Dar nici nu trebuie să concurăm, dragă Andressa

Pe Andressa mi-a pârât-o la un moment dat o domniţă. “Aoleu, uite ce atac absurd la adresa femeilor fără copii, uite cum a dat direct la jugulară, incredibil, dar însă totuşi adevărat”.

Am dat click pe link, aşteptând un nou atac la adresa noastră, care “nu ştim ce pierdem”, “irosim roadele feminităţii”, “nu vom fi niciodată împlinite” şi alte bullshituri sinistre cu care societatea caută să le pedepsească pe femeile neînsămânţate şi să le şantajeze verbal întru multiplicare şi fătare, şi toate sarcinile mărunte şi epuizante care însoţesc această nobilă îndeletnicire.

Textul e aici şi spune:  “Noi şi ele, femeile fără copii. Nu putem concura”

Cum spuneam, mă aşteptam la genul de atrocităţi enumerate de mine mai sus. Şi când colo, am dat de un text cutremurător despre singurătatea şi surmenajul unei femei puse în ipostaza de unic părinte.

Despre eforturile care în mod normal ar trebui împărţite egal între cei doi adulţi care au conceput împreună acel copil.

Sincer, nu mă simt nici insultată, nici rănită, nici jignită, nici altceva de textul Andressei şi unicul lucru pe care pot să-l spun este: ARE DREPTATE.

Toate lucrurile pe care le enumeră ea sunt lucrurile pe care le-am simţit eu, intuitiv, când am decis că nu voi face copii.

Pentru că nu ai nici o certitudine că, din momentul în care creşte burta şi piere apetitul sexual, amorul tatălui nu emigrează spre alte orizonturi.

Şi, odată născut, copilul ăla nu poate fi returnat via Fan Courier în secunda în care tatăl decide că are treburi mai interesante cu viaţa lui. Rămâne o responsabilitate, o serie de obligaţii, un job de 24 de ore şi o misiune pe tot restul vieţii.

Realitatea e că sunt mulţi oameni cărora viaţa le dă ţeapă, dar nimeni nu ia o ţeapă mai cumplită decât femeile pe care câte un individ le părăseşte, cu unul-doi-trei copii în braţe, şi, cum se întâmplă, în exact secunda aia individul uită şi de copii, şi dacă femeia nu are pornirea aia războinică de a-l plimba prin tribunal, el nu va contribui nici cu meschina pensie alimentară pe care o prevede legislaţia românească.

Dar când copilul e deja mare şi cât de cât stăpân pe destinul lui, hopa, apare şi tatăl rătăcitor, cu aproximativ textele cu care a vrăjit-o şi pe maică-sa. Pentru că, na, între timp a îmbătrânit şi brusc a decis că ar fi cazul să bossuiască şi el pe cineva care să aibă grijă de el. Şi, periodic, ţine figura.

Nu, nu mă pot supăra pe Andressa, pe amărăciunea ei şi pe nemulţumirea ei, pentru că sunt cât se poate de îndreptăţite.

E greu să fii mamă singură. Să munceşti singură pentru nevoile a două persoane, să ai un job de opt ore – pe care nu-l poţi pierde, că nu poţi pune copilul pe “hold” până găseşti altul, deci eşti într-o poziţie mult mai vulnerabilă decât una căreia i se fâlfâie – apoi un alt job de 16 ore, în care veghezi la nevoile altuia.

Zero pauze.

Dar ţin să fac o precizare: Andressa, îţi direcţionezi greşit supărarea.

Nu femeile fără copii au făcut amor cu tine, ţi-au plasat responsabilitatea pe umeri, apoi s-au dat dispărute. Nu noi am omis să ne conştientizăm îndatoririle de părinte, să te căutăm, să îţi luăm copilul trei zile pe săptămână, sau în weekend, să cotizăm pentru hrana şi îngrijirea lui. Dacă omul cu care ai făcut acel copil avea grijă de aceste lucruri, nu ajungeai la nemulţumirea şi oboseala care să ducă la acest text.

Dimpotrivă, femeile fără copii au preferat să nu investească încredere, pentru că ştiau cât de prost e deal-ul la care se poate ajunge. Şi cum, în realitate, dacă un tip nu are calităţi şi conştiinţă de tată, ele nu au cum să-l convingă sau să-l constrângă să-şi asume asta.

Şi, da, visele personale, ţelurile şi ambiţiile sunt importante. E îngrozitor sentimentul renunţării. Senzaţia că viaţa ta proprie nu-ţi mai aparţine.

Cum spuneam, dragă Andressa, nu femeile fără copii sunt duşmanii tăi. Ele îşi iau perpetuu pisălogeală despre intrat în rândul lumii, de la diverse cucoane pe care nu le-a întrebat nimeni nimic, le ceartă popii c-o să arză în iad şi caută toţi golănaşii să le combine cu cele mai jalnice replici.

Aş prefera ca acel eseu să fie rescris, iar ţinta lui să fie taţii care-şi abandonează familiile.

Pentru că multe dintre noi, femeile fără copii, suntem fiicele unor taţi care n-au considerat că implicarea lor paternă depăşeşte cei câţiva stropi scăpaţi în distinsa păsărică a mamelor noastre, şi prin urmare, multe am asistat la nişte eforturi la care nici o femeie singură – sau nici un bărbat singur, for that matter – nu ar trebui supuşi.

Copiii sunt muncă. Şi au doi părinţi care ar trebui să contribuie echitabil la această muncă.

Atunci nu ar mai exista surmenajul, disperarea, lipsa timpului de reîncărcat baterii, lipsa timpului de coafor şi de manichiuristă, lipsa timpului de reload al feminităţii.

Pentru că feminitatea nu e un dat natural. Trimite o femeie în junglă şi se va întoarce o chestie unisex acoperită de păr, cicatrici, arsuri de soare şi dinţi de animale vânate. Feminitatea mătăsoasă, delicată, netedă, lipsită de păr în locuri nedorite şi riduri, mereu moale şi pură ca apa de izvor, e o iluzie care presupune vizite regulate la diverşi specialişti în ale aspectului exterior. Şi nişte timp personal de regenerare a chefului să fii femeie.

Până una alta, dă-mi voie să te asigur că între noi nu e nici un fel de concurenţă. Înţeleg prin ce treci. Mi-ar plăcea să te pot ajuta, dar nu prea am cum, concret.

Dar în câţiva ani, copilul tău va creşte şi, dacă vei şti să ţi-l apropii – nimic mai simplu, dacă sunteţi doar voi doi – vei avea un prieten care mie îmi va lipsi. Pentru că fiecare alegere din viaţa noastră are consecinţe pozitive şi consecinţe negative. Eu mi le asum pe ale mele. Asumă-ţi şi tu aceşti câţiva ani de efort la capătul cărora se va afla cea mai mare bucurie – un om în toată firea, unic şi minunat, rezultat al eforturilor tale, al nopţilor tale nedormite de acum.

Foto: Pixabay.com

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. ionp says:

    Imi place maxim articolul asta. Apropo, foarte buna decizia de a nu avea copii.

  2. picatura says:

    rar suntem pe aceeasi lungime de unda, insa acum: chapeau!

  1. July 16, 2018

    […] recentul scandal îndurat de Andressa pe blog în momentul în care a îndrăznit să ofteze cât e de greu să creşti un copil […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: