Istoria filmelor cu vampiri (2): Prima femeie-vampir

În episodul precedent, v-am povestit de Dracula (1931), primul film sonor care aducea povestea eroului însetat de sânge pe marile ecrane. Filmul a fost un imens succes comercial, publicul l-a ADORAT pe antieroul sexy, şi atunci, Universal Pictures şi-a dorit foarte tare un sequel.

Numai că Bram Stoker nu mai era printre noi. Lăsase o nuvelă – de fapt, un capitol la care renunţase – intitulat „Musafirul lui Dracula”. Mai exista un roman foarte sexy, „Carmilla”, scris de Joseph Sheridan Le Fanu. Și studiourilor le-a venit ideea: Cum ar fi să aducem pe ecran o femeie-vampir?

Zis și făcut. Numai că actrițele mari ale vremii au refuzat să joace un rol atât de malefic și de înjositor, pentru că pe atunci, „ce o să zică lumea” era mai pe trend chiar decât acum. Studiourile au descoperit o actriță de teatru, care jucase câteva roluri secundare în film, și i-au oferit șansa unui rol principal.

Această actriță s-a numit Gloria Holden, și chiar dacă multă lume nu și-o amintește după nume, imaginea ei a devenit un fashion statement în timp, imaginea blueprint a eroinei gotice dark.

Materialul dramaturgic al filmului Dracula’s Daughter (1936) este slăbuț. Cam cum au fost sezoanele 7 și 8 din Game of Thrones. După ce scenariștii nu au mai avut la dispoziție talentul de creator al romancierului, să le ofere poveste, și s-au văzut siliți să fabrice ei povestea. Bram Stoker, ca Anne Rice și, dacă tot am menționat, George R. R. Martin, sunt scriitori talentați care, prin cărțile lor, au creat un univers. Un univers viu, complex, compact, încărcat de nuanțe, de personaje necesare, reale, îmbibate de magia acelui univers. Filmele și serialele realizate după cărțile lor au toată această bogăție și culoare (lol, da, un film alb-negru plin de culoare 😀 ), datorită „cărniței” oferite de carte.

Când romancierul nu mai e acolo, se vede cât de săraci sunt scenariștii de fapt.

Dar Dracula’s Daughter nu e lipsit de merite. Ne oferă două tropes noi ale filmului cu vampiri. Tropes care rămân o constantă a genului, până în zilele noastre.

Primul e acela al vampirului dotat cu o conștiință, care se simte vinovat de răul pe care-l face.

Dracula, așa cum a fost jucat de Bela Lugosi, era mândru să fie vampir. Se bucura din plin de puterile lui malefice și nu avea nici o tresărire de emoție când bea sângele cui i se nimerea în cale.

Maria, fiica lui (Gloria Holden), își trăiește viața eternă cu mustrări de conștiință și, pe tot parcursul poveștii, caută salvarea și revenirea la o condiție umană. Această oscilație între rău și bine, între setea de sânge și dorința de a renunța la rău, creează un personaj mult mai interesant decât acela al vampirului original, iar interpretarea lui Holden este MAGISTRALĂ. Atât de autentică, atât de magnetică, atât de captivantă, încât, dacă ar fi avut o poveste care să-i susțină evoluția, ar fi ieșit poate un film mai bun decât Dracula inițial.

Al doilea e metafora vampirului ca persoană queer.

În anii ’30, puritanismul era în floare, iar filmele erau supuse unei cenzuri feroce prin Codul Hays, un set de reguli rigide care interzicea orice fel de imoralitate pe ecran, inclusiv orice fel de reprezentare a relațiilor cu același sex. Dar producătorii și-au dorit o metaforă a vampiriței gay, și exact asta au și făcut:

Tema vampirului ca persoană atrasă irezistibil de același sex va traversa deceniile de cinema și va fi o eternă justificare pentru a arăta pe ecran doi bărbați, sau două femei implicați în actul seducției și, pe măsură ce impactul codului Hays a scăzut, schimbul de fluide corporale a devenit din ce în ce mai explicit.

***

Filmul începe foarte abrupt, în ziua de după ce Dracula a fost ucis de Van Helsing, iar bietul Renfield a fost victimă colaterală, și în exact același set. Doi polițiști care bântuie pe acolo din motive incerte găsesc cele două cadavre. Pe atunci, Dracula încă nu se descompunea în praf, ca în filmele moderne, și se pare, nici unul dintre personajele poveștii precedente nu și-a pus problema înmormântării.

Cum stăteau ei așa, uitându-se la cadavre și întrebându-se ce rahat s-a întâmplat – iar scena e de o comedie nebună – apare Van Helsing, singurul personaj și actor recurent din filmul original, să mai studieze efectul morții asupra vampirilor sau ceva. Van Helsing e 100% neimpresionat de prezența forțelor de ordine și le spune că a ucis un vampir și că a salvat de fapt nenumărate vieți. Polițiștii nu-l cred, desigur, savantul nostru e dus la Scotland Yard, unde e amenințat cu executarea sau cu închiderea la nebuni, pentru că nimeni nu-l crede.

De ce nu-i cheamă pe Jonathan și Mina, să depună mărturie că într-adevăr, defunctul Dracula se distra să golească de sânge cetățeni onorabili și buni plătitori de impozite? Keine Antwort.

Van Helsing îl cheamă în schimb pe bunul său coleg și prieten, fostul său student, psihiatrul Jeffrey Garth. De ce un psihiatru? Keine Antwort.

Vă spun, în absența materialului narativ livrat de Bram Stoker, filmul e mai degrabă o comedie absurdă.

Numai că, între timp, cadavrul lui Dracula dispare. E furat de fiica lui, contesa Maria Zaleska și de servitorul ei Sandor (ador cum nume românești, poloneze și ungurești sunt aruncate împreună, într-un melanj pe care iubim să-l numim „undeva în estul Europei”).

Cum a ajuns Maria în Londra, dacă nu o vedem pe corabia cu care a venit tatăl ei?

De ce nu stă cu el în Carfax Abbey?

Unde stă ea de fapt?

A venit mai de demult?

Aveau o relație de tip no contact, cum au mulți dintre noi cu tații, dar i-a adulmecat moartea în aer? Că pe atunci nu era internet să dea lumea status pe Facebook: „OMG, a murit nea Vlad, cine ne mai trage în țeapă acum, cine ne mai bântuie nopțile să ne sugă fără preludiu!! #nutevomuitaniciodată.”

Keine Antwort, la toate întrebările de mai sus.

Esențial e că Maria fură cadavrul lui Dracula și îl arde într-un ritual est-european păgân, în speranța că asta o eliberează de vampirism. Apoi încearcă să țină dietă. Și evident, treaba nu merge. La finalul serii, o vedem bântuind noaptea pe străzile Londrei și agățând un străin chipeș. Din nou, actul concret al suptului nu e arătat pe ecran, pentru că #puritanism.

Scurtă divagație: De ce toți vampirii ăștia sug persoanele atrăgătoare? De ce să omori tot ce e mai frumos, în timp ce înfrânții estetic rămân să ne frece la icre în continuare în mesaje private pe care nu le-a cerut nimeni?

Faptul că morțile suspecte continuă îi oferă lui Van Helsing o șansă să-și demonstreze dreptatea. Spre norocul general, Maria vrea în continuare să scape de vampirism și se duce la psihiatru. Spre norocul narațiunii, psihiatrul ei e taman Dr. Garth, prietenul lui Van Helsing.

(Da, știu, nota de comedie absurdă, de wtf și de keine Antwort e constantă și consecventă.)

Maria e cucerită de blândețea și empatia lui Dr. Garth, prin urmare, decide să plece hodoronc-tronc din senin înapoi în Transilvania și, să se asigure că el o urmează, îi fură asistenta de care el e îndrăgostit în secret.

Dacă Dracula-tatăl a venit la Londra călătorind luni în șir cu corabia, fiica pleacă înapoi cu avionul. Subliniez, evenimentele au loc în cam aceeași săptămână de după decesul lui, deci evoluția miraculoasă a tehnicii e la fel de keine Antwort, cum au fost toate peripețiile de până aici.

Și desigur că Garth o urmează cu un avion privat.

Apoi, desigur că Van Helsing, care din prizonier a ajuns să comande Scotland Yard-ul de zici că era la mă-sa pe tarla, decide să adune o mână de polițiști și să-i urmeze la rândul lui. Extrem de mult trafic aerian pentru sătucul transilvănean blocat într-un etern Ev Mediu, din apropierea castelului.

Voi credeți, desigur, că eu fac miștouri. Dar, pe cuvântul meu de onoare, eu doar povestesc filmul. Care, fără alura dark, misterioasă și glacială a eroinei lui, ar fi fost printre primele comedii cu proști din istoria filmului sonor.

Dincolo de haosul de nedescris al poveștii, Dracula’s Daughter e primul film care aduce pe ecran un antagonist feminin puternic, eliberat de controlul oricărui bărbat, într-o poziție de putere și avuție. Iar imaginea străinei înalte și întunecate rămâne să bântuie cinematografia până în zilele noastre.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.