Clubul de filme vechi: The Usual Suspects

Bine aţi venit la Clubul de Filme Vechi,  o serie în care luăm un film făcut cu cel puţin zece ani în urmă, îl revedem cu mintea de acum şi analizăm dacă ne mai dă fiori şi azi, şi de ce.

The Usual Suspects e unul dintre acele filme care te duc adânc în eroare, şi îţi construiesc o poveste falsă pe care ţi-o servesc în detaliu, apoi te pocnesc peste ochi cu revelaţia că adevărul e cel pe care nu-l aşteptai, şi că te-ai lăsat dus de nas ca un poliţist arogant ascultând povestea unui invalid.

Dacă nu ai văzut The Usual Suspects, te rog frumos un lucru: opreşte-te din lectura acestui text, caută pe google unde poţi vedea The Usual Suspects. Mă irită teribil să mă întrebi „dar eu unde pot vedea The Usual Suspects?”, pentru că Google e gratuit, dar timpul meu nu este.

Vezi The Usual Suspects cu naivitatea spectatorului care nu știe despre ce e vorba, să poți experimenta cu adevărat șocul și surpriza twistului final. Eu am avut această experiență și e una din bucuriile condiției de spectator. Nu vreau să ți-o răpesc. Mergi și vezi filmul. Apoi revino să discutăm informat.

Îl vei mai revedea de două-trei ori, doar pentru a detecta indiciile fine care indică, pe parcursul filmului, cum stă treaba de fapt, și că tocmai ești pe cale să halești zăhărelul, și vei savura măiestria cu care un maestru al ficțiunii a construit o poveste care îmbină cu atâta artă ficțiunea și realitatea, încât, la final, singurul lucru pe care-l știi sigur este că nu știi nimic.

Pentru că The Usual Suspects este o explorare genială a temei și a trope-ului Naratorului în care nu poți avea încredere. Unreliable narrator, în engleză.

OK, să zicem că ai văzut filmul și ai revenit. Avem o secvență introductivă: interlopul de prestigiu Dean Keaton (Gabriel Byrne) zace rănit la bordul unei corăbii. De undeva de sus, cineva prestează un șiroi de urină, sugerând că se p*** cu jet pe viața lui Keaton. Apoi, din întuneric, apare o figură misterioasă în negru. Plan detaliu: bricheta și ceasul de aur. Menționez aceste detalii, pentru că ele vor deveni relevante mai încolo, deși acum nu știi asta. Când dă cu ochii de figura misterioasă, pe care noi în continuare n-o vedem, Keaton rămâne tablou. Îi cade fața. Apoi îl saută pe Keyser. Keyser îl întreabă dacă e pregătit. Răspunsul e „da”. Atunci, se aud două împușcături off-screen, și ulterior, toată corabia e incendiată.

Trecem la o scenă de la sediul poliției, care investighează masacrul. Există doi supraviețuitori: un muncitor ungur cu arsuri care îl fac de nerecunoscut, și care e în prezent la spital (și care, în treacăt fie spus, are ochii albaștri ai lui Keaton și restul feței afectat de arsuri. Sau poate e doar o coincidență aruncată special pentru derută). Și un escroc mărunt, invalid și inofensiv, speriat și de umbra lui, Verbal Kint (Kevin Spacey). Deși e în rolul principal, Kevin e menționat al cincilea în credite, pentru o nouă derută.

Verbal a rămas în viață și e neatins, pentru că s-a ascuns după niște funii și a urmărit acțiunea fără să se implice cu nimic. E singurul martor, dar refuză să depună mărturie în tribunal, „pentru că nu e un șobolan”, și când agentul Dave Kujan vine să-l interogheze, i se spune că Verbal Kint și-a negociat deja imunitatea și va fi eliberat în două ore.

Concret, filmul e un lung interogatoriu al lui Kujan, care pornește de la afirmația „Sunt mai deștept decât tine” și îl subestimează pe Verbal pe tot parcursul interacțiunii, și flasbackul poveștii lui Verbal, care începe de la un adevăr verificabil: cu șase săptămâni în urmă, poliția din New York a adunat cinci suspecți ai unui jaf de arme, căutând să identifice hoțul. Și creând cel mai celebru lineup din istoria cinematografiei: Kevin Pollak, Stephen Baldwin, Benicio del Toro, Gabriel Byrne și Kevin Spacey.

Kint își exprimă uimirea că el, un escroc mărunt, care nu știe smardoială și nici caft, a ajuns în compania unor interlopi vestiți, dar, pentru că e politicos și inteligent, se integrează repede în gașcă. Și începe o lungă și întortocheată poveste despre cum cei cinci formează propriul boy band și încep să dea spargeri și alte fărădelegi împreună.

Și în acest grup, persoana care se impune ca autoritate, cel mai matur și mai experimentat, e Keaton. Un fost polițist corupt, ajuns ulterior mare mafiot, care luase decizia de a duce o viață cinstită, se cuplase cu o avocată pe care o iubea din toată inima și, în momentul arestului, tocmai discuta cu investitori pentru un restaurant nou. În povestea lui Verbal, Keaton e figura centrală, povestea lui de iubire cu avocata are greutate, pentru că ea îl duce pe calea cea bună, dar, nemulțumit de faptul că poliția i-a alungat investitorii, Keaton se alătură găștii, mințindu-se de fiecare dată că acea operațiune va fi ultima.

La un moment dat, după o pistă falsă care duce la dezastru, grupul e abordat de un avocat pe nume Kobayashi. Ușor ciudat faptul că acest Kobayashi nu are trăsături de japonez, dar hei, îți zici, filmul e făcut în anii 1990, când încă Hollywoodul nu avea preocuparea respectului față de rase și etnii. Kobayashi le dezvăluie că lucrează pentru vestitul interlop Keyser Söze, și că el a determinat poliția să adune laolaltă acest lineup, pentru că fiecare dintre cei prezenți a comis o infracțiune care l-a prejudiciat pe Söze.

Din basmul lui Verbal, Keyser Söze pare acest străin înalt și întunecat, o prezență exotică și seducătoare, care își seceră fără a clipi propria familie, pentru a nu avea puncte vulnerabile în fața clanurilor adverse. Un mister viu, pe care nimeni nu-l cunoaște.

Ce vrea Söze de la grup? Să urce pe o corabie care pleacă din port și să distrugă o încărcătură masivă de cocaină, pentru a elimina concurența. Astfel, Söze va considera că membrii grupului și-au reparat greșeala, și îi va lăsa în pace pe viitor.

Unul dintre infractori, Fenster, încearcă să fugă de această misiune și e găsit ucis. Ca aluzie fină că ordinul nu se discută, ci se execută. Restul caută să-l lichideze pe Kobayashi, dar Kobayashi îi ține în șah: are pe mână viețile tuturor apropiaților lor.

Și atunci, cei patru orchestrează lovitura și atacă corabia. Numai că, surpriză: pe corabie nu e urmă de cocaină, ci doar un alt criminal, Arturo Marquez, pe care autoritățile vor să pună mâna. Marquez îl cunoaște pe Keyser Söze și-l poate da în vileag.

Un asasin pe care nu-l vedem îl împușcă pe Marquez, exact cum l-a împușcat și pe Keaton în secvența introductivă. Același asasin îi căsăpește pe toți „suspecții de serviciu”, unul câte unul, pentru că, de fapt, Keyser Söze NU are de gând să le ierte datoriile.

De ce Verbal a rămas pe margine? Din empatia lui Keaton față de invalid. În caz că operațiunea e un eșec și gașca e lichidată, să-i spună iubitei că el a încercat să redevină cetățean cinstit, dar iată, viața e complexă și are multe aspecte.

Verbal descrie cu maximă anxietate modul cum a asistat, de după funii, la moartea lui Keaton. De ce n-a tras el personal în Keyser? De frică să nu rateze ținta și să nu fie ucis chiar el de marele criminal?

Performanța lui Spacey e magistrală. Alura lui de nea Marcel, contabilul, ticurile lui de invalid pătruns de conștiința propriei neputințe și sentimentul că e amestecat fără voie în ceva ce-l depășește și că tot ce vrea e să ajungă acasă, să bea un ceiuț de mușețel și să rezolve o integramă, privirea lui umilă de căprioară surprinsă în bătaia farurilor te păcălesc fără efort.

Pe ici pe colo, când Kujan e cu spatele, detectezi câte un zâmbet răutăcios, dar povestea e relatată în așa manieră, încât îl justifici.

Între timp, ungurul de la spital și-a revenit și dă o descriere a lui Keyser Söze, pe care graficianul poliției o transpune într-un desen.

Între timp, din povestea lui Verbal, Kujan trage concluzia că Keaton e Keyser Söze și probabil că a scăpat în mod misterios. Verbal e mai mult decât fericit să confirme și, cum cauțiunea lui a fost plătită, e liber să plece. La ieșire, i se eliberează bricheta de aur, ceasul de aur și țigările, dar tu, pierdut în două ore de povești, încă nu remarci că sunt obiectele din prima secvență a filmului.

Apoi, Verbal pleacă și, în timp ce se îndepărtează, mersul lui își pierde șchiopătatul și devine normal și sprinten. După colț, îl așteaptă o mașină neagră, și în ea, „Kobayashi”.

Ce apreciez eu: că revelația nu ne e servită repede, slam, bam, thank you, m’am. Că filmul își oferă timp și te ia lent și senzual. Că agentul Kujan se prinde din detaliile pe care le vede prin birou că întreaga poveste a lui Verbal a fost improvizată din ce a văzut în jur. Și că, exact atunci, vine faxul cu portretul robot al lui Keyser și da, acesta e Verbal.

Și în timp ce agentul Kujan dă năvală afară să-l prindă din urmă pe Keyser, în plan secund se vede mașina neagră a lui „Kobayashi” demarând – în realitate, Kobayashi e numele brandului de pe ceașca lui Kujan.

Și înțelegi că, timp de două ore, poliția l-a ținut în arest pe cel mai periculos interlop din Los Angeles, care i-a jucat ca pe popice, le-a zis basme de adormit copiii și le-a lunecat printre degete cu o măiestrie inegalabilă.

Și când înțelegi asta, și ai avea o premisă clară de lucru, filmul se termină. E genul ăla de final excepțional, care te lasă cu o imensă dorință de mai mult.

Cristopher McQuarrie și-a meritat Oscarul pentru scenariu cu vârf și îndesat, iar Bryan Singer a pus în valoare acest scenariu cu o regie de vis.

Și slavă domnului, Hollywood nu a împins ideea unui sequel care să strice geniul pur al acestui film absolut perfect, cum s-a întâmplat cu „The Matrix” sau cu ”Basic Instinct”. Rar întâlnești un sequel care să nu fie făcut doar ca vacă de muls și să nu sugă intens și cu strigături.

Dacă iubești thrillerele, dacă ești ahtiat după enigmă și pericol, „The Usual Suspects” este FILMUL. Minunat din primul și până în ultimul cadru, cu o artă de a doza revelația strop cu strop, care te ține fără aer chiar și la a zecea vizionare.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.