Poşta redacţiei: Prietenul meu nu ştie că fac videochat

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Bună, Lorena,

Exact cum zici tu, am o dramă personală și o să ți-o trimit pe mail, și chiar adresa de pe care îți scriu acum este falsă, penntru că sunt într-un moment foarte complicat. Este numai din vina mea, dar acum, că recunosc, treaba nu devine mai puțin complicată.

Mi-e greu să scriu despre asta. Iartă-mă pentru introducerea lungă. Nu vreau să te plictisesc.

Uite care este treaba: eu fac videochat din anul I de facultate. Vin de la țară, părinții mei sunt oameni cumsecade, dar abia au bani să cumpere pâine și nu au cu ce să mă țină la București. Știu, nu e o scuză. Puteam să-mi caut un job serios. Dar ăsta e stabil și câștig ok. Nu chiar cum zic reclamele, nu-mi cumpăr Mercedes în trei luni, dar ok.

Problema e că, de vreo două săptămâni, am cunoscut un băiat. E minunat. Știu, nu am în două săptămâni cum să știu dacă e minunat sau nu. Dar eu știu. E un moment din ăla în care știi pur și simplu. E atât de blând, de bun, nimic din ce spune nu e în plus sau o măgărie fără sens și se bucură de o cafea în oraș cu mine de parcă ar fi o vizită la regina Angliei.

Numai că eu nu-mi pot petrece serile cu el pentru că fac videochat. Și trebuie să fac videochat să am bani să termin facultatea. Și mai e un lucru: nu știu cum să-i spun. Mi-e frică de reacția lui. Mi-e frică să-l dezamăgesc și să mă disprețuiască.

Gata, am zis-o. Poate că totul e o prostie și n-o să publici mailul ăsta, că alții au mame cu cancer și alte probleme, iar eu sunt varză și atât.

Să scrii frumos în continuare,

X.

Dragă X.,

Crede-mă că eu sunt ultimul om care să te judece că te chinui să spargi cercul vicios al lipsurilor și al sărăciei. Sincer, dintre un om care are ambiții înalte, dar se resemnează cu “nu avem”, şi unul care e gata să stea şi-n cap, şi-n… mă rog, să se ridice deasupra unei condiţii modeste, o să-l respect întotdeauna mai mult pe luptător.

Apoi, nu e vina ta că societatea e dispusă să plătească mai mult pentru păsărică decât pentru muncă. Tu n-ai făcut decât să te adaptezi unei realităţi în care te-ai nimerit fără voia ta: familie săracă, lipsa unor condiţii de evoluţie, lipsa unor joburi decent plătite în domenii mainstream.

Şi înţeleg şi faptul că, de la un job obişnuit, pleci cu capul vuind de muncă şi de proiecte care trebuie îndeplinite, pe când de la un job de, să zicem, agrement, pleci şi poţi da log out mintal de cum dai log out internautic. Iar când ai materii de învăţat, seminarii, sesiuni, examene, lucrări de scris, nu ai avea nici un chef să te sune şefa de la muncă să ţipe la tine că dosarul nu ştiu care nu corespunde.

Acum, să-ţi zic un secret despre oamenii cu adevărat buni, cum pare a fi tipul ăsta. Oamenii cu adevărat buni nu sunt buni doar cu cei care sunt cum le convine lor, ci sunt buni pentru că aşa sunt ei. Mai exact, sunt buni cu tanti de la magazin, cu cerşetorul de la colţ, cu măturătoarea de pe casa scărilor, cu nea portarul, şi dacă cineva vine să le spună o problemă, caută s-o înţeleagă.

Părerea mea e să-l aşezi pe tip la o cafea şi, pur şi simplu, să-i spui. Exact cum mi-ai scris mie. Cât mai repede, că dacă reacţionează nasol, să n-o facă DUPĂ ce ai apucat să pui suflet în relaţie.

Când un om decent, cu coloană vertebrală, te iubeşte, îi e mult mai uşor să se confrunte cu adevăruri, fie ele şi incomode, decât cu senzaţia că i se spun minciuni şi că e luat de idiot.

Spune-i. Ce poate să facă? Să te părăsească? E mai fair să te părăsească ştiind adevărul de la tine, decât să ajungă să descopere accidental şi să se vadă pus în situaţia de prostul satului.

Să te facă troacă de porci public, Vlad Andrei style? Din ce îmi descrii, nu pare genul. Şi îl intuieşti pe dobitocul care ar face genul ăsta de mizerii unei persoane pe care pretinde că o place. Pur şi simplu, îl trădează vibe-ul.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

39 Responses

  1. cos says:

    Buna Lorena, pentru prima oara nu sunt de acord cu sfatul dat de tine. In primul rand cred ca doua saptamani nu sunt suficiente pentru nimeni sa inteleaga cu adevarat cealalta persoana (mai ales cand poate e indragostit de ea). Singura problema cred ca este modul in care ar reactiona el, si cred ca fata poate ajunge intr-o pozitie foarte vulnerabila.
    Daca relatia continua el trebuie sa ajunga sa stie adevarul, dar putina precautie nu ar strica. Cred ca ar trebui sa aiba putina rabdare, sa vada daca omul chiar e OK, sa vada daca apar “red flaguri” in comportamentul lui, sa incerce inainte poata sa aduca discutia “intamplator” intr-o zona in care sa vada parerea lui despre subiectul videochatului.
    Pentru o persoana ca tine “trecuta prin viata” ar fi mai usor sa gestioneze probleme de genul asta, ai experienta, ai o libertate finaciara, ai invatat sa te detasezi de parerile unora, o persoana ca ea poate avea mult mai multe de pierdut: de exemplul chiria in care sta. Din momentul in care nu-si permite sa ia o seara libera de la videohat ca sa stea cu prietenul, nu cred ca i-ar fi usor sa se mute in alta chirie.
    Da, ar trebui sa poata sa-si asume ce face, dar putina precautie nu cred ca strica.

  2. Carmen says:

    Subscriu, daca e bun și sentimentele lui sunt aceleași ca și ale tale, merita adevărul, așa știi sigur că omul îți va fi alături și la bine și la rău .eu îs adepta la primele întâlniri de adevăr pur..crud, așa după întâlniri, știi sigur daca omul ăla te mai vrea, știindu ți defectele și invers, tot va doriți să vă fiți alături ptr ca te vrea cu bune cu rele. Poate că sună absurd sau nedrept, însă toți avem bagaje, de ce să păstrezi urma de îndoială, când poți fi corect. Da, doare, dar mai putin decât dezamagirea de mai tarziu.

  3. antigelu says:

    Daca relatia evolueaza si se aprinde si mai tare pentru el, ii va fi foarte greu sa o faca mai tarziu. Daca il pierde? Sa riste sa-i spuna? Si chiar daca nu il pierde, el se poate simti lezat ca nu a fost pus in tema mai devreme, ca nu a avut incredere in el, in sentimentele lui pentru ea.

    Daca insa relatia se opreste la ceva simplu, poate apoi sa regrete ca si-a impartasit “secretul” cu el. Si el poate sa ii faca rau cu asta. Etc.

    Asa ca, in final, nu este asa usor. Sa-i spuna, dar numai cand stie clar ca relatia duce undeva. Ce rost are o relatie daca nu ai curajul sa-ti deschizi complet sufletul omului de langa tine?

    Also, TIL ca sint “cu adevarat bun”.

  4. cos says:

    @antigelu: sa-i zica in momentul in care stie sigur ca nu vor afla toti prietenii ei, profesorii de la facultate si persoana de unde are chiria. Si nu ajunge pe strazi, fara prieteni si poate exmatriculata de la facultate de un zelos ce sustine familia traditionala. Pentru ca in momentul asta poti face infinit de mult rau unui om de acasa de la calculator cu o lista de poze si mesaje afla toata lumea. Nici nu trebuie sa fii prea destept sa faci asta. Increderea se casiga.

    Nu cand stie clar ca relatia duce sau nu undeva, asta mi se pare irelevant, relatia va fi sau nu, si daca e asa bun la suflet va intelege de ce a asteptat 2 luni sa-i spuna. Daca-l pierde in 2 saptamain il pierde si in 2 luni. Si daca el s-a implicat si a suferit? relatii se destrama mereu si fara videochat. probabilitatea sa ramana mereu impreuna este destul de mica.

    Si toti trebuie sa invatam sa accetam o despartire. Daca te da asa tare peste cap ca n-ai putut accepta ca prietena ta face videochat dupa 2 luni de ti-ai distrus viata si nu poti intelege asta, mai ai lucruri de invatat.

  5. cos says:

    Si cred ca e normal a oamenii sa poata spune adevarul, sa se exprime sexual si sa-si bazeze relatiile pe incredere. Dar cred ca trebuie sa invete si cum sa recunoasca cu adevarat ce fel de om este partenerul lor, sa fie obiectivi si sa nu-si asume din prima riscuri si sa-si puna viata in mainile celuilalt ca pare baiat bun si ii venereaza.

  6. cos says:

    Si uite, mai aduc un argument: Poate baiatul e ok si sensibil si nu vrea sa-i faca rau. Dar sufera nespus si se apuca sa-i povesteasca unui prieten. Care e un idiot si incepe sa faca misto de “panarama”. Sau poate ii povesteste fostei prietene la care se duce sa se planga de suferinta lui Si aia vrea sa o distruga pe fata ca sa-si asigure poate sa fie iar cu el. Entropia e aproape infinita, orice se poate intampla. Si doar un singur om va avea cu adevarat de suferit din povestea asta: fata care a scris mailul.

  7. Neica Nimeni says:

    Intr-o tara in care femeia e curva din nascare si hartuita sexual pe strada doar pentru ca e curva ( a se citi femeie ), e limepde ca e plin de psihopati de care trebuie sa te feresti foarte bine, in special cind te afli intr-o situatie ultra vulnerabila, cum e fata asta. Parca nu as acorda incredere unui roman, doar asa, in 2 saptamani de stat la o cafea. Sa-i spuna ca munceste ture de noapte ca sa se intretina la facultate, pina cind o sa constate ca poate avea incredere in el sau nu , fapt care nu e de condamnat, ca precautia e mina de aur. Si dupa o vreme, daca vede ca trec citeva luni, relatia tinde sa fie serioasa, atunci poate sa ii spuna.
    Daca as fi in locul baiatului, m-as supara ca mi-a zis dupa 2-3 luni ? Nu, pentru ca e normal sa fim precauti, in special cu persoanele proaspat intilnite. As fi deranjat ca a facut videeochat ? Nu, pentru ca fata se lupta sa supravietuiasca. As lasa-o sa faca videochat in continuare ? Nu, pentru ca as ajuta-o si as proteja-o, eventual ne-am muta impreuna, as gasi o solutie, ca nu m-as mai putea privi in oglida stiind ca iubita mea se prostitueaza iar eu stau cu mina in coor nepasator.

  8. AntiGelu says:

    @cos, cred ca am zis acelasi lucru. Daca e ceva trecator, sa o lase asa. Risca destule.

    @Neica Nimeni, si daca fata nu vrea sa fie “intretinuta” si/sau de fapt ii place munca in fata camerei, banii multi, peste ce ar castiga asta sau ea cu alt job si implicit modul de viata permis de suma respectiva? Nu poti sa iti dai seama, din mailul ei.

  9. Neica Nimeni says:

    AntiGelu, m-am gindit si eu la asta, insa mi-am zis ca e treaba baiatului in cauza sa determine daca fata se afla intr-o situatie absolut disperata de viata si fara alte optiuni incat sa fie musai sa se prostitueze ( nu stiu care e piata muncii in Romania, dar imi amintesc prin 2.000 cind nu erau joburi de nici un fel), ori ca se prostitueza pentru ca se cistiga mai bine decit la un job ” clasic”, ca e mai simplu sa-si dea jos chilotii decit sa sclaveasca 8 ore / zi.
    Treaba cu increderea in omul de linga tine functioneaza de ambele parti si cheia este motivatia pentru care fiecare din parti face ce face.

  10. Unu says:

    Blablablablablabla.
    Fata dacă a decis să apuce pe calea asta, trebuie să găsească un nene tot din branșa asta. Când îți arăți găurile pentru bani, mai bagi și ceva în ele, automat mai devreme sau mai târziu se va afla și lumea te va judeca.
    Vezi secretara de la Timişoara.
    Acum fiecare e liber să facă ce dorește, dar să fie pregătit să plătească pentru asta. NIMIC nu e gratis pe lumea asta, toate au un preț.

  11. Lorena Lupu says:

    Sau “trebuie” să găsească un om care înţelege situaţia ei. Sau nu e cazul să “trebuie” nimic.

  12. Unu says:

    Îi urez succes în ambele situații! Va avea nevoie.

  13. Neica Nimeni says:

    Are si Unu dreptatea lui, asa, intr-o mina.La fel am considerat si eu, ca prostitutia e pentru oameni care isi asuma ca asta e scopul lor in viata, sa traiasca din ea si sa nu le pese, caute altceva ( gen actritele porno ).E ok asa, insa va fi ceva mai dificil cu gasitul partenerului de viata daca isi doresc asa ceva.
    Dar alea care fac prostitutie doar asa, provizoriu si pe ascuns ( exceptie cele caare chiar nu au alta optiune si se afla intr-o situatie de viata ultra-nasoale ), pentru ele va exista riscul sa se intoarca mizeria impotriva lor, gen secretara porno din presa. Dar pina la urma nu conteaza cite joburi va pierde din cauza asta, ori ce va zice lumea, ci ce va zice baiatul care o curteaza despre IQ-ul fetei care s-a bagat singura in asa ceva.
    Eu unul parca nu as vrea sa iau de nevasta una care nu e chiar cel mai ascutit cutit din sertar, eufemistic vorbind si banuiesc ca e valabil si viceversa. Un tip educat si super inteligent se va combina cu mine stiind ca am preferat sa-mi dau jos chilotii in loc sa imi iau un job serios ? Pentru ca pina la urma, nu despre hura lumii si prejudecati e vorba, ci strict de IQ.

  14. Unu says:

    Am uitat să-i urez succes și ce vrea ea atunci când va trebui să-i explice fiului/fiicei. Iarăși trebuie, așa e viața asta…

  15. Unu says:

    @Neica Nimeni, săracele fetițe cu chibrituri alea care fac prostituție pe ascuns, ele sunt de compătimit, vaaaaiii la ele nu se pune, n-au știut că va dura mai mult decât 5 minute și că va intra toată nu doar capul! N-au știut săracele că p*la n-are umeri și restricția de țară a siteurilor porno se poate păcăli cu VPN… Merită medalii, ce să spun!

  16. Lorena Lupu says:

    Unu: Ia calmează-ţi ţâţele că poate scap accidental un ban în direcţia ta.
    Nu e ca şi cum capitala ar fi super generoasă cu joburi pentru copiii de oameni săraci, sau că te bagă cineva în seamă când spui că eşti student şi ai nevoie de un loc de muncă.

    Dacă tu ai fost norocos şi ţi-au ţinut tati şi mami aerele de superioritate la şcoală, zi mulţumesc prietenului tău imaginar că n-ai fost nevoit să recurgi la compromisuri, şi dacă nu ai soluţii pozitive, ai măcar decenţa să-ţi ţii râtul.

  17. Neica Nimeni says:

    Unu : eu personal cunosc doua cazuri de prostitutie ale unor foste colege de clasa. Temporar si pina cind au reusit sa supravietuiasca fara ea. Din fericire nu s-a intors impotriva lor situatia, insa femeile alea erau de compatimit si de intins o mina de ajutor, nu de aruncat cu pietre in ele. Nu stiu din ce coor de domn ai iesit tu, insa Romania aia rurala, cu oameni care doar fac foamea e un paradis, daca intelegi ce spun … ca mai sunt si tineri care nu au nici joburi, nici chirii, familii in care sunt torturati psihic, rahatul e mult mai adinc decit pare la prima vedere.
    Astea nu-s cazuri de pitzi care nu au chef de munca si prefera sa se prostitueze pe ascuns, ca e viat mai dulce asa. Nu sunt cazuri de muieri duplicitare, gen si cu poola in coor si cu sufletu’ in Rai, de al caror IQ e mai bine sa te feresti .

  18. Unu says:

    Da’ ce-am zis domne? I-am urat doar de bine persoanei, ceea ce îți urez și ție Lorena. Bine și multă liniște, mai ales de sărbători să ai parte. Tu și pisica.

  19. Andrei says:

    Nu înțeleg la ce precauție se referă cos. Videochatul este o meserie respectabilă, doar idioții cred că tot ce trebuie să face fetele alea e să se dezbrace și atât, trebuie să se poată exprima corect, să întrețină o conversație. Și nu poți ascunde că ai făcut videochat, internetul nu uită, așa că cel mai ok e să-ți asumi asta și să adopți o atitudine de miserupism în fața celora care te judecă. Dacă prietenului nu-i place o să-i placă altuia, să scapi de oamenii cu prejudecăți e mereu un plus.

  20. Lorena Lupu says:

    Mamăăă, dar ce m-ai izbit cu referinţa la pisica mea. De parcă aş hrăni-o din banii tăi sau ceva. O pisică e o companie mai plăcută decât o să fii tu vreodată. Nu e nici vina mea, nici a pisicii.

  21. Unu says:

    Nu doream să te lovesc în vreun fel. N-am niciun avantaj, ba din contra, nu-i om cine dă e om cine ține!
    Păcat că te aștepți doar la lovituri și dorești doar aprobări.
    Tic-tac-tic-tac, ceasul bate. Mai vorbim peste câțiva ani dacă dorești, despre asta.
    Înțelegi tu.

  22. Lorena Lupu says:

    Nu. Mă aştept la ceva mult mai simplu şi logic. Să nu faci referinţe la pisici într-un dialog care nu este despre pisici.
    Sau referinţe la ceasul care bate într-un dialog care nu este despre ceasul care bate.

    Altfel nu e ca şi cum tu rămâi veşnic tânăr, sau ceasul care bate îmi va atenua capacitatea de a scrie – singurul aspect al vieţii mele care te priveşte şi pe tine.

  23. Lorena Lupu says:

    Altminteri, de ce morţii mamei mele de cretin m-ar interesa să intimidez un interlocutor cu aluzia că într-o zi va îmbătrâni? Poate pentru că sunt prea prost să-mi susţin punctul de vedere cu argumente prezente, reale, independente de persoana interlocutorului?

  24. Unu says:

    Simplu și logic dacă nu te duce mintea altfel și ai în gură doar cretin, morți și răniți.
    Unde pizdoiul mă-tii de prost am avut eu la gură “doar” cretin, morţi şi răniţi înainte să te etalezi tu ca idiot? Îhmmm… nicăieri.
    Hai cu fetița cu chibrituri care s-a apucat săraca să se dea cu zgaiba la cameră…
    Hop a apucat-o drăgosteala cu EL, bunul, atentul, frumosul, etc. Se dă de ceasul morții ce să facă, ce să nu facă și îți scrie ție care te lauzi că le-ai făcut și le știi pe toate. Puțin probabil, omul face, desface și învață toată viața și când pune mâinile pe piept tot prost se duce la groapă.
    Când s-a apucat de stat capră, nu i-a trecut prin cap că-i va bate ceasul biologic și va vrea o familie și copii. Tuturor ne bate ceasul acesta mai devreme sau mai târziu, mie, ție, tuturor. Eh, atunci vor ieși la iveală chestiile astea când îți va fi lumea mai dragă, deoarece de ce ți-e frică nu scapi. Lumea e așa cum e, n-ai s-o schimbi tu cu atitudinea ta de Stietoată și muclesbăcăaicieusuntșăfa.
    Nu eu sunt Ştietoata care dă verdicte şi se băşeşte superior peste lucruri prin care nu a trecut, ci fix muia imbecilă, arogantă şi dobitoacă de tine.
    Se spune că nu trebuie să fii ciudos pentru o cană de apă, că o spală și o face ca nouă, ete p*la Mărioară cel mai nou tango din țară, apa e scumpă în ziua de azi!
    Închei aici cu fetița, pa și la revedere, ai intrat în branșa asta, prostituată scrie pe tine, te combini cu unul ca tine sau nu te combini defel!
    Scremu superior căcatul cu ochi care tocmai se văieta că altul e Ştietot. Pariez că eşti prea prost să vezi ironia situaţiei.
    Hai să trecem la tine, tu care le știi pe toate, actriță, scriitoare, apariție în mass-media, formatoare de opinie etc.
    N-ai în gură decât vorbe urâte, te crezi buricul pământului, ți-am vorbit civilizat, civilizat îți spun că va veni și pentru tine momentul când vei vrea o altă făptură pe lângă tine decât pisica. Cu atitudinea asta o vei avea cam a doua zi după paștele cailor.
    Civilizat nu te fute grija de viaţa mea privată, de vreme ce, spre deosebire de tipa asta, eu nu am cerut consiliere, şi chiar dacă aş cere, nu de la un idiot ca tine aş cere-o.
    Va fi cineva dispus să ți-o dea sub coadă, dar dacă tu – doar tu, miezul, va fugi și nu se va uita înapoi. Daa, știu, tu ești alfa și omega, etcșamd! Bine… Rămâi la Kanal D, Latrine, dă din coadă, dă ban, dă ce vrei tu, că doar n-am să te schimb eu.
    Să mori tu că a scos mă-ta din pizdoiul ei sifilitic globul de cristal din care cretinul de tine citeşte viitorul.
    Acum poate ți s-a aprins beculețul despre urările mele.

    Îți doresc cum îmi dorești!

  25. Lorena Lupu says:

    Mi s-a aprins doar beculeţul că eşti un căcat cu ochi infinit de prost şi de jenant. Sorry. Ţi-am punctat cu bold la fiecare inepţie funestă pe care ai scremut-o de ce e inepţie.
    Cum spuneam: e nevoie de inteligenţă să te prinzi cât de ridicol e să mă acuzi pe mine de sindrom Ştietot, şi să caci verdicte bazate pe pură prostie despre vieţile altora, în acelaşi reply.

  26. Unu says:

    Sunt prost şi sug pula.

  27. Lorena Lupu says:

    Şi ca să nu mai guiţi degeaba: ce mai înjuri voi înlocui automat cu confesiunea: “sunt prost şi sug pula”, singurul adevăr al fiinţei tale, sau înveţi în pizda mă-tii de jeg să porţi dialoguri în care să te ţii de topic, nu de pisica şi alte activităţi ale interlocutorului, care NU-l privesc pe prostul inutil de tine.

  28. cos says:

    Andrei, am exemplificat ce probleme pot avea. Nu videochatul in sine este problema, ci modul in care anumiti oameni din societate il vad ( “unu” spre exemplu). Problema e ca fata vrea sa faca o facultate si nu e stabila financiar. Altfel putea sa-si asume linistita ce face si gata.

  29. cos says:

    *poate avea

  30. Lorena Lupu says:

    pe scurt, chiar dacă munca în sine e o nevoie, mereu se vor găsi idioţi să o latre.

  31. Unu says:

    Sunt o zdreanță cu păianjeni la pulă, care acuză pisicile oamenilor pentru faptul că, jeg prost fiind, nu m-ar fute nici cancerul.
    De asemenea, spumeg ca Arielul când mi se spune să nu-mi bag botul de javră în viaţa altora.
    Mănânc căcat, în calitatea mea de jigodie beșită!

  32. Lorena Lupu says:

    Wow, cât de autentic şi de minunat te descrii. O bucurie să văd o evaluare atât de corectă. Mai povesteşte-ne.

  33. Unu says:

    Aş mai suge, dar nu vrea nimeni să se lase supt nici măcar gratis, de aceea latru a ură şi prostie.

  34. Lorena Lupu says:

    Ne pare rău să auzim asta. Poate să nu fii un căcat mârlan ar ajuta.

  35. Unu says:

    Iar acum insist ca prostul să mimez că n-am priceput că te irită lătratul meu inept despre viaţa ta privată. Şi o dau în diverse.

  36. Unu says:

    Ooo, dar cine behăie ca oaia? Eu. Şi îmi place să te pişi pe mine. Eu visez trist şi gol la pizdă în timp ce latru pe bloguri despre oameni pe care nu-i cunosc.

  37. Unu says:

    Ăsta era scopul, să spumeg fără sens, pentru că sunt o zdreanță cu harfe pe mine! Hai, mai editează, că sunt un loser fără viaţă socială şi am timp infinit de tine!

  38. Lorena Lupu says:

    Nu, idiot, n-o mai da în diverse cu mine că nu ţine figura. Am repetat-o relativ clar de fix opt ori: îţi ţii râtul jegos AFARĂ din viaţa mea privată şi îmi discuţi pisica şi eventuala viitoare îmbătrânire abia când ai invitaţie expresă.

    Deocamdată, nici pisica, nici eventuala viitoare îmbătrânire nu sunt subiecte care să-l privească pe muistul de tine.
    S-a priceput, zoaie?

    • Lorena Lupu says:

      Și pentru că observ că în continuare nu s-a priceput, iar prostul de tine în mod real e un cretin fără viață socială și cu timp infinit de parazitat pe alții, ia cu block. latră singur în spam până ți se acrește. se golește automat la 24 de ore, deci nici măcar nu trebuie să fac eu curat după tine.

Leave a Reply to Neica NimeniCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading