În episoadele precedente, v-am povestit despre blockbusterul de mare succes care a fost Dracula (1931), şi despre sequelul din 1936, Dracula’s Daughter.
Primul s-a bazat în mare măsură pe materialul narativ al lui Bram Stoker. Al doilea a încercat să recreeze universul lui Bram Stoker începând povestea din exact punctul în care s-a terminat în primul film şi, cel puţin dramaturgic, a arătat că nu toţi putem fi Bram Stoker. Prin urmare, o vreme, vampirii au luat o pauză.
Şi totuşi, succesul primului Dracula aducea în continuare ploaie de bani la casierie, iar Bela Lugosi stârnea istericale extaziate pe unde apărea. Şi atunci, Universal a decis să întindă pelteaua luând tot arborele genealogic al lui Dracula în primire. În anul 1943, au lansat al doilea sequel, Son of Dracula.
Dacă al doilea film abundă de referinţe la primul, până în punctul în care ai sentimentul că e al doilea episod al unui serial, între timp, Universal Pictures a ajuns la concluzia că dacă nu poţi să scrii ca Bram Stoker, cel mai sănătos e să nici nu încerci. Şi atunci a angajat un scenarist talentat al vremii, Curt Siodmak, scenaristul unor filme horror şi SF timpurii de impact, ca The Wolf Man şi Donovan’s Brain, să creeze o poveste originală, fără legătură cu nimic din evenimentele primelor două filme.
Şi pentru că scrii cel mai bine despre ceea ce ştii, Curt a început prin aducerea vampirului în Statele Unite. Aşa a creat un nou trope, care a rămas până în zilele noastre: vampirul din sud, de pe plantaţia de sclavi, prezent şi în romanele lui Anne Rice, (şi, evident, în Interviu cu un vampir), şi în True Blood, şi în Twilight. Pentru că, în fond, sclavia e o altă formă de vampirism.
Totul începe într-o gară din sud, unde sosesc bagajele voluminoase ale unui misterios conte Alucard (Dracula inversat), invitat de fiica mai mare a unui moşier local pe plantaţia ei numită foarte gotic „Dark Oaks”. În mod bizar, musafirul nu vine și el cu bagajele lui, sau nu e vizibil, dar servitorii știu ce au de făcut: îi iau bagajele și le duc în casa de oaspeți de pe plantație.
Gazda are două fiice, Katherine, bruneta misterioasă și Claire, blonda inocentă – un nou trope care va rămâne activ în industria filmului până în zilele noastre. Se menționează că bruneta, Katherine, l-a cunoscut pe Alucard în timpul unei călătorii la Budapesta și fascinația față de el a dus la această invitație.
Și filmul începe strong. Dezamăgită de faptul că Alucard nu e prezent la recepția dată în onoarea venirii lui, Katherine pornește singură în noapte prin pădure, spre coliba bătrânei vrăjitoare Queen Zimba. Scena în care aceasta îi prezice răul care se abate peste plantație și faptul că se va mărita cu un cadavru e o perlă a filmului horror timpuriu și construiește atmosfera cu precizie și intensitate. Numai că momentul e întrerupt de apariția unui liliac imens și foarte agresiv; când îl vede, bătrâna se prăbușește brusc, moartă.
Se vede că a trecut un deceniu, în care cinematografia a evoluat vizibil, și se vede că filmul a fost scris și regizat de oameni care au o pasiune pentru horror.
În acest film, avem și primele efecte speciale: transformarea liliacului în om, respectiv întruchiparea lui Dracula din ceață. Evident, comparativ cu CGI-ul zilelor noastre, sunt naive și expirate. Dar acum 80 de ani, erau revoluționare.
Fascinația lui Katherine față de ocultism, vrăjitorie și supranatural, în general, și față de contele Alucard în particular, îl deranjează teribil pe logodnicul ei, Frank, un băiat simplu și bun de la țară, care își dorește s-o ia în luna de miere și să o ajute să uite de toate aceste nebunii. Dar Katherine îi respinge propunerea.
Tatăl moare brusc, și i se văd doar două punctulețe pe gât. Cele două punctulețe trezesc suspiciunea unui bun prieten de familie, Dr. Brewster. Pe care îl vedem și în prima scenă citind numele de pe cufere inversat și descoperind că e vorba de Dracula. Brewster sună un confrate din Budapesta, dr. Laszlo, care îi explică despre vampirul Dracula, ucis în secolul al XIX-lea (iată, primul film e menționat, dar totodată plasat într-un trecut mai îndepărtat, ceea ce explică de ce evenimentele de acum au atâta autonomie).
Într-un final, îl vedem și pe Dracula. Înalt, frumos, brunet, misterios și atrăgător, pe modelul Bela Lugosi. E jucat de Lon Chaney Jr., o vedetă clasică a filmelor horror timpurii. Da, deja suntem în anii 40, și genul horror are sumedenie de fani și propriile staruri.
Sub ochii plini de suferință și groază ai lui Frank, Dracula o seduce pe Katherine, care, între timp, a rămas singura proprietară a plantației în urma testamentului de la tatăl său și a cam alungat pe toată lumea pe la casele lor. Dar nu avem o crimă cu sânge rece. Dracula și Katherine se căsătoresc la judecător, și se întorc pe plantație să consume actul conjugal. Sunt întrerupți de Frank (multă dramă amoroasă în acest film) și Frank încearcă să-l împuște pe Dracula. Numai că glonțul trece prin el și o nimerește pe Katherine, care se prăbușește pe jos.
Îngrozit, Frank o rupe la fugă prin pădure, urmărit de vampirul care vrea să scape definitiv de intrus. Foarte multe scene de un suspans intens, care probabil că au ținut publicul vremii cu inima cât un purice. Frank scapă cu viață pentru că se prăbușește exact în fața unei cruci – simbolism timpuriu, care ne arată că băiatul nostru e pe calea bună – și vampirul e obligat să se retragă.
Apoi ajunge în casa prietenului nostru, Dr. Brewster, povestindu-i ușor incoerent peripețiile serii și că a ucis-o pe Katherine. Dr. Brewster se duce să viziteze plantația la miez de noapte, e înfruntat de Dracula, care îl duce la Katherine – vie, dar schimbată, cu o atitudine și o voce diferită, de unde deducem că da, a murit și s-a vampirificat. Katherine îi spune să transmită tuturor sănătate și virtute și că, din acel punct, ea și soțul ei nu mai primesc vizite de la nimeni, pentru că au un proiect științific de studiat.
Spre deosebire de britanicii din primul film, care mureau pe capete, dar nu-i interesa să viziteze Carfax Abbey, domeniul lui Dracula, sudiștii sunt extrem de băgăcioși și de intruzivi. Deși Dr. Brewster transmite mesajul mai departe, Frank se predă la șerif, iar șeriful ține neapărat să vadă ce se întâmplă la Dark Oaks. Fiind zi, evident că plantația e părăsită complet. Dar în pivniță apare sicriul cu corpul fără viață al lui Katherine.
Între timp, Dr. Laszlo a venit și el în vizită, profitând de ospitalitatea sudistă a lui Dr. Brewster și cei doi, împreună, reconstituie evenimentele. Și, surpriză. Confirmarea le apare pe nepusă masă. În timp ce Dr. Laszlo povestește cum vampirul se poate întrupa din ceață, pe fundalul discuției, vampirul CHIAR se întrupează din ceață. Dar Dr. Laszlo e pregătit de confruntare și-l alungă cu un crucifix.
Frank e închis în celulă și, în somn, e vizitat de un liliac care se servește copios din sângele lui. Încă nu vedem actul sugerii pe ecran între doi oameni (lol), dar vedem pentru prima oară, în umbră, silueta liliacului la gâtul lui Frank.
Foarte smart, pentru că tu, ca public, crezi că e Dracula venit să scape de un factor de deranj. Dar nu. După ce își face plinul, liliacul nostru se transformă în Katherine. Și aici avem un twist care mi-a făcut basca să sară în sus: de fapt, Katherine știuse de la bun început cum stă treaba cu vampirii, și cu Dracula Jr., și îl invitase în mod deliberat pe plantație, pentru darul nemuririi.
Ce??
Dacă filmele horror de până atunci – și multe de atunci încolo – înfățișau femeia doar ca pe victima care fuge, țipă și cade sfârtecată, filmul ăsta din 1943 propune un prim antagonist femeie puternică și cu inițiativă, care a urzit intriga întregii povești.
De fapt, Alucard a respectat un plan întocmit de ea! De fapt, ea a decis moartea tatălui ei, moștenirea plantației și tot ce s-a întâmplat până atunci! Femeia ca motor al narațiunii era o idee extrem de originală și de revoluționară, nu doar pentru horror, ci pentru cinema în general.
După care, revezi filmul să detectezi toate hinturile subtile că, de fapt, Katherine era inițiatoarea întregii nebunii.
Daaar urmează alt twist: acum, că are nemurirea, Katherine vrea să scape de Dracula, pe care de fapt nu-l iubește, Dar pentru asta are nevoie de Frank, în forma lui umană, să distrugă sicriul lui Dracula. În schimb, îi promite nemurirea.
Stai, ce???
Stai, ce????
Vampirul nostru atotputernic, care și-a respectat cu loialitate partea din deal, nimicit de inteligența unei muritoare? Oh. My. God. Iată un nou trope: al ucigașei de vampiri.
În fond, acest oldie reușește o treabă pe care Dracula din 1992 al lui Francis Ford Coppola se chinuie să obțină: empatia spectatorului față de vampir. Bietul de el a tot acordat șanse și lui Brewster, și lui Frank, a supt doar străini off-screen și n-a încercat decât să trăiască fericit cu femeia iubită. Și femeia iubită l-a lucrat pe la spate.
Scena în care Frank, scos de Katherine din închisoare, caută și pune pe foc sicriul lui Dracula, ascuns în mlaștină, e intensă și explicită. Nu mai avem crima în afara cadrului, ca în primele filme. Și, deși tehnologia nu era atât de avansată, încât să arate întregul cadavru al lui Dracula transformându-se în praf și schelet, avem o mână care se descărnează și se transformă în oase. Genul horror așa cum îl știm începe să se contureze.
Și, când credeam că știm care va fi finalul, urmează un ultim twist. Pe ăsta nu vi-l spun, că poate vreți să vedeți filmul.
Deși inițiat ca o nouă tentativă de a profita de vaca de muls care a fost Dracula, Son of Dracula a ieșit excepțional. Scris și regizat cu talent autentic, superb din punct de vedere vizual, cu personaje interesante și originale, inițiator al multor puncte cheie care vor defini filmele cu vampiri ale viitorului.
Would highly recommend.
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.
***

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
1 Response
[…] filmele sonore, ca să nu ne lungim până la apocalipsă -, prin stagnarea lui, în anii 40 (aici şi aici), apoi prin inovațiile fascinante ale anilor 50. (Aici și […]