Scurtcircuitele necesare ale Anastasiei Gavrilovici

Judecând după ce scandaluri furibunde şi veninoase are lumea literară în România, ai jura că e ditamai industria de milioane de euro şi miliarde de fani. Când colo, poetul pe care îl citează majoritatea românilor a scris acum 150 de ani, majoritatea românilor nu citesc nici măcar o carte şi nu-şi cunosc autorii contemporani, editurile trăiesc din traducerile operelor de succes ale autorilor străini şi puţinii autori români care ajung la o formă oarecare de recunoaştere se lovesc instant de ura şi invidia confraţilor de vârste mai înaintate.

Poeta Anastasia Gavrilovici a debutat recent cu un volum intitulat Industria liniştirii adulţilor. De cum a luat Premiul Naţional “Mihai Eminescu” pentru debut, a început bălăcăreala interminabilă pe internet.

Pentru că Anastasia folosise în textele ei termenul pizdă.

Sincer, dacă există un organ liric prin excelenţă, acel organ este pizda. Fluidă, flexibilă, doldora de terminaţii nervoase şi intensităţi surpriză.

Taman de aceea, m-am aşezat la un pahar de vorbă şi o sticlă de vin cu femeia care a pus pizda pe ochii detractorilor. Anastasia Gavrilovici în persoană.

Trollywood: Felicitări pentru premiul de debut.

Anastasia: Mulțumesc. la câte valuri și reacții adverse a provocat, nici nu prea îmi vine să mă mai bucur.

Dimpotrivă, atunci ar trebui să te bucuri cel mai tare. Dacă nu crapă ficaţii în cineva, unde mai e hazul. 🙂

Nu pot să nu recunosc că îmi crește puțin pipota când mă gândesc câte vieți am dat peste cap, câți oameni au investit timp în polemici pe facebook, comentarii, conceput meme-uri și câți și-au întrerupt activitățile de zi cu zi pentru a-mi trimite un mesaj răutăcios sau să mă arate cu degetul în văzul lumii virtuale. Asta mi-a dovedit încă o dată cât de bogată e fauna literară, cât de inepuizabile resursele meschinăriei umane.

De la ce s-au luat? 

Întrebarea justă e: care dintre scandaluri? Cel de dinainte de a se da premiul sau cel de după? Că se ramifică treaba. Ne trebuie un scandalolog.

Oh, wow, încep să mă excit.Ia-mă încetişor cu începutul.

Că sunt lipsită de pudoare. că folosesc cuvinte vulgare. că să-mi fie rușine. Că să-mi mut frustrările sexuale în altă parte, dar nu în poezie. De unde și până unde frustrări? Ba dimpotrivă…

Ce ne facem cu toate poeziile din diverse epoci în care bardul plânge după iubita care refuză să ştie de existenţa lui? Ele nu sunt tot expresia unor frustrări sexuale? Că pariez că nu după prietenia cordială a damei în cauză bocea bardul.

Exact. Literatura e plină de sexualitate, fie că e exprimată doar aluziv, sau clar, în moduri demne de Căpitanul Evidență.

Cert. Să redevenim scandalologi. 

Mai întâi, a apărut lista cu cei 5 nominalizați. Claudiu Komartin (editorul şi soţul Anastasiei, n. r.) a făcut două observații foarte pertinente, având în vedere că nu era nimic clar: de ce pe lista scurtă a apărut din neant cineva care nu era pe lista lungă și de ce un tip care a mai publicat cărți e nominalizat la un premiu pentru debut. Pe lângă asta, a subliniat că ar mai fi fost alte cărți valoroase care ar fi meritat listate acolo în locul unora dintre cele de pe listă. și de aici au explodat lucrurile, s-a lăsat cu acuze, cu atacuri la viața privată, cu insulte, cu caterinci, lucruri spuse la nervi, cu expresii misogine, patronizing, care obiectifică femeia, gen “și-a debutat soția”. Pentru mine asta sună exact ca atunci când spui “și-a mutat canapeaua” sau “și-a umflat bicicleta”

Chiar mă întreb cum şi-ar putea debuta cineva soţia. “Scrie poezie, sau te bat, să moară mama!!” “Nu, iubitule, nu face una ca asta”. “Scrie, fă, poezie, sau te sparg”. “OK, dacă mă spargi, o să încerc”.

Iată, e o formulă cu diverse semnificații, poate să sugereze orice îți poate trece prin cap, să sune inclusiv a asta, că ai pus biciul pe cineva să facă ceva.

Se pare că l-a pus bine de tot, de vreme ce ai ajuns să iei premii. 😀 Chiar te-a speriat grav.

Credeam că după ce o să treacă 15 ianuarie și nebunia cu premiile o să se calmeze lucrurile, dar s-au flambat alte spirite.  De cinci zile primesc tot felul de mesaje.

Că să mă fac coafeză sau croitoreasă, că nu mă pricep la poezie. Că o femeie fără pudoare e ca o cană fără toartă. că să mă duc cu poeziile mele la premiile Pornhub sau la sexshopuri, nu la evenimente culturale.

Dar suntem în 2020, nu? Dacă ne rușinăm sau scandalizăm că în poezie apare cuvântul pizdă, degeaba am trecut prin avangarde și postmodernitate și toate cele.

Pudoarea e so 15th century. Le-ai spus că a ieşit din trend centura de castitate? Sau cearşaful nupţial însângerat?

N-am avut timp suficient, dar pot să fac un manual despre asta.

Acum, serios: de când scrii poezie şi ce anume te inspiră?

Poezie scriu din liceu. Am mai scris și poezele în gimnaziu și în clasele primare. Atunci scriam despre toamnă și pentru 8 martie, nu erau la modă frustrările erotice.

Şi acum? Ce te inspiră?

Tot ce ține de realitate, de lumea în care trăiesc, de muzici, de mirosuri, de atingeri, de site-urile obscure pe care ajung și imaginile cu care mă bombardează realitatea. Visele cretine și uneori frumoase pe care le am, ciorapii de la capătul patului, felul în care cade lumina pe obiectele din dormitorul nostru, comportamentul furnicilor. realitatea ca drog.

Debutul a presupus apariţia unui prim volum recent?

Da. “Industria liniștirii adulților” (Casa de Editură Max Blecher, 2019)

Care e semnificaţia titlului şi care sunt temele principale ale volumului?

N-aș vrea să dau cheia volumului, altfel cine o să-mi mai cumpere cartea? 🙂 Las’ să fie suspans. aș spune doar că e despre o industrie complicată, despre toate vârstele pe care le-am parcurs în ultimii ani. Le-am dat întâlnire în carte tuturor femeilor pe care le-am ascuns în dulap ca Barbă Albastră: adolescenta răzvrătită și flambată care își ridică uneori poalele rochiei să epateze, tânăra plină de incertitudini, depresivă și implulsivă, îndrăgostita care ar face dragoste până la epuizare, poeta sătulă de mișmașuri și jocuri corupte, gata să sancționeze și să dinamiteze tot ce e greșit, gravida care nu are loc în metrou și e copleșită, mama.

Când i-ai dat textele lui Komartin? Pe la primele poeme, sau după ce volumul a fost gata?

I le-am arătat treptat și lui îi datorez apariția volumului, fiindcă el m-a impulsionat (fără bici totuși), mi-a sugerat că ar putea sta bine într-o carte, că e un demers coerent, că textele stau bine în picioare și m-a determinat să mă iau mai în serios, să cred în ceea ce scriu.

El știe ce scriu de când eram o puștoaică și mergeam pe la concursuri literare și ateliere de creative writing cu el și cu Răzvan Țupa. Claudiu m-a invitat în 2014 să citesc la Institutul Blecher, a fost o super chestie, aveam nevoie de genul ăla de discuție pe text, de lucru de laborator, să primesc feedback de la diferiți oameni. Şi, de-a lungul timpului, am avut multe de învățat de la el, urmârindu-i de aproape, pe după umăr, activitatea ca editor, ca traducător, ca scriitor. Deși eram curtată de încă trei sau patru edituri, am ales să-mi public volumul de debut la Casa de Editură Max Blecher în ciuda tuturor bârfelor și împunsăturilor că vezi doamne, e editura soțului meu, pentru că dincolo de viața privată, e o colaborare profesională care ține de mulți ani și care m-a ajutat să cresc foarte mult. poate nici nu aș fi ajuns aici dacă nu era el, dacă nu mă făcea să am încredere în mine, a fost ca o parașută care s-a deschis la timp. Dincolo de asta, chiar aveam nevoie de un editor bun, care să se ocupe de carte și înainte și după publicare. înainte prin muncit pe ogorul textelor, scos ce nu e bun, ce e balast, retușat pe ici pe colo, stabilit ordinea poemelor, care e atât de importantă într-o carte, iar după, prin organizat lansări în toate orașele importante din țară, făcut drumuri, trimis cărți prin poștă, dus la librării, trimis cărți pentru a fi luate în considerare la nominalizări pentru premii, lucruri pe care nu știu câți alți editori le mai fac.

Cam nimeni. Şi pe care în mod cert Komartin nu le-ar fi făcut dacă nu credea în tine ca autor, indiferent de relaţia voastră personală.

Exact. Nu mi-a făcut o favoare. A considerat că e o carte care merită publicată și eu am avut încredere că dacă zice el asta, așa e.

Se pricepe la poezie, că de n-ar fi, nu s-ar povesti și nu ar primi anual zeci de manuscrise de la oameni care vor să publice la editura lui.

Câte dintre aceste atacuri ar fi fost inexistente din faşă dacă erai bărbat?

99%. Chiar mă gândeam la chestia asta, cum face o femeie ceva în contra curentului, cum e atacată din toate părțile. Cu sexualitatea lui Henry Miller, a lui Roth, a lui Houellebecq, din literatura cărora cad pizde și puli ca dintr-o piñata, n-are nimeni nicio treabă. Lor nu le zice nimeni “băi, fă-te croitor sau coafor sau du-te la sexshopuri și la Pornhub, nu polua literatura cu vulgaritățile astea”. Dar cum îndrăznește o femeie să folosească niște cuvinte care trec drept “obscene” sau să fie dezinhibată, să aibă altă atitudine, hop, ies balaurii cu zece capete și taxează tot, ba mai și speculează și sugerează niște mârlănii pe seama ta. Când am spus pe scenă, după ce am luat premiul Eminescu, faptul că mi se pare scandalos că de 14 ani nu i s-a acordat premiul Opera Omnia niciunei femei, niciunei scriitoare, mi s-a strigat din public să-mi fie rușine și să citesc mai repede poezia. iar ziarele botoșănene m-au admonestat că am avut pe scenă “preocupări sexiste” în loc să mulțumesc gazdelor și să-mi văd de treaba mea, la modul, bă, ai luat premiul, mai tacă-ți fleanca.

Bine, nu e nimic personal. Acum câţiva ani au tratat la fel o altă poetă, Sophie Polanski, care a citit şi ea un poem erotic cu care a oripilat nu ştiu ce cenaclu literar din provincie care o premiase. Părerea mea e că e nevoie de astfel de ciocniri, să destupăm minţile încuiate ale literaţilor români.

Da, sunt niște scurtcircuite necesare.

Te-ai gândit să le scrii redactorilor şefi de la acele reviste şi să soliciţi drept la replică?

Nu prea mă interesează ecoul pe care l-a avut gestul meu acolo, sau că niște jurnaliști s-au simțit lezați și au luat foarte tragic ce am spus, în loc să facă un exercițiu de sinceritate cu ei înșiși și să recunoască ce e de recunoscut.

Era un ziar local, botoșănenii țin cu dinții de Eminescu și, probabil, tot ce nu seamănă cu el e descalificat.

Mai degrabă m-am amuzat de ce am citit, am râs, chiar mi se pare interesant că publicitatea asta negativă mi-a atras tot mai mulți cititori, oameni care mi-au luat apărarea, care mi-au distribuit poemele pe rețele de socializare, care s-au pozat cu cartea mea sau au pus poze fix cu poemele alea “scandaloase”. Zici că a fost un mic manifest, când de fapt eu n-am făcut mare lucru, am zis două fraze acolo. și, în general, nu-mi irosesc energia și timpul cu oameni a căror mentalitate nu s-a sincronizat cu realitatea imediată.

Deşi dreptul tău la replică ar educa şi ar deschide o conversaţie. Poate că toţi aceşti indivizi misogini nu au exerciţiul dialogului şi al răspunsurilor, şi cineva va trebui să-l iniţieze.

Poate o să scriu când o să am timp ceva despre asta, deși mi se par niște lucruri atât de evidente, atât de firești și de clare încât mi se pare ciudat să trebuiască să le explic. Unii merită să le dai o replică, alții nu, cu alții nu ajungi nicăieri, e clar din primul schimb de cuvinte.

Nu neapărat cu ei, dar cu publicul larg. Pentru că nu indivizii ăştia o să cumpere cărţi, ei sunt obişnuiţi să le primească în regim de PR, ci omul obişnuit.

Am făcut și fac tot ce pot pentru a limpezi lucrurile astea și a schimba optica asupra femeii, licența și disertația mea se concentrează pe asta, dar simt că nu e de ajuns, nu de studii avem nevoie, ci de lucruri practice.

Care sunt modurile creative în care ai putea explora şi exploata acest balamuc?

Să scrii, să ironizezi, să râzi mult, să parodiezi, să demontezi grilele astea de gândire, să defulezi tot ce ai de zis în poezie și apoi s-o lași pe ea să-și facă treaba.

Ai deja o idee de volum următor?

Încă nu. Ştiu doar că vreau să fie diferit de ceea ce am făcut în industria liniștririi adulților, iar momentan încă nu-mi dau seama ce formă poate lua acest “diferit”. Trebuie să mai treacă timp. să mai trăiesc. să mai metabolizez niște lucruri.

Şi cu pizda cum rămâne?

Rămâne la locul ei. Scrisul are nevoia de ea. Şi la urma urmei, de ce să fie folosită doar expresia “să ai coaiele să faci ceva?”. Aș schimba-o în “să ai pizda să faci ceva”.

Asta îmi aduce aminte de ceva ce învățat la stilistică în facultate, că există o tendință în româna vorbită de a investi unele substantive feminine cu conotații negative, mai ales atunci când le folosim în adresare directă, ca apelative (gen ciumă, scârbă, e bâtă), formații feminine cu sufixe (secătură, pocitanie, putoare, nătăfleață) sau despre cum unele substantive masculine la origine se încadrează în femininul peiorativ (o Iudă, o caiafă).

Avem multă treabă, fetelor, trebuie să revoluționăm nu doar poezia, ci un întreg limbaj.

Autori foto: Gigi Puică, Cato Lein, Veronica Ştefăneţ.

***

Cartea Anastasiei Gavrilovici, Industria liniştirii adulţilor, poate fi achiziţionată aici.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. Morbo says:

    Nuuu, la ultimul paragraf… . Când ceva e bun, e “pizda”. Fata de sensul lui “cunt” în engleza…
    Acuma de ce cuvinte ca ciuma și scârbă sunt de gen feminin… Cred ca sunt și în alte limbi romanice. Și atunci trebuie sa te întorci departe de tot. Nu am făcut literele la facultate, asa ca nu știu pe ce baza un cuvânt care apare într-o limba romanica e alocat femininului sau masculinului sau neutrului.

  2. Morbo says:

    Și nu zic de faptul ca are terminație cu a sau anie… Ci de ce atunci când a apărut, a apărut cu terminația aia în loc de terminația pt masculin. Interesant, nu m-am gândit niciodată la asta.

  3. Ionut Popescu says:

    ”Avem multă treabă, fetelor, trebuie să revoluționăm nu doar poezia, ci un întreg limbaj.”

    Din păcate ar trebui să revoluționăm (sau, mai simplu de spus, nu neapărat și de făcut, să educăm) o întreagă societate.

  4. Ionut Popescu says:

    Încă ceva: poate că dacă poeta ar fi avut 70+ ani, kilograme, cataractă și alte asemenea, orice limbaj folosit ar fi fost mai lesne de acceptat. Doar că e tânără și arată bine, deci este de neiertat.

  5. antigelu says:

    Aferim. Am comandat mai multe, sa dau si pe la familie, prieteni, etc.

    @Morbo: in anturaj, cel mai tare din parcare e denumit “miezul din pizda”.
    Si “coaie” e folosit peiorativ.

  1. January 27, 2020

    […] Scurtcircuitele necesare ale Anastasiei Gavrilovici […]

Leave a Reply to antigelu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger