Noaptea trecută m-am enervat. Dar m-am enervat crunt. Am văzut un share de pe Facebook, de la postarea jigodiei ăsteia.
M-am uitat un pic pe wallul femeii, să văd câți ani are Jada asta, de trebuie căutată în telefon. Înăltuță, frumușică, adolescentă. Vârsta la care chiar NU ai chef să mai dai raport ca un copil de cinci ani.
Și, da, știu, vârsta la care deja se dau dubioși la tine, vârsta la care diverși masculi, care mai de care mai grețoși, văd deja în tine o pradă și caută să-ți toarne cele mai obscene minciuni să te îmbârlige, pentru că ești mică și, prin urmare, ușor de mințit.
Pe de altă parte, vârsta la care te simți cea mai nesigură, cea mai neînțeleasă, cea mai paranoică. E procesul natural de trecere de la copilărie la vârsta adultă. Când părinții încă se încăpățânează să te trateze ca pe un copil, dar orgoliul tău încasează asta ca pe o jignire. Și e natural. Independența nu e un lucru care se formează de la o zi la alta. Independența, demnitatea, instinctul de a-ți proteja boundaries, și bunurile personale, caracteristice unui adult, se formează în timp.
Părintele înțelept e ăla care înțelege.
Și chiar dacă pune întrebări, și vrea să vadă ce e cu tine, are discernământul și discreția să nu te invadeze ca Ginghis-Han.
În schimb, proasta asta sinistră nu doar că s-a apucat să spargă telefonul copilei, dar s-a și înscris la cuvânt pe Facebook să se bată cu cărămida în piept că a făcut-o.
Și, mai groaznic, o grămadă de alte vaci au început s-o aprobe de zor. Bravooo. Așa face un părinte. Suuuper. Extraordinar.
Ceva îmi spune că gunoiul ăsta cu fustă e mamă singură. Probabil pentru că a vrut să-l controleze și pe ăla la telefon exact așa, și un bărbat adult nu prea stă să fie controlat la telefon ca un copil vulnerabil, care depinde material de tine.
Apoi, am mai scrolat pe perete, și am descoperit că fata își cumpărase singură telefonul. Din banii câștigați la primul ei job.
Să presupunem că ea ar fi fost victima unui astfel de gest. Că John, sau Tom, sau Paul ar fi vrut să vadă ce e-n telefonul ei, ea ar fi refuzat – normal! nici un om cu o coloană vertebrală funcțională n-o să accepte vreodată să i te uiți în telefon ca unui sclav – și atunci, John, sau Tom, sau Paul i-ar fi spart telefonul.
N-ar fi fost social media plină de ditamai tărăboiul, despre ce țăran porc nesimțit e John, sau Tom, sau Paul?
Există un anumit tip de mame care își tratează copiii ca pe cel mai crunt dușman al lor. Casa mea, regulile mele. Casa mea, ușa e a ta. Dacă eu spun că cerul e verde, înseamnă că e verde, s-a înțeles? Taci din gură când vorbesc eu.
Întotdeauna le suspectez că își răzbună pe bietul prunc lipsa de autoritate din toate celelalte paliere ale vieții. Faptul că bărbatul le-a părăsit, faptul că șeful le muncește mai mult decât prevede fișa postului și le vorbește de parcă le-ar fi extras din partea dorsală, faptul că nu le respectă nimeni nicăieri. Faptul că au parte pe social media doar pe p**ărăi agasanți care vor să dea un număr scurt și atât.
Și atunci, ce să facă și ele, decât să nimicească iubirea și respectul singurelor ființe cu care ar fi putut avea o relație de iubire autentică și sprijin, și anume propriii copii.
Și ce rezolvă cu asta?
Dacă e un copil slab, îi insuflă neîncredere în forțele proprii și noțiunea că abuzul e normal. Că e firesc să ți se spargă telefonul, dacă refuzi să-l arăți. Îl educă să fie victima perfectă a genului de bărbat care va alege un traseu la fel de invaziv și abuziv.
Dacă e un copil cu personalitate, îi stârnesc cele mai negre și furioase frustrări, care îl vor însoți pe numitul copil până târziu în viață. Și o neîncredere feroce în bunăvoința altor oameni. Dacă mă-ta, care conform manualului de instrucțiuni, se presupunea că te iubește necondiționat, îți strică lucrurile, la ce să te aștepți de la străini?
De-aia zic eu că unii oameni n-ar trebui să facă copii. Nu au ce să le ofere din nici un punct de vedere. Nu fac decât să-i folosească de saci de box și să transfere asupra lor tot acest bagaj de traume și durere.
Ah, și poate mergeți și voi pe peretele vacii ăsteia, să-i povestiți că e o vacă. Eu am făcut-o cu lux de amănunte, deși nu sunt genul care să spumege în mod normal pe pereții altora. Dar părinții care-și calcă pruncii în picioare fizic și moral scot din mine un nivel de furie imposibil de egalat cu orice altceva.
Nu poți trata un copil ca pe un om? Nu face copii. E fix atât de simplu.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Vaca asta e narcisica/histrionica in stadiu patologic, faptul ca o injuri pe wall e un mare castig pentru ea — ii acorzi atentia dupa care tanjeste atat de mult si pentru care e dispusa sa faca gesturi atat de dramatice.
ai și tu dreptate. plus confirmarea că e o mamă eroină.
Domnu’ Radu, prin cartierele de blocuri gri ale patriei se obișnuiește să apară câte unul care îți dă în cap cu o piatră. (Și, mai groaznic, o cireadă de alți boi au început să-l aprobe de zor. Bravooo. Suuuper. Extraordinar.) Când e prins, se spune pe un ton superior: boul era alcoolizat în stadiu patologic.
Acum, eu unul zic că există foarte multe motive pentru care boul îți dă o copit… uneori chiar cărămidă. În cap. Sau în mașina cumpărată cu banii câștigați la primul tău job. Uneori se răzbună pe tine pentru faptul că nu-i respectă nimeni nicăieri. Sau pentru faptul că muncesc zi-lumină pe minimul pe economie. Sau pentru faptul că îi calcă în și pe copite alți boi pe la Catedrală. Sunt experți în găsirea de scuze.
Există multe motive complicate în spatele acestei industrii de fabricat scuze. Așa de complicate încât lumea îți răspunde: nu știu, nu înțeleg, n-am priceput nimic din ele. Cam așa, cum vorbea Daniel Dăianu: ”eu nu știe!”
Legal vorbind, daca fata are dovada ca acel telefon e cumparat din banii munciti de ea, nu cumva asta se cheama vandalism/distrugere de bunuri?
Nu-s avocat dar mie asa imi suna. Si daca e asa, mama aia promoveaza ilegalitatea.
Frustrații abuzivi cu familia sunt de ambele sexe. Si-o iau peste bot de la șefi si colegi pentru ca sunt mămăligi proaste si după aia se răzbuna acasă pe cei care depind emoțional si material de ei.
Cunosc de asemenea si reciproca: la servici se dau lei paralei si acasă nu ies de sub papucul nevestei/ soțului.
Nu-i suport nici pe unii, nici pe alții.
stai putin. Fie-sa are 21 de ani
Shirika are 6 copii si e mama singura si se pare ca nu are rabdare sa ceara frumos parole, ia telefonul direct si il izbeste de pereti. Probabil nu vrea ca fiica ei de 16 ani sa ajunga ca ea, mama singura cu 6 copii facuti cu cine stie cati tati diferiti si atunci procedeaza cum crede ea ca e mai bine, cu violenta si autoritate. Poate ca Shirika nu a avut parte de educatie si a inceput sa toarne copii inca din liceu si nu vrea ca fiica-sa sa faca la fel. Nu ii iau apararea, dar nici nu pot sa o condamn, cred ca o iei razna sa ai 6 copii, chiar daca ai ei sunt marisori acum, numai ea stie cum i-a crescut. Am o gulty pleasure, urmaresc Paternity Court pe Youtube si am vazut multe cazuri de femei in situatia ei, mame singure cu o droaie de copii facuti cu 15 tati diferiti.
Oricum, mi-e mila de fata asta, Jade, are 16 ani si e homeschooled de maica-sa care de-abia stie sa scrie si ii mai si sare tandara.
inca o data, ma simt recunoscatoare pentru mama pe care o am. in adolescenta, mama nu a cerut niciodata sa imi controleze telefonul, insa a creat obiceiul de a ne aseza la masa, la o cafea/suc si sa povestim ce am facut peste zi. era un moment simpatic si nu l-am simtit niciodata ca pe o obligatie, ci ca pe un lucru firesc, ca si cum ai sta cu prietenii la taclale. asta pentru ca nu ma judeca si nu ma certa, doar ma sfatuia, imi spunea de ce/cine sa ma feresc si care ar fi modalitatile prin care diversi oameni ar putea incerca sa ma imbarlige. imi spunea mereu ca are incredere in mine, in deciziile mele. am pastrat acest obicei si acum: seara, cand ajungem acasa, ne asezam la masa, la un suc sau un pahar de vin si o tigara si povestim chestii.
parintii care spun “nu trebuie sa fiu prietena copilului meu” sunt cei care nu stiu cum sa o faca. copilul tau poate sa te asculte de frica, sau poate sa aiba incredere in tine, pentru ca stie ca ii esti si prieten, nu doar parinte.
Ăștia fac copii la vârsta la care noi încă nu ne-am angajat, nu prea au de ales la fel cum animalul nu alege când procrează.
Scenariu 3: Fata e obișnuita,de aia e deja independenta si si-a luat telefonul singura. Obișnuita asta o face poate mai puternică. Warrier. Nitel emoțional unavalable dar trece cu timpul daca deschide ochii si vede oameni buni.