Săptămâna aceasta are loc Săptămâna Pride şi la Bucureşti, sărbătorind existenţa, creativitatea, imaginaţia şi talentul comunităţii LGBT+ locale, şi reprezentând totodată un demers pentru integrare socială, protest împotriva discriminării şi tentativelor legale de confiscare a drepturilor deja câştigate.
Spre bucuria mea, asociaţia MozaiQ m-a invitat şi pe mine să particip la Extravaganza, show-ul lor de drag în care au prezentat publicului bucureştean câţiva artişti ai travestiului – creatori ai iluziei sexului opus. Invitaţie care m-a onorat din două motive: pe de o parte, pentru că arta travestului e pentru mine o pasiune şi o explorare artistică în care mă regăsesc oricând.
Şi pe de alta, pentru că eu sunt unul dintre bloggerii care îşi folosesc constant reachul şi platforma pentru a educa publicul românesc pe teme LGBT+, şi mă bucur să văd că acest efort este recunoscut şi tratat ca atare.
E un pic frustrant când tu eşti, strict din cauza vizibilităţii, “the only gay in the village” pe tot parcursul anului, iar în Săptămâna Pride sunt sărbătoriţi oricare alţii, iar munca ta e tratată ca şi cum nu ar fi existat.
În acest an, MozaiQ au lucrat cu nişte tineri absolut geniali, studenţi de la facultăţile din Bucureşti, Cluj şi Timişoara, reuniţi în proiectul Campus Pride, destinat creării unui climat safe, sigur şi inclusiv pentru toţi studenţii LGBT+ din ţară.
Tinerii ăştia au fost incredibili pe tot parcursul evenimentului. De la disponibilitatea absolută de a te ajuta cu tot ce ai fi putut avea nevoie ca performer, inclusiv cu o sticlă de apă – era sufocant de cald, iar eu îmi reaplicam frenetic machiajul, pentru că tot fixativul din univers nu putea lupta cu cele aproape 40 de grade – şerveţele, sau un taxi când, la finalul serii, mi s-a descărcat telefonul – până la munca inimoasă şi pasionată pe care o investeau în fiecare eveniment din program, şi până la dialogul cât se poate de matur şi de informat, cu mare accent pe misiunea lor, aceea de a AJUTA, Campus Pride m-au uimit, impresionat, sedus, fascinat şi topit.
Pot zice că m-au dat pe spate.
Lumina nu e vina noastră, asta era situaţia şi ne-am adaptat cum am putut.
Spre norocul nostru, avem totuşi o poză în care lumina a fost cât de cât prietena noastră.
Şi până la urmă, nu e ca şi cum am murit. Dacă vrea cineva să vadă oricare dintre cele două numere de lip sync cu care am participat, sunt disponibil(ă) pentru booking, iar mailul e cel bine cunoscut.
Programul MozaiQ pe restul săptămânii Pride poate fi consultat aici.
Foto: Mădălina Bădărău
Mulţumesc pentru oportunitate, încă o dată.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Sh*t They Say