Prostia săptămânii: ‘Cum să fii tu eroul principal în viaţa ta?’

Acum două zile, am scris un articol despre un fenomen real şi obiectiv. Cum s-a modificat comportamentul feminin şi care sunt motivele: nevoia de un statut, de independenţă, de a-şi servi în primul rând propriile vise şi apoi condiţia de remorcă a altcuiva şi aşa mai departe.
Pe scurt, ce spuneam, şi poate tonul era prea agresiv, era că fetele au început să se prindă că, dacă vrei să faci lucruri în viaţă, e cazul să devii mai asertiv, mai proactiv şi mai ferm, şi nu mai au timp să mimeze politeţea ore în şir în situaţii de miză mică sau zero.

Ce m-a amuzat însă a fost ţăranul sinistru care a început să ragă la mine: “Nici un bărbat bun n-o să suporte să fii tu eroul principal în viaţa ta.”

*

Atenţie. N-am zis să fiu erou principal în viaţa lui. Am zis în viaţa mea. Cu buletin de identitate propriu, vaccinuri proprii, datorii proprii şi agendă proprie.
Dar limbricul ăsta, care nu mă cunoştea, deja avea o criză feroce de nervi la gândul că o femeie poate fi erou principal în viaţa EI.
“Cum, adică voi aveţi şi aspiraţii? Altele decât să ne gătiţi în timp ce noi stăm cu dânsa-n sus la televizor, după care, să staţi crăcite cinci minute şi să faceţi bine să tăceţi naibii?”
Sinistru, nu-i aşa?

Cel mai trist e că genul ăsta de limbric, care vede în femeie o simplă unealtă, sau mă rog, un cumul de unelte, se autodefineşte drept bărbat bun. Nu, coaie, nu eşti un bărbat bun. Bărbaţii buni înţeleg că interacţionează cu o individualitate, nu cu un robot cu funcţiuni incluse. Bărbaţii buni susţin, ajută, îmbrăţişează potenţial, şi recunosc că da, tu eşti erou principal în viaţa ta, aşa cum sunt ei în a lor. Bărbaţii buni oferă un umăr pe post de trambulină şi adoră să te vadă înălţându-te. Că peisajul e frumos şi de dedesubt. Bărbaţilor buni nu le cad coaiele şi testosteronul din atâta lucru.

Eu, pe când îmi mai păsa, aveam mereu grijă să construiesc psihicul bărbaţilor de lângă mine. Să-i fac să-şi descopere calităţile, să viseze la lucruri mari, să lupte pentru ele, să devină alfa. Alfa în adevăratul sens al cuvântului, om puternic şi sigur de sine, nu alfa în sensul penibil, de ţopârlan plin de ifose care nu poate interacţiona cu femeile decât reducându-le la funcţii de bază.
Sigur, îi ambiţionam şi nu-i lăsam până nu dădeau ce aveau mai bun, pentru ei înşişi. Când se termina povestea, erau de trei ori mai siguri de ei, de zece ori mai ambiţioşi şi de o sută de ori mai bărbaţi decât la începuturi.

Şi asta pentru că eu, spre deosebire de limbricul cu “cum să fii erou în povestea ta” chiar iubesc bărbaţii. În sensul că le vreau binele. Şi gloria. Şi succesul.
Singura condiţie e reciprocitatea. Să mi-l dorească şi ei mie pe al meu. Că dacă îmi iau sprijinul drept serviabilitate, şi nu drept schimb egal de energii, undeva se va da o muie.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. m says:

    De o suta de ori mai barbati…ce ma enervează ca femeile vin sa zica ce-i aia un bărbat adevărat.
    Daca voi aveti pretentia sa nu va spunem ce e aia femeie adevarata (si sunt de acord 100%), lasati-o balta pe aia cu “bărbat adevărat”.
    Voiai sa spui om de calitate, sau ceva de genul.

  2. m says:

    Nu, chiar stim ce conotatie are “a fi barbat” pentru multi si, atunci când auzi chestia asta, la trăsăturile respective te gandesti. Trăsături neaferente lui “a fi femeie”. Poate tu chiar ai vrut sa zici “mai oameni” si ai zis “mai barbati” pt ca respectivii se intampla sa fie oameni adulti de sex masculin.

  3. m says:

    Trăsături de caracter oarecum ideale, nu alea fizice 🙂

  4. levmallev says:

    nici barbatii nu-s adevarati si nici femeile adevarate e doar evidenta! si da, gloria ne desparte cata vreme folosim “adevarati” si “adevarate” chiar si pentru trasaturile alea de caracter oarecum ideale!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading