Încă un caz de abuz

O lozincă pe care incelii adoră s-o plimbe pe tot netul este că feminismul destramă familia tradițională. În realitate, cazuri ca acesta despre care am citit azi afectează mai mult familia tradițională decât orice lozincă pe care ar scrie-o cineva pe social media.

Știrea este despre încă o fată de 15 ani desfigurată în bătaie de un tată alcoolic, „pentru că vorbea cu băieți pe Facebook”. Individul și-a lovit fiica adolescentă cu pumnii și picioarele pe tot corpul, apoi a dat în ea și cu lopata. Apoi a și strâns-o de gât. Apoi a și amenințat-o cu moartea, cu un cuțit din bucătărie. Fata a ajuns la spital, unde a descris ce i s-a întâmplat, a început o anchetă și individul a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare. Mult prea puțin pentru modul în care și-a maltratat copilul.

Și acum întreb eu: după astfel de traume, ce o va determina vreodată pe această fată să mai aibă încredere vreodată într-un bărbat și să accepte să devină parte a vreunei familii tradiționale, când viața și integritatea ei fizică au fost puse în pericol în acest mod chiar acasă, chiar de către taică-su, adică omul care ar fi trebuit să fie principalul ei sprijin în viață?

Mulți părinți devin extrem de abuzivi și de tiranici când copilul intră în adolescență, începe să-și formeze idei și dorințe proprii, iar ei simt că nu-l mai manipulează cum vor. Când sentimentul de pierdere a controlului vine la pachet cu mentalitatea „eu te-am făcut, eu te omor”, cu consumul de alcool și, probabil, cu misoginismul înnăscut rural – că dacă fiul vorbea cu fete pe Facebook, probabil că nu era o problemă, dimpotrivă – se lasă cu violențe greu de descris și de procesat.

Iar dacă familia asta mai era și genul cu mamă casnică, care nu iese din cuvântul boului, mă întreb din ce se vor întreține cât timp boul e la închisoare. Și după ce boul iese de la închisoare. Nu e ca și cum îl va angaja cineva, după ce îi vede cazierul.

Sufletul meu e cu sărmana fetiță. Bine că imbecilul nu a apucat să-și pună amenințările în aplicare. Bine că e în viață, și boul după gratii, măcar doi ani. Pe de altă parte, nu ne garantează nimeni că, după cei doi ani, nu va ieși din închisoare învinuind-o tot pe ea că a ajuns acolo și nu va încerca orori și mai sinistre.

Că așa e genul ăsta de gunoi. Mereu altul e de vină când faptele lui își primesc consecințele binemeritate.

Anyway: când veți căuta pe cineva de învinuit pentru faptul că femeile nu mai vor familii, arătați cu degetul spre boii ca ăsta. Probabil că, într-un climat familial echilibrat și iubitor, fiica lui ar fi fost un copil fericit și împlinit. Așa, e perfect de înțeles dacă va alege să nu mai depindă de niciun bărbat niciodată. Că iată unde riscă să ajungă.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. Jesse says:

    Stai ca e mai nasol de atat. Nemernicul a primit cu suspendare. Adica nici macar nu viziteaza puscaria. Tara de cacat, nu e zi in care sa nu se intample ceva mizerabil.

  2. T3kasyN@ says:

    din pacate nu e dupa gratii: “Agresorul a fost condamnat la 2 ani și patru luni de închisoare cu suspendare de către judecătorii ieșeni Acest text a fost copiat de pe Ziare.com O adolescentă a fost bătută cu mânerul lopeții de către propriul tată. Agresorul era furios că fata vorbește cu băieți pe Facebook.”

  3. Andreea says:

    Din păcate, zice că sunt cu suspendare cei doi ani. Nu prevăd viață prea bună peste o lună, când se întoarce individul acasă. Nu știu ce soluții există în acest moment pentru astfel de cazuri, dacă mama nu alege să plece cu copiii (spre o viață plină de lipsuri, dar măcar fără bătaie). Unui copil, să plece singur, cât de mult mai bine i-ar fi într-un centru de plasament? E o situație oribilă.

    • e.o. says:

      Judecătorii aceștia sunt lipsiți de empatie, fix față de cine nu trebuie. Sau aplică legile într-un mod bizar, ocult, care ne scapă nouă muritorilor. Zic asta pentru că sigur pot găsi știri în care au trântit pe cineva în închisoare pentru mult mai puțin și fără suspendarea sentinței.

    • Lorena Lupu says:

      Am văzut între timp. Nasol.

  1. April 13, 2024

    […] exemple, iată: încă un articol, încă un caz de abuz. Din care […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading