Istoria filmelor cu vampiri (4): Prima comedie horror

Bine ai venit la noua ta serie preferată, Istoria filmelor cu vampiri. Toată lumea iubeşte filmele cu vampiri, toată lumea s-a amorezat de minimum un vampir, şi e amuzant să descoperim cum s-au conturat elementele cheie ale unui gen cinematografic fără de care serile noastre ar fi mai sărace.

Vă povesteam în primul episod – aici – cum primul Dracula (1931) a fost creat la numai patru ani de la apariţia filmului sonor, că a fost un succes răvăşitor şi că a lansat o nouă vedetă la Hollywood: pe frumosul, fascinantul, misteriosul actor maghiar Bela Lugosi, care a rămas cunoscut cinefililor în calitate de Contele Dracula. În aşa măsură încât, mulţi ani la rând, alţi actori care încercau rolul încasau hate de la critici şi de la public deopotrivă, pe motivul „că nu erau Bela Lugosi”.

În următoarele episoade – aici şi aici – continuam cu următoarele filme din seria Dracula, realizate de studiourile Universal Pictures. Chit că filmele lor nu sunt deloc înfricoşătoare pentru standardele spectatorului de azi şi, evident, tehnicile efectelor speciale sunt de-abia la început, Universal Pictures au meritul incontestabil de a fi popularizat genul horror în rândurile maselor largi. În două decenii, au produs peste 30 de filme horror şi au adus pentru prima oară pe ecran toţi monştrii pe care îi ştim azi: Dracula, Frankenstein, Omul Lup (primul vârcolac), Mumia şi Omul Invizibil.

Începem acest episod în anul Domnului 1948. S-a terminat cel de-al doilea război mondial. Oamenii veniţi acasă după ani grei de front n-aveau chef de sânge pe ecran. Sânge văzuseră ei destul pe câmpul de luptă şi-şi doreau ceva lejer, care să-i facă să uite.

Şi atunci, cineva de la Universal a avut o idee genială: cum ar fi să-i adunăm pe cei trei monştri bestselleri ai noştri, Dracula, Frankenstein şi Omul Lup, într-o comedie în care să fie explorat modul în care frica stârneşte hohote de râs? Ca un fel de terapie a stresului posttraumatic?

Aşa au creat un nou gen: comedia horror.

Ca personaje principale, au folosit un duet de standup comedy foarte popular al vremii, care tocmai îşi croia un nume răsunător pe micile şi marile ecrane: Abbott şi Costello. Abbott şi Costello urmau să îi descopere accidental pe toţi monştrii, iar detaliile horror erau contrapunctate de replicile lor spumoase şi de slapstickul specific vremii.

Şi a apărut „Abbott and Costello meet Frankenstein”, ultimul film în care îl putem vedea pe Lugosi revenind în rolul lui Dracula. Și pe Lon Chaney Jr., actorul care a iniţiat rolul Omului-Lup, revenind pe partitură. Dacă reușeau să-l aducă și pe Boris Karloff, interpretul inițial al lui Frankenstein, ar fi avut triada de aur a horror-ului vintage.

Numai că Boris Karloff a considerat că gagurile comice îi despoaie pe monştri de legendă, mister şi forţă, prin urmare, a zis pas. L-a înlocuit actorul Glenn Strange.

Comedianţii Abbott şi Costello joacă rolurile lui Chick şi Wilbur, doi funcţionari ai unui birou de curierat, care îşi petrec viaţa în gaguri comice, căzând peste colete şi dărâmând munţi de geamantane, în timp ce se ciondănesc hazliu, cum o făceau şi în numerele lor comune de standup. Abbott e băiatul mai înalt, frumuşel şi posac, iar Costello e scund, rotofei şi vesel.

Aparent, e o comedie clasică a anilor 40, unde singurul aspect ciudat e că pe Costello îl adoră şi-l giugiuleşte toată ziua o fată superbă, Sandra, spre frustrarea lui Abbott, care de obicei suflă toate gagicile. şi nu înţelege ce vede această minunăţie la colegul lui.

Dar biroul de curierat primeşte într-o zi un telefon bizar. E din Anglia, de la Omul Lup, care e un băiat bun şi prietenos în viaţa de zi cu zi, până apare luna şi îl transformă în monstru fioros, însetat de sânge. Omul Lup încearcă să-l avertizeze pe Wilbur (Costello) la telefon de sosirea a două colete suspecte, care conţin sicriul lui Dracula şi corpul dezactivat al monstrului lui Frankenstein, numai că, pe la jumătatea explicaţiei, răsare luna şi Omul Lup se transformă, începând să mârâie şi să ragă, ceea ce îl face pe Costello să întrebe nonşalant: Domnule, mă suni din Anglia să-mi dai câinele la telefon?

E genul de umor care îl va face pe Dracula să se ridice semeţ şi măreţ, doar pentru a se da accidental cu capul de candelabru, 50 de ani mai târziu.

În scurt timp, apare MacDougal, patronul clubului House of Horrors, şi cere să-i fie livrate personal cele două colete, pentru că sunt preţioase şi valoroase. Evident că Abbott şi Costello fac asta, după program. Sursă de gaguri interminabile, pentru că în Casa Ororilor e beznă, şi Dracula din sicriu are chef de joacă. În timp ce Costello citeşte legenda contelui, acesta deschide câte puţin sicriul, făcând lumânările de pe el să patineze şi dându-i lui Costello prilejul să facă show de comedie din spaima lui melodramatică şi exagerată.

De câte ori Abbott intră în încăpere, totul pare în regulă, ceea ce accentuează efectul comic, pentru că, evident, Abbott nu crede o iotă din senzaţiile şi viziunile lui Costello. În cele din urmă, Dracula îl reactivează cu magia lui pe Frankenstein, care îi e supus şi-i vorbeşte cu „Stăpâne”, și pleacă amândoi spre o destinație necunoscută. Monstrul înhață la subsuoară sicriul lui Dracula, ca pe o cutioară mică. Sub privirea înfricoșată a lui Costello, pe care, din nou, nu îl crede nimeni.

Mare furie pe patronul Casei Ororilor, când descoperă că exponatele lui valoroase, Dracula și Frankenstein, lipsesc din incintă. Îi acuză pe Abbott și Costello de furt. Pentru investigație, compania de asigurări, care trebuie să plătească coletele goale, trimite un detectiv particular: o blondă superbă, Joan. Evident că metoda de investigație a lui Joan e tot marea dragoste față de Costello, spre mirarea crescândă a lui Abbott.

Între timp, Dracula și Frankenstein se duc într-un castel măreț și medieval din apropiere, care e totodată clinică privată și centru de cercetări. Da, știu, haos. La ce altceva te aștepți de la un film cu TOȚI MONȘTRII?

Cine îi așteaptă?

Taman Sandra, fata frumoasă îndrăgostită de Costello. De fapt, e savantă excentrică și, împreună cu Dracula, plănuiesc să înlocuiască creierul de acum al lui Frankenstein, care a imprevizibil și foarte violent când e activat complet cu electricitate. Îl vor înlocui cu un creier de oaie, maleabil și docil, și Sandra spune că știe exact de unde să-l ia.

E meritul lui Lugosi că își păstrează eleganța, alura aristocratică și forța personajului în toate momentele de comedie. El continuă să joace într-un film horror, și discrepanța dintre el și restul e de un efect comic de sine stătător. Și acum îmi dau seama de ce, în celelalte filme, alți actori primesc reproșul că „nu sunt Bela Lugosi”.

Între timp, ajunge în oraș Omul Lup, care confirmă toate experiențele ciudate ale lui Costello și-i avertizează că urmează să se întâmple ceva extrem de periculos. Dar, pentru că e deja seară, și urmează să fie noapte cu lună plină, cere să fie încuiat în camera lui de hotel și să nu i se deschidă ușa, indiferent ce se aude din interior. Evident, Costello nu respectă asta, și evident, urmează noi gaguri cu Omul Lup pe post de baubau.

În seara următoare, e bal mascat în localitate, iar Costello are întâlnire cu ambele lui amoreze. Joan vine să-l ia de la hotel, și împreună se duc la castelul medieval al Sandrei, pe care n-o întreabă nimeni de ce are castel medieval și cu ce se ocupă, pentru că suntem în anii 40, când femeia obișnuită era gospodină casnică sau, în cazuri speciale, moștenitoare bogată. În timp ce o așteaptă pe Sandra să termine să-și aranjeze ținuta, cei doi primesc un telefon de la Omul Lup.

Da, are curajul să-i sune pe fixul castelului medieval, și da, nu toată comedia din acest film e neapărat voluntară.

Omul Lup le spune că sunt chiar în Castelul lui Dracula și că acesta trebuie găsit. Iar băieții noștri se apucă să exploreze pivnița lugubră și întunecoasă, pentru că… de ce nu?

Din nou, gaguri comice cu pereți falși, Dracula și Frankenstein i se arată doar lui Costello, nu și lui Abbott, iar după ce ies din pivniță, surpriză: Sandra le prezintă un musafir misterios: pe însuși Dracula, care pretinde că e Dr. Lajos, un savant străin venit pentru un experiment. Costello îl dă în vileag drept Contele Dracula, iar această revelație o face pe Sandra să pretindă că are o mare durere de cap și să refuze să se ducă la bal. Drept care, restul lumii pleacă fără ea.

Rămași singuri, Dracula și Sandra se ceartă: el e îngrijorat că oamenii i-au aflat secretul vrea ca ea să facă transplantul de creier în seara asta, ea vrea să amâne. Nemulțumit, Dracula o hipnotizează, îi suge sângele și o face vampir, pentru a se asigura de supunerea ei.

La bal, ca la bal. Peripeții, gaguri, accidente, glume de toate tipurile. Apare și Omul Lup, căutându-l pe Dracula, numai că e încă o noapte cu lună plină și treburile se complică, pentru că și Abbott are mască de lup. Apare și Dracula, la braț cu Sandra, intenționând s-o scoată din joc pe detectiva privată, care între timp aflase toată povestea și risca să îl expună. Și să-l ademenească la castel pe Costello pentru că, twist: al lui urma să fie creierul folosit pentru transplant!

Punctul culminant e la castel, unde, la un moment dat, se dezlănțuie toți cei trei monștri și fac măcel în camerele bogat ornamentate, dar, evident, binele învinge, Abbott și Costello reușesc să scape.

Și un gag drăguț în scena finală: în timp ce oftează că acum au văzut tot și nu-i mai sperie nimic, în spatele lor se aprinde o țigară de una singură și se aude vocea cavernoasă și înfricoșătoare a lui Vincent Price, altă vedetă a genului horror din epoca de aur a Hollywoodului: „Păcat, tocmai voiam să mă alătur și eu petrecerii”. Cine vorbește??? întreabă eroii noștri, dârdâind din toate articulațiile. ”Sunt eu, omul invizibil”.

„Abbott and Costello Meet Frankenstein” nu e un film perfect. Nu e gândit să fie. Scopul lui e să adune vedetele la un loc, ca un fel de Survivor All Stars, ediția horror, și să-i pună într-un film cu starurile de comedie ale momentului, pentru a se asigura că plătitorul de bilet va fi interesat. Scenariul e haos în cea mai glorioasă formă. Dar chiar și așa, acest film e strămoșul comediilor de tip „Scary Movie” și al fuziunii între comedie și horror, și merită respectat ca atare.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.