Răspundem cititorilor

Dragă Lorena, 

Ştiu că multă lume te freacă la cap cu tâmpenii. 

(Pe mine? Nu, deloc, nu ştiu de unde ţi-a venit ideea asta. 🙂

Dar eu chiar aş avea nevoie de un sfat. 

Am o prietenă. O fată de pus pe rană. Frumoasă, bună, blândă, ca un înger. Pur şi simplu, n-ai ce să-i reproşezi. De câteva luni, s-a combinat cu un mârlan care o tratează absolut oribil, îi vorbeşte în ultimul hal, o face să plângă în fiecare zi, iar ea nu-l părăseşte. 

Ce să fac să-mi salvez prietena?  

Te pup şi te citesc.” 

*

Draga mea,

De câte ori sare câte o tanti de pe bloc, sar odată cu ea o mie de guri rele să acuze: membrii de familie, prietenii, autorităţile, mersul trenurilor şi cotele apelor Dunării, că “cineva trebuia să facă ceva.”

Reacţia este emoţională, desigur, pentru că toţi am vrea să fim salvaţi în ora disperării supreme, când ne urcăm pe bloc. Dar reacţia este şi stupidă, şi nedreaptă, pentru că oamenii nu-s ghicitori de gânduri şi dacă nu le ceri explicit ajutorul, n-au ce să facă. Şi mai mult, singurul om care te poate salva de pe bloc eşti tu însuţi, luând decizia fermă că îţi asumi controlul asupra propriei vieţi.

Ce încerc să spun cu asta e că nu poţi salva oameni care nu vor ei înşişi cu tărie să fie salvaţi.

Iar legat de relaţii abuzive, au murit miliarde de copaci de câte cărţi s-au publicat, legat de modul cum persoana toxică detectează în interacţiune punctul slab al potenţialei victime, nesiguranţele ei şi temerile ei, şi cum erodează pas cu pas stima de sine a persoanei abuzate, profitând de acestea. Aş compara acest gen de abuz cu o carie în integritatea şi respectul de sine ale victimei.

Problema e că, după cum bine ştim, cu cât ai dinţii mai ruinaţi, cu atât ţi-e mai frică şi ruşine să te duci la dentist, pentru că te întrebi cu groază ce va crede omul despre tine şi dacă a mai văzut aşa ceva în viaţa lui.

Multe femei au fost educate că rostul lor în viaţă e să fie “luate de cineva”. Că nu-şi sunt suficiente ele lor, că trebuie să fie “ale cuiva”. Datorită acestei educaţii, aceste femei se tem de singurătate ca de cancer. Şi-şi spun zilnic că, oricât de îngrozitor e Gogu, măcar e acolo, şi că fără Gogu, viaţa lor ar fi inutilă şi crâncenă.

Realitatea e că ne petrecem primii 25 de ani din viaţă fugind de singurătate ca de dracu’, înghiţind găleţi de c***t ca să nu rămânem singure. Apoi, pentru că nimic nu e mai nesexy decât disperarea, inevitabil rămânem singure.

Şi după ce ne liniştim şi ne organizăm priorităţile, descoperim că facem mult mai multe lucruri, pe toate planurile, în noua noastră calitate de oameni singuri. Că nu trebuie, în fiecare secundă, să ne justificăm ce facem / ce nu facem / unde vrem să mergem / dar oare sigur mergem acolo şi nu la f***t (căci, se ştie, de câte ori o femeie iese din casă, pentru anumite categorii de masculi ea se duce automat la f***t. )

Că nu trebuie să ne aliniem la hobby-urile, plăcerile, ideile fixe ale altuia, că nu trebuie să ascultăm muzica altuia şi nu trebuie să ne abţinem de la lucruri care ne plac, doar pentru că altul are o problemă.

Şi că, pe scurt, singurătatea de care fugeam e de fapt o stare de pace, nu un blestem.

Apoi, în următorii ani, începem să iubim cu atâta pasiune singurătatea, că greşim invers: respingem chiar bărbaţi care ar putea fi sufletele noastre pereche, doar pentru că ne e lene să reînvăţăm arta compromisului.

Revenind la prietena ta: decizia de a ieşi din abuz e a ei, nu a ta. Şi insistenţa e contraproductivă în acest caz. Ba mai rău, dacă e şi prostuţă, o să aibă impresia că tu de fapt îl plăceai pe masculul feroc şi căutai s-o convingi să-l lase, să îl iei tu, să te abuzeze pe tine.

Ce poţi să faci e s-o scoţi frecvent în oraş, la film şi în alte locuri, să-i câştigi câteva ore de pauză de sub jugul relaţiei abuzive. Recomand filmul, pentru că e o activitate tăcută, şi ca atare, tinde să-i lase pe oameni singuri cu gândurile lor. Recomand filmul de artă românesc, pentru că are un ritm lent de dezvoltare a intrigii şi îi dă omului timp să se gândească şi la problemele lui de acasă.

Şi din când în când, întreab-o dacă e conştientă că are o singură viaţă, şi că ar putea s-o petreacă frumos şi relaxat, nu în crize şi scandal. Dar nu forţa nota şi nu căuta să ai dreptate. E viaţa ei, şi singura dreptate valabilă e a ei. Iar această dreptate trebuie moşită cu răbdare, nu impusă cu sila, altminteri… care e diferenţa între tine şi boul de acasă?

Sper că acest sfat a fost de folos.

L.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Clara says:

    Hei Lorena. M-ai putea ajuta cu un sfat? Am un prieten (long distance relationship) şi ar cam trebui sa ma mut acolo. Nu numai pentru el ci si pentru ca acolo imi pot gasi job-ul de mult visat. Numai ca mi-e greu sa iau o decizie. El mai locuieste cu inca 1 cuplu si un baiat si sunt cam galagiosi, se drogheaza. El zice ca eu nu sunt in stare sa rezist acolo pentru ca una, doua fug acasa ca mi-e dor de pisici si de munti si ca de aia o sa fie greu sa ne mutam impreuna. Dar eu plec acasa din cauza colegilor lui de apartament, nu neapatat de dor de casa.

    Anyway, nu stiu ce sa fac. Ar fi ideal sa ma mut acolo, sa am job-ul ideal, sa il vad in fiecare zi dar pe de alta parte ma gandesc ca tipii aia o sa imi distruga nervii.

    Help me. Mersi. Te rog, as vrea sa nu imi vad comentariul asta intr-un post. Chiar nu vreau sa fiu categorisita intr-un tipar.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading