Citeam pe peretele unei amice de Facebook că are un băieţel cuminte şi bun. Un suflet blând şi cald, lipsit de orice urmă de agresivitate. În schimb, are în clasă o gaşcă de fete care îl stresează mereu, îl jignesc, îl trag de păr, îl înghesuie pe la colţuri şi, pentru că zăpada de alaltăieri s-a depus în zona lor, l-au şi spălat cu zăpadă, cam cum eram agresate noi, când eram fetiţe.
Şi adulţii mai aveau şi tupeul să afirme că ăia te plac, de aceea se comportă aşa. De mic copil mi-a insultat inteligenţa ideea că cineva îţi face mizerii pentru că te place. Acel cineva îţi face mizerii pentru că are tendinţe sadice şi îţi citeşte vulnerabilitatea. Are zero legătură cu simpatia personală şi mai mult cu nevoia de a deriva satisfacţie din durerea / disconfortul altuia şi de a-l subjuga prin brutalitate.
Şi în secţiunea de comentarii a acestei mame, unii o ţineau sus şi tare că fetiţele respective îl plac pe băiețel. Nooope. Când o fetiţă te place, e cea mai dulce, adorabilă şi simpatică. Din nou, îmi vine să înjur liber pe oricine justifică un abuz cu „de fapt, te place”. Alții ziceau că trebuie să încerce cu vorba bună. Din nou, nooope. Dacă vorba bună funcționa, nu se ajungea la bullying. Să încerci vorba bună cu o gașcă de bullies din ipostaza de victimă e ca și cum ai fi încercat vorba bună cu o gașcă de wights, în Game of Thrones. Alții ziceau că e cazul să se „impună ca bărbat” și să se ia la bătaie cu ele. Din nou, nooope.
E o chestie pe care o explic mereu și copiilor de pe TikTok, care mă întreabă des ce să facă în cazuri de bullying. Și anume: școala și jobul sunt INSTITUȚII PUBLICE. Adică, există niște cadre didactice, în primul caz, și manageri, în al doilea, care au responsabilitatea să gestioneze problemele interumane.
Ca băiat, e o idee extrem de proastă să bați fetițe. Dacă sunt suficient de malefice să te hărțuiască, sunt suficient de malefice să te scoată tot pe tine vinovat. Pe sistem Amber Heard: Oricum, nu te va crede nimeni că te băteam. E foarte ușor, dacă îți iei dreptatea în propriile mâini, să pici tu de vinovat, la final.
Cel mai simplu, mai ales că nu ești la tine pe tarla, ci într-o instituție bazată pe un regulament intern de conduită, este să faci o plângere la dirigintă / departamentul de resurse umane. Și te bazezi pe ei să rezolve problema mai departe. Dacă n-o rezolvă, se duce părintele la direcțiune, cere întâlnire cu părinții celorlalți copii, eventual cu odraslele iubite de față, și o astfel de discuție cu adulți va mai potoli agresivitatea bully-ilor.
„Păi, da, dar nu e masculin.”
Încă o dată, nu te duci la școală sau la job să fii masculin, ci să înveți / îți iei diploma sau să muncești / îți iei salariul. Masculinitatea prost înțeleasă sau prost plasată se poate termina nasol pentru tine, cu notă la purtare scăzută, cu raport disciplinar sau cu exmatriculare / concediere. Nu căuta să faci pe viteazul în contexte care nu sunt despre vitejie. Apelează la resursele disponibile în interiorul sistemului.
Și mai e un detaliu fin. Bărbații proști și javre care te hărțuiesc sunt totuși intimidabili printr-un festival de #bagplînmorțiimătii (scris așa, să nu mă demonetizeze gugăl). Ajung să te urască, să te vorbească pe la spate, să diverse, dar nu-și mai permit să te deranjeze. Le impui respect. Done that a zillion times.
Femeile proaste și javre care te hărțuiesc se alimentează din circ și scandal. Nu doar că nu le sperii cu morții de mamă, ci mai mult le bucuri, că le oferi trambulină pentru spirala psihozei dezlănțuite. De aceea, e o idee extrem de proastă să îți bagi p*** în ele. Și la propriu, și la figurat. Singura soluție online e blockul, iar soluția offline e să le eviți, să scurtezi interacțiunea la strict necesar și să apelezi cu încredere la resurse umane / diriginte / orice terță parte de care se tem și care le-a impus deja respect.
Deci, ce ne facem cu fetițele rele?
Poate părea derizoriu să te duci ca mamă să te plângi dirigintei / directorului că fiul tău e abuzat, dar dacă ți se râde în față, pui întrebarea simplă: „Dacă și-ar lua dreptatea în propriile mâini și le-ar bate, l-ați exmatricula, nu-i așa?”
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Interesant, cand eram in clasa I (demult, prin anii ’70) aveam si eu o colega care ma hartuia. De vreo 2-3 ori m-a tras in niste blocuri in constructie care tocmai se ridicau langa scoala ca sa ma asculte lectia (se comporta cu mine ca o profesoara cu un elev de cls. I ceea ce de fapt eu chiar eram). Imi amintesc ca ma simteam extrem de inconfortabil, fara sa-mi pot explica de ce si mai ales ca bunicii ma intrebau unde am intarziat o ora dupa scoala. Problema s-a rezolvat de la sine pentru ca din cls. II-a m-am mutat cu parintii in alt oras (si deci si alta scoala). Imi amintesc si acum numele ei complet (nume+prenume) deci ceva a fost totusi de s-a pirogravat in halul asta in creierul meu. Sugestia de a cere institutiei sa se ocupe de problema bullying-ului e buna, de fapt e singura solutie corecta. Nu stiu daca ar fi mers in cazul meu ca anii ’70 nu sunt anii ’20 dar macar cu parintii ar fi trebuit sa vorbesc (poate as fi facut-o daca nu se intampla sa ne mutam oricum)
la școala copiilor mei au făcut workshop de bullying.
Sper că te referi la workshop ANTIbullying.
hihi, da 🙂 “despre bullying”, să zicem
Te duci și te plângi la conducere. Fără rușine. Pentru că dacă băiatul atinge cu un degent pe vreuna din ele, părinții ei și ai celorlalte vor sari cu 7 guri să se plângă. Chiar dacă sunt copii cu toții, nu știi ce triggere au mamele lor și ce circ pot genera. Poate chiar el să sfârșească izolat de ceilalți copii. Dacă vezi ca conducerea nu face nimic, îl muți și gata. Înainte de asta, îi spui băiatului să le spună acestor fetițe să le transmită părinților lor ca sunt niște vite ordinare. După ce e copilul safe în altă școală, le transmiți cele mai calde și spumoase înjurături acelor părinți pe grupul de whatsapp și ieși. Îi arăți copilului ca să știe ca e răzbunat și ca se poate baza pe tine.
Încă ceva, daca conducerea nu a făcut nimic, le faci reclama proasta, pe Google, pe grupuri, oriunde există. Îi arăți și asta copilului, să știe ca nu a fost cu a lui și ca tu îl protejezi.
*nu a fost vina lui
Al meu a rezolvat problema singur, a făcut scandal primul. La profesori. Din prima zi de școală. De fiecare dată când scăpa vreun profesor ceva gen „fetițele sunt mai cuminți”, „fetițele scriu frumos”, „băieții sunt mai forțoși” etc ăsta venea cu contra-exemple de băieței cuminți, care scriu frumos și învață bine, de fetițe mai puternice și mai agresive decât băieții etc. Nici una n-a avut tupeu să se ia de el ”că ș-așa pe mine mă cred profii”, și dacă se luau de alții sărea ăsta mic pe loc să zică exact cum s-a întâmplat și era un fel de „roboțelul obiectiv al școlii”. A fost un băiețel care se tot lua de el, am sunat-o pe mă-să și am ieșit invitat-o la o cafea la un loc de joacă pentru copii – până am băut noi o cafea, ei s-au jucat, au apucat să se împrietenească și aia a fost (fix atât a durat, o oră).
Pe de o parte a fost bine că avea reputația că spune adevărul mereu, pe de alta am fost chemată la școală să mi se reproșeze că spune adevărul mereu (aka „e obraznic și nu respectă profesorii”). Cât a fost sor-sa mică am trăit într-un stres permanent că-mi vine acasă bătută conform regulii „gura bate curu’”, că nici aia nu tăcea, dar a fost ok, se cam temeau de gura ei.
Dacă i se întâmpla lui sau soră-si așa ceva, sincer, convocam o ședință cu toți părinții din clasă, profesorii, psihologul școlii și mergeam și la inspectorat, și le explicam tuturor că sunt responsabili de copiii proprii și pe care trebuie să îi învețe, că dacă acei copii rănesc alți copii pot fi urmăriți penal pentru că nu i-au supravegheat și/sau educat și că eu una n-am de gând să las niște proști ca ei să transforme anii frumoși ai copilăriei în traume pentru copilul meu. Nu-s mamă elicopter, sunt doar ușor nebună și convinsă că sintagma „cum îi crești așa îi ai” se aplică și la colegi, șefi, vecini etc și că au murit unii acum 30 de ani ca să putem fi oameni, ergo ești obligat moral să nu înghiți rahat.
Se vede că am un trigger ultra sensibil când vine vorba de generalizări tâmpite și dublu standard?
Am citit cu atentie mesajul Dvs. Am ajuns la “că nu i-au supravegheat și/sau educat și că eu una n-am de gând”, am un laptop cu ecran mic, nu incape mult text. In timp ce ma intindeam dupa butonul de scroll ma gandeam “Dna Adriana e o mama grijulie, elicopter, mie nici prin gand nu mi-a trecut vreodata sa convoc o sedinta cu toti parintii din clasa + psihologul, cadrele didactice si femeia de serviciu”. Apoi am facut scroll si am vazut ca ati scris chiar Dvs. putin mai jos: “Nu-s mama elicopter”, pheuw ma speriasem pentru vreo 10 secunde.
”Dacă n-o rezolvă, se duce părintele la direcțiune, cere întâlnire cu părinții celorlalți copii, eventual cu odraslele iubite de față, și o astfel de discuție cu adulți va mai potoli agresivitatea bully-ilor. ”
Nu neapărat. Am citit despre cazuri de părinți cărora nu le-a păsat de ce făceau copiii lor.
”Bărbații proști și javre care te hărțuiesc sunt totuși intimidabili printr-un festival de #bagplînmorțiimătii ”
Dacă ești bărbat, riști să fii pocnit.
Plangere la diriginta si plangere scrisa la directiunea scolii, cu termen de solutionare imediat, mentionat de parinte. In plangerea scrisa (careia i se acorda automat nr de inregistrare, conform regulilor aplicabile tuturor institutiilor de invatamant, de orice nivel) trebuie specificat faptul ca ca urmatoarele institutii contactate, in caz de nesolutionare, vor fi Inspectoratul de care scoala in cauza apartine si organele competente (Politia). Daca un director de institutie de invatamant aude de Inspectorat si, mai ales, de Politie, se va sesiza pe loc. Acum, in timpurile astea, e posibil, slava Domnului.