa), fiindcă asta reprezintă pentru mine articolele tale.

(Notă Lorena: Suma e ok. Scopul cutiuței de donații nu e să-mi dea un singur om bani fără număr, ci să dea cât mai mulți o sumă care să nu reprezinte un efort mare pentru ei. Eu am 80.000 de followeri. Dacă fiecare din ăștia ar dona, să zicem, 10 lei pe lună, ar ieși 800.000 de lei pe lună. Bani din care aș putea ține o mică redacție. Problema nu e că tu nu-mi dai sume colosale. Tu ești minunată și îți mulțumesc. Problema e cu cei care nu vor să ofere niciodată nimic, și nu doar că nu vor – dar mai și vin cu atitudine obraznică și misecuvenistă. Sau mă citesc zi de zi, eventual i-am și ajutat cu un articol când au avut o problemă, dar ei mi se laudă că ei cotizează la Recorder. Bine, atunci du-te pe site la Recorder, că ăia merită banii tăi.)

În principiu, cred ca această atitudine face foarte mult rău oamenilor și societății în general. Pe de-o parte, ai oameni care își aleg meserii ca să facă bani, ca dacă și-ar alege meserii care le plac (în general, cele de zona artistică), le e frică că nu sunt plătite bine. Acești oameni devin șefi și colegi nervoși și antipatici, și poate ajung chiar să se lupte cu depresii după câțiva ani în câmpul muncii. Pe de altă parte, sunt și altii care fac ceea le place (atât artițti cât și contabili, analiști) cărora le e frică să schimbe jobul cu unul mai bine plătit sau unde sunt mai apreciați, fiindcă ei consinderă că trebuie să fie mulțumiți că fac ceea ce le place și primesc ți câteva firimituri de pâine pentru asta (un fel de impostor syndrome).

(Notă Lorena: Aveam problema asta pe la 20 de ani, când eram spălată pe creieri de maică-mea că o fată cuminte și bună nu cere bani. Între timp, treaba a evoluat. Da, pentru un film artistic indie low-budget mă mulțumesc cu cât e bugetul, pentru că știu că creatorii lui își rup de la gură. Dar pentru o reclamă, mă voi târgui la sânge, pentru că e o corporație care va flutura imaginea mea ani în șir. Femeile independente și pline de bani au devenit una cu numele meu pentru ultimii cinci ani.)

Tu ce părere ai despre această atitudine și cum vezi asta din perspectiva unui artist în România? Vezi îmbunătățiri în ultimii ani, sunt oameni mai deschiși în a susține artiștii? Și cum vă afectează pe voi această atitudine? Ai prieteni talentați care au ales să facă altceva de frica că nu vor fi plătiți pentru munca de artist?

Spor la toate și un an nou cu multe zâmbete și cu mulți pupici de la Pulică. 🙂

X.

***

Dragă X.,

După cum bine intuiai, chiar și acum zece ani, atitudinea obișnuită a ghiolbanului de România era să te mocangească, iar dacă dă 5 lei, să stoarcă din tine și untul, cu o atitudine nesimțită de genul: Te-am plătit, acum stai capră pentru mine.

Sigur, cu mine nu prea țin astfel de atitudini, pentru că am devenit între timp un negociator necruțător, și ÎMI VOI PRIMI BANII chiar dacă îți strâng ouțele în clești pentru asta (nu ție, tu ești minunată); și retez instant aroganțele asociate cu mocăciune, dar cu mulți încă țin.

Partea bună e că din ce în ce mai mulți artiști și creatori online și-au pus paypaluri, patreonuri, buymeacoffee-uri, și prin asta au educat societatea că lucrurile pe care le iei de-a gata pe site-ul sau youtube-ul cuiva presupun muncă, și această muncă trebuie susținută. Cu bani, nu cu „ce frumos”.

Sigur, prin „au educat societatea”, nu mă refer la toți. Ci la un 10 % – 20% din cititori, care evaluează și apreciază efortul. Cum ești, de exemplu, tu. Tu și cei ca tine mă ajutați să investesc timp în acest conținut și pentru asta vă mulțumesc din suflet.

În rest, desigur, sunt o grămadă de situații frustrante care îl încurcă pe creator zi de zi, dar faptul că trendul a măcar o mică parte din comunitate este să susțină și să încurajeze creatorii preferați e încurajator. În plus, mereu au fost cititori corporate care mi-au dat să țin bloguri și conturi de business, și din punctul meu de vedere, și ăsta e un mod de susținere.

Dar da, nu merită să te arunci cu capul înainte că de mâine tu ești artist full time fără alte venituri, decât în momentul în care te bazezi cu adevărat pe comunitatea ta.

Când ajungi să te bazezi cu adevărat? Poate în doi ani. Poate în zece. Poate niciodată. Noroc că nevoia de social media a businessurilor îți va garanta întotdeauna o pâine.

Cam asta e perspectiva mea.

Mulțumesc din suflet pentru susținere,

Lorena.

***

Dacă apreciezi această rubrică, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.