Test de tradiţionalism

Mă întâlnesc acum câteva zile cu un cunoscut. Mă ia direct şi zâmbitor:

-Bunăăă, Lorena, Ţi-am auzit noua piesă.

Adică asta:

-Ok, cool. Ador că, în sfârşit, cineva renunţă la a mima că nu există. Cum ţi se pare.

-Haioasă, am râs, caterincă. Deşi eu sunt un tradiţionalist, dar îmi place umorul.

-Tu, tradiţionalist, lol?

-Da.

-Ce te face să crezi că eşti tradiţionalist?

-Păi, cred în Dumnezeu.

-Nu e o regulă, Cei mai mulţi progresişti au nevoie de spiritualitate la rândul lor, de aceea apar biserici inclusive pentru LGBT, biserici cu preoţi femei şi aşa mai departe.

-Îmi doresc o familie.

-Din nou, nu e o regulă. Cei mai mulţi progresişti îşi doresc familii. De ce se cere recunoaşterea oficială a căsătoriei între oameni de acelaşi sex?

-Îmi doresc copii. Ăăă, dar stai.

-Bravo, mi-ai intuit răspunsul. Acum hai să-ţi facă sora ta ADEVĂRATUL test de tradiţionalism. Te simţi superior femeilor pentru simplul fapt că tu te-ai născut cu un penis şi ele cu un vagin?

-Nu contează asta, contează ce caracter au şi cât le duce mintea.

-Ce părere ai despre avort? E treaba statutului să ia decizii pe vieţile şi bugetele altora?

-Doamne fereşte.

-Crezi în roluri biologice bine definite, gen toţi bărbaţii şefi şi toate femeile la cratiţă?

-Nu. Fiecare om cu ce i se potriveşte.

-Crezi în roluri prestabilite în cadrul unei relaţii / căsătorii?

-Cred că oamenii trebuie să fie complementari.

-Bine, dar ăsta e un răspuns care lasă loc de interpretări. O femeie manager de bancă şi un bărbat care îşi petrece serile făcând clătite cu brânză şi mărar copiilor sunt complementari. Ţi se pare ok ideea?

-Dacă sunt fericiţi, de ce nu? Mi-ar plăcea o femeie manager de bancă, nu ar trebui să bag eu atîtea ore suplimentare la muncă să trăesc decent.

-Dar îţi dai seama că pe una manager de bancă nu o trimiţi după o bere când eşti la fotbal cu băieţii.

-Nu mi-am trimis iubitele după bere niciodată.

-Dacă iubita ta e pe ciclu, îi cumperi tampoane?

-Looogic. Ce să fac, s-o las să sângereze pe covor? Ţine de omenie în primul rând.

-Îţi place să freci oameni necunoscuţi la cap, să trăiască aşa cum crezi tu că ar trebui?

-Ferească Dumnezeu.

-Tnzi să le spui oamenilor fără copii că e cazul să facă?

-De ce să mă bag eu în viaţa altora.

-Oook. Şi iată rezultatele. Dragă prietene, ţin să îţi aduc la cunoştinţă că eşti un pârlit de progresist, exact ca noi, restul.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Tempy says:

    Ce i-ai zis-o! Tu pur și simplu ieși cu capul sus din orice situație. De-aia te admir.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading